Aveam aseară un moment de melancolie în care-mi aminteam de ce copilărie frumoasă am avut.
O parte din ea, petrecută cu băieții mei de la bloc (la mulți ani, prietenosule Lucian!), o altă parte la bunici, la țară, la Unirea-Odobești, în județul Vrancea. Fiecare parte avea jocurile ei specifice. Cu băieții mei de la bloc jucam voleu, tenis la perete în 2, 3 sau 4, 9 pietre, gropița sau (mami, închide un pic ochii, te rog) barbut. Nu mai zic de stropit cu elefănței de plastic (3 lei pistolul de plastic, 5 lei elefănțelul).
La țară aveam alte jocuri, cel de care-mi amintesc cel mai tare fiind un joc numit, simplu și sugestiv, chiftenfleașcă.
ChiftenfleaÈ™ca asta era cam aÈ™a: È™tiÈ›i cum erau È›evile de plastic prin care suflai cornete de hârtie, simple sau cu ac ? Care la Brăila È™i în alte părÈ›i se numeau gornete, de fapt. Ei bine, tot cu È›evi de alea era È™i chiftenfleaÈ™ca, doar că nu trăgeam cu mici săgeÈ›i de hârtie, ci cu boabe de aguridă mai mult sau mai puÈ›in coapte. Usturau un pic pe piele, da’ cine se mai uita ? Aveam acolo 2 ruine ale unor cazemate din al doilea război mondial, era raiul copiilor.
Și aveam È™i o mulÈ›ime de jucării. ÃŽmi amintesc că la o vârstă oarecare mi-am dorit extrem de tare un robot, care mergea, după ce-l întorceai cu cheia – mergea È™i vorovea ceva acolo, pre limba lui de robot de jucărie. L-am primit de ziua mea È™i l-am stricat în maxim 10 minute.
ÃŽnsă până ieri uitasem complet de jucăria mea preferată – trila.
Toți copiii aveau trilă, unii aveau mai noi și mai strălucitoare, alții mai vechi, dar nu era băiat sau fată căruia să nu-i cumpere părinții o trilă când împlinea 5-6 ani.
Sunt convins că toți ăștia mai de-un leat vă amintiți cu drag de trilă, cum sărea ea de trei ori, spre deosebire de bilă, care sărea doar de două ori.
Pentru cei care n-au prins-o, însă, iată un articol foarte bine documentat de pe site-ul acela de cultură, Wikipedia – varianta în limba română,  despre care am mai scris
Articolul poate putea fi citit în întregime aici. Via Răzvan
PS: ca să fie limpede, articolul de pe wikipedia este un pamflet, la care eu am râs tare.  Mă rog, a fost, că l-au È™ters – păcat