Bună dimineața, lamulțean.
Bine ați venit în 2015, cel mai bun an din viața mea de până acum. Luați loc, o să dureze un pic. Cu ce vă servesc ?
Este bine cunoscută pe plan mondial (și chiar și intergalactic) frecvența enormă cu care public eu postări pe acest blog, din 2006 încoace. În sensul că nu, nici vorbă, ultima postare a fost acum aproape o lună. De aceea se întâmplă lucruri bizare.
ÃŽntr-o vreme, până acum vreo doi ani, aveam obiceiul ăsta – îmi venea o idee de postare, dar n-aveam timp sau chef s-o scriu pe loc ? Nu face nimica, notam acolo 2-3 cuvinte despre idee È™i o lăsam în draft. Și chiar am notat câteva. Ultima în anul 2014 – intram în admin, new post, 2-3 cuvinte, save as draft, la revedere, Doamne-ajută, drumuri bune È™i-un week-end cât mai plăcut, dacă se poate. Dar în secÈ›iunea aia unde se vedeau toate n-am mai intrat, cred, de vreo 2-3 ani.
Până acum vreo două luni, când am intrat și-am văzut asta (click acoloșa, să vedeț):
Și mi-am amintit, spre uimirea mea totală, ce voiam cu fiecare.
Ăla cu sanvișurile și burgerii, pe care n-o să-l mai scriu niciodată, cred, era mai mult ca o amintire cu papaya. Mi-am amintit eu la o vreme de primul sanviș cumpărat de la un magazin de sanvișuri, prin 1992, cred. Cât de bun și de genial mi s-a părut! Ce frumoasă e democrația, mă gândeam eu, dacă ne-aduce asemenea bunătăți! Era vorba, firește, de două felii de pâine care aveau între ele ceva șuncă și cașcaval și erau puse la primul sandwich-maker pe care l-am văzut în viața mea. Azi nici nu m-aș uita la așa ceva, atunci era rupere. La fel, prin 99, în Pasagiul Victoriei din București era o tanti care vindea burgeri. Niște mizerii ordinare, cu prea multă sare și prea puțină carne, care și aia era din porc, dar VAI cât de buni mi se păreau. Azi, iarăși, nici măcar cu scârbă nu m-aș uita.
Ä‚la cu “ce facem” mi-a venit la un moment dat când un instalator mi-a spart din greÈ™eală o È›eavă È™i s-a uitat la mine È™i-a zis “no, s-o spart… ce facem ?“, de parcă eram colegi de stupiditate sau ceva.
Alea care n-au titlu și care vor fi scrise vreodată, sper, unul povestește un moment tulburător din viața (și autoigiena) unui tânăr clujean de mare succes, iar celălalt vă va prezenta o teorie absolut revoluționară (a mea, firește!) referitoare ierarhia uscătoarelor de mâini din toaletele cârciumilor și benzinăriilor.
Ei bine, referitor la primul de sus, unde autorul È™i-a transmis sieÈ™i, prin timp, un îndemn clar È™i limpede – “SCRIE ASTA!” – m-am blocat. Total.
Pentru că eul din prezent pur È™i simplu nu poate cuprinde cu mintea mesajul tainic, tenebros, criptic transmis cu atâta hotărâre de eul din trecut. M-am tot gândit, răzgândit, iar gândit… băi tataie, ce dracu vreai să spui cu vorba asta ? Că nu pricepe Crivăț, la năibuÈ›a!
PS: “la năibuÈ›a!” este expresia mea favorită pe 2015, casăștiÈ›
PPS: anul ăsta mi-am propus să încerc să scriu măcar 5 postări pe săptămână. sigur, mi-am propus asta în fiecare an din 2007 încoace, dar sunt precis că anul ăsta o să-mi iasă, voi nu ?
