Sunt un gen dubios de om. Toată viața mea, după ce-am luat un pumn în gură, am râs.

Nu pentru că mi-a plăcut, n-am nici intoleranță la durere, nici vreo aplecare spre masochism. Aș zice că dimpotrivă.

Am râs din alte motive.

Fiecare pumn în gură (È™i-au fost câțiva) m-a învățat ceva. Despre mine, despre omul care l-a dat, despre traiectoria lucrurilor, despre lume, despre viață – ceva am învățat din el. Și m-am bucurat. Și-am râs.

Și mai e ceva. Niciunul dintre cei care au dat n-au știut ce urmează. Dar eu am râs. Eu am știut.

Hehe