Azi prestam cumpărături la magazinul de cartier de unde cu perseverență achiziÈ›ionez È›igări, beri, ape È™i alte nimicuri mai mult sau mai puÈ›in dăunătoare grav sănătății. ÃŽn faÈ›a mea, o băbuță simpatică. Adica o doamnă mai în vârstă. Mai în vârstă bine, ceea ce e chiar irelevant pentru povestirea de față. ÃŽn spatele meu, un puÈ™tan de maxim 7 ani, îmbrăcat în È™lapi È™i pantaloni scurÈ›i, destul de agitat È™i nerăbdător. La un moment dat, puÈ™tiul se uită un pic mai atent la venerabilă doamnă È™i zice cu voce tare È™i zglobie: “Seeeervuuuus, tanti Ani!”. Venerabila se întoarce, îi zâmbeÈ™te chiar cu drag È™i îi răspunde: “Servus, dragă. Ce È›i-ai cumpărat ?”. La care puÈ™tiul își bombează pieptul È™i răspunde cu ochii mari È™i cu o mândrie pe care cred că nici Sadoveanu, acest Christiano Ronaldo moldovean al descrierilor, n-o putea cuprinde în cuvinte:

CINCI ÎNGHEȚĂȚI. CINCI!