Mă uitam la Green Zone (vi-l recomand, arată lucrurile din Irak un pic altfel decât le-am văzut noi la televizor) și m-a pocnit o idee.
Noi i-am așteptat pe americani 42 de ani (din 1947 până în 1989). Noi, adică neamul românesc. Și n-au venit.
Alții nu i-au așteptat niciodată, și totuși americanii au venit și n-au mai plecat. Deși n-au fost doriți pe-acolo. Kosovo, Irak, Afganistan. Kosovo. Serbia.
Știți că sârbii, atunci, au stat pe podurile din Beograd ca să nu le arunce americanii în aer ? Au făcut scuturi umane. Dap.
Kosovo je srce Srbija!
ȘtiÈ›i că Hashim Thaçi (prim ministru acum în auto-proclamata republică Kosovo) È™i organizaÈ›ia sa, UCK (armata de eliberare a Kosovo) au fost consideraÈ›i teroriÈ™ti de Statele Unite ? Și el, È™i organizaÈ›ia – în zilele noastre, pe wikipedia o să aflaÈ›i că UCK a fost o organizaÈ›ie teroristă. Asta până s-au împrietenit, s-au pupat pe guriță È™i n-au mai fost teroriÈ™ti, fireÈ™te, ci aliaÈ›i.
Asta în condițiile în care Ratko Mladić, un erou național al Serbiei, e judecat ca un criminal. Pentru că s-a luptat pentru țara lui, când americanii ar fi vrut să stea cuminte acasă și să accepte adevărurile spuse la tv.
Morala ? Nici una. Poate doar că americanii își aleg prietenii tare, tare greșit. Dacă mă gândesc bine de tot, și Osama le-a fost aliat până să le fie dușmanul principal.
PS: vă rog mult, nu vă mai luați după toți imbecilii care populează internetul românesc. Republica Srpska și Republica Serbia sunt două chestii TOTAL diferite.