Să facem să fie bine, zic. Să stabilim niÈ™te reguli privind apelurile telefonice. Sunt doar 2, nu-i mare lucru – È™i le folosim doar noi între noi, nu trebuie să le impunem întregii omeniri, ok ? Doar aÈ™a, să le folosim între prieteni, în cadru restrâns.
1. Dacă te sun È™i nu poÈ›i vorbi, închide-mi. O să înÈ›eleg că ai treabă È™i nu poÈ›i vorbi, sau că n-ai chef. Poate mă suni mai târziu, poate nu, nu contează – dar nu-mi răspunde ca să-mi spui doar “nu pot vorbi acum” È™i-apoi să-mi închizi. E cumva pierdere de timp. La ce ne ajută pe noi să facem asta ? Cu ce e viaÈ›a noastră mai bună, mai frumoasă, mai uÈ™oară dacă-mi răspunzi doar ca să-mi spui că nu poÈ›i răspunde ?
Ca o notă suplimentară, dacă mă suni È™i îți închid, nu mă suna peste 2 minute înapoi. Că È›i-am închis sau pentru că nu pot vorbi, sau pentru că n-am chef, da’ e absolut clar că, în ambele cazuri, sau te sun eu înapoi când o să pot / o să am chef să vorbesc cu tine, sau nu vorbim deloc. Deci sunatul obsesiv nu îmbunătățeÈ™te cu nimic comunicarea noastră, ok ?
2. Dacă te sun și se întrerupe, EU te sun înapoi. Dacă mă suni și se întrerupe, TU mă suni înapoi. Să nu ne petrecem minute importante din scurta și fragila noastră existență pe acest pământ sunându-ne în același timp, enervându-ne că sună ocupat și sperând că celălalt renunță primul.
Mno, așa-i că-i mai fain așa ? Super!