intro total offtopic – există extremiÈ™ti de dreapta È™i extemiÈ™ti de strânga. de ce nu există È™i extremiÈ™ti de centru ?

Am avut ieri o zi plină, cu multă alergătură. Amu… eu când am treabă în PiaÈ›a Unirii din TimiÈ™oara în miezul zilei evit să merg cu maÈ™ina, că n-am unde parca.  AÈ™a că merg cu taxiul, când mă grăbesc foarte tare.

L-am luat dintr-o staÈ›ie de taxiuri (din Mărăști, pentru care È™tie). Părea normal, a răspuns frumos la bună ziua, i-am zis unde mergem. Mi-am scos telefonul apoi să mă dau pe net, să văd dacă am È™anse să câștig ceasul (ieri, la ora aia, încă aveam). Mai butonez una alta, termin, încep să mă uit – ca omul într-un oraÈ™ frumos – în jurul meu.

Ä‚stimp, el, taximetristul, vorbea la telefon. N-am fost atent, dar m-am prins că vorbea cu ceva prieten. Am reÈ›inut doar America, Danemarca, 15 euro/zi È™i dacă mai stau mă loveÈ™te deprimarea. De fapt asta, ultima, mi-am amintit-o mai târziu – atunci când a zis-o nici n-am băgat de seamă.

Mă, È™i cum mergeam noi aÈ™a liniÈ™tiÈ›i, ajungem la cea mai tâmpită intersecÈ›ie din TimiÈ™oara (giratoriul de la podul Michelangelo, unde se termină Aleea Ripensia, sau unde începe Str. Cluj, pentru care È™tie). Și din reflex mă uit în stânga, EXACT în secunda în care prietenul meu, taximetristul, accelera să treacă rapid. Și văd, mă copii, ceva Opel care venea cu o viteză excesivă – È™i când zic excesivă, zic aÈ™a, la un 90 la oră MINIM. Direct în noi venea, am previzualizat impactul. Ne-a salvat faptul că în secunda în care prietenul meu, taximetristul – care nici măcar o fracÈ›iune de secundă nu s-a uitat în stânga – a apăsat pedala de acceleraÈ›ie să se înfigă giratoriul, maneta a sărit din viteză, aÈ™a că a a accelerat în gol. Altfel, că scriam de pe veÈ™nicele plaiuri ale vânătorii, la cât de tare venea ăla cu Opelul. Sau măcar de la urgenÈ›e.

Evident, omu’ meu, taximetristu’, habar n-a avut că era să decolăm împreună. El vorbea la telefon. După încă 1 minut sau ceva, termină convorbirea, se întoarce către mine È™i îmi spune cu cea mai calmă voce din lume: vă rog să mă scuzaÈ›i că am vorbit la telefon.

Eu vă scuz, zic. Da’ ăla cu Opelu’ era cât pe ce să nu ne scuze.

Care cu Opelul ? zice.

ÃŽn fine, n-o mai lungesc aiurea. Cert e că apoi s-a apucat să-mi povestească. Că el nu mai poate. Că el a muncit în America niÈ™te ani, apoi s-a întors, din dragoste – vroia s-o ia de soÈ›ie pe femeia pe care o iubea È™i cu care avea o relaÈ›ie de 15 ani. După ce s-a întors, porcul ăla la care lucra nu l-a mai chemat (deÈ™i îi promisese). Acum aplicase din nou în 2 locuri pentru America È™i într-unul pentru Danemarca. Mai căuta È™i altele pe internet. ÃŽn Danemarca îi convenea – găsise ceva la 15 euro/oră, ca È™ofer. Doar că se temea de frig. Dar era dispus să îndure orice, doar să plece de-aici. (chiar aÈ™a a zis – orice aÈ™ îndura, da’ aici nu mai pot sta)

Se temea doar de frig. Pentru că taximetristul meu deprimat avea peste 50 de ani.

Și-acum gândiÈ›i-vă bine – s-a întors de la un job convenabil pentru el, în State, ca să-È™i ia iubita de nevastă, după 15 ani de relaÈ›ie. A pierdut jobul. A rămas cu femeia. Are în jur de 50-55 de ani È™i cel mai mult în viață își doreÈ™te să muncească undeva decent, indiferent de condiÈ›ii.

Cum să nu-mi placă omul ăsta ?