Fermierii Lay’s e unul dintre cele mai faine evenimente la care am participat vreodată. Bine, ca să fiu sincer, mie acum îmi vine să spun clar că a fost de departe cel mai fain, da’ mă tem că, abia întors de-acolo, s-ar putea să fiu subiectiv. Și nu spun c-a fost fain doar ca să sune bine. Ci pentru că a fost, cum rar se întâmplă, o experiență completă.

Și spun asta motivat.  A fost o experiență în care:

a) am văzut cum ar trebui să arate o fermă în secolul 21. Și aÈ™a s-a întâmplat în viaÈ›a mea, că am fost în câteva zeci de ferme. Ferma domnului Peter Laszlo, M & P Agro, e un exemplu foarte bun despre cum poÈ›i porni de la aproape nimic È™i cum poÈ›i ajunge la acelaÈ™i nivel cu marile ferme europene. De altfel, voi scrie la un moment dat povestea domnului Peter, a soÈ›iei sale, Emilia, a copiilor săi, Aniko È™i Laci – oameni care au început agricultura pe 3 hectare de teren, iar acum cultivă 500 de hectare, cu utilaje de ultimă generaÈ›ie.

b) am învățat o mulțime de lucruri despre cartofi. De la când și cum trebuie sădiți, de unde vin semințele, până la cum devin ei cipsuri. Inclusiv cum îi alegi și cum îi prepari pentru a te bucura de nivelul lor maxim.

c) am descoperit cât de mult îmi place Ținutul Secuiesc. Am fost doar a doua oară în zonă și deja îmi fac planuri pentru următoarele vizite. E un ținut extrem de frumos, cu oameni foarte prietenoși și ospitalieri. Și unde se face, cred eu, cea mai bună pâine din țara asta. Și-o palincă pe care n-o uiți ușor. Unde mai pui și peisajele superbe și abundența de locuri demne de vizitat.

d) dincolo de toate astea, am învățat despre cum trebuie să fie un eveniment perfect. Pentru că zilele petrecute la Târgu Secuiesc au fost, efectiv, flawless. Ana de la Pepsi  și echipa ei au avut grijă de cele mai mărunte detalii posibile, la care eu, de exemplu, cred că nu m-aÈ™ fi gândit niciodată. Atâta grijă ca totul să fie fără cusur, n-am prea mai văzut.  Și poate n-aÈ™ fi spus asta, dar când la 1 noaptea, după o zi plină È™i-o seară de chef,  echipa se strânge la o masă pentru a discuta la virgulă È™i la secundă lucrurile de-a doua zi… rămâi un pic impresionat, numa’ zic.

Despre cum a fost duelul dintre echipa lui Cabral È™i echipa lui Puya, au scris deja Cabral, Deea, Cristi, Chinezu, Bogdan Nicolai, Andreea Stan – carevasăzică, vedeÈ›i la ei, cu cuvinte È™i imagini, cum ne-am luptat.

Eu am să vă spun atât. Din cauza mea, echipa lui Cabral, Knights of the Potato, a pierdut proba recoltării de cartofi. Oricât de tare a tras Andreea, eu i-am încetinit mai tare. 1-0 pentru echipa lui Puya. Căpitanul Cabral a strigat tare, of, mamă dragă. M-a luat deoparte. M-a remontat psihic, m-a mobilizat, mi-a explicat că am pierdut o luptă, dar războiul continuă, m-a ambiționat, m-a făcut să-mi doresc mai mult victoria. Drept pentru care la proba de sortare mi-am mai revenit.

Iar la proba de prăjire a cipsurilor, nene, am È™ters cu ei pe jos, vă mărturisesc! Căpitanul-adjunct al echipei adverse, domnu’ Nicolai, a început să inventeze tot felul de scuze. Că nu l-a ajutat tehnologia, că s-a bazat prea mult pe instrumente… am râs, i-am explicat că totul se face din suflet, din pasiune, din experiență È™i din ochi. A fost greu, dar am izbândit. Au fost discuÈ›ii, dar eu spun doar atât – am văzut o singură echipă dansând dansul victoriei!

După care, nu-i aÈ™a, ne-am împăcat la un clondir de palincă adevărată, secuiască. Și acum ne pregătim să mergem la fabrica Lay’s, peste o vreme, să vedem cum cartofii recoltaÈ›i de noi, cu mânuÈ›ele noastre, sortaÈ›i de noi, tot cu mânuÈ›ele noastre, ajung cipsuri în pungi pe care le puteÈ›i lua de la magazin.

A fost o bătălie epică, în care toată lumea a câștigat. Și, mai presus de toate, ne-am ales toți cu o experiență foarte, foarte faină.

Pozele au fost făcute de Dragoș