Acum vreo 2 săptămâni, doi domni se întâlnesc la un restaurant nesimțit de scump din București. Unul cu prietena, celălalt cu soția.
Unul dintre ei, om de afaceri. Foarte, foarte greu – în prima jumătate din top 300. Al doilea, poliÈ›ist de carieră, cu grad È™i funcÈ›ie foarte mari. ÃŽntâmplător, prieteni din fragedă pruncie.
Ei bine, unul dintre ei avea filaj. Probabil poliÈ›istul, da’ parcă poÈ›i să È™tii. Cei doi.. agenÈ›i de filaj, să le zicem, se aÈ™ează exact la masa de lângă ei, deÈ™i restaurantul era mai degrabă gol.
Cei doi domni, cu multă experiență de viață (unul) și profesională (celălalt), evident că s-au prins în prima secundă cine erau vecinii de masă. Și au următoarea discuție, pe care v-o reproduc relativ adliteram, cu volum suficient de mare încât să audă tot restaurantul, nu doar cei doi agenți.
O. A (adică omul de afaceri): Mă, P., tu ești din sistem, spune-mi, te rog: când niște agenți fac filaj, e normal să mănânce și să bea în restaurante scumpe, din bani publici ? Sau plătesc ei ?
P: (adică poliÈ›istul): Nu plătesc ei, consumurile pe filaje se decontează. Iei bonul È™i-l duci la decont. De aia, eu când eram tânăr È™i făceam filaj, comandam cu bun simÈ›: o apă, o cafea… Nu mi-am permis niciodată să cheltui milioane de lei pe-o masă din niÈ™te bani care nu erau ai mei, e cruntă nesimÈ›ire să faci asta.
O. A.: Păi uite la băieÈ›ii ăștia din spate, È™i-au comandat È™i aia, È™i aia, îs măcar 300-400 de lei acolo, pui pariu că nu plătesc ei ? Pui pariu că iau bonul la final, să-l deconteze ? Păi e normal, mă, pe prafu’ ăsta să faci asemenea risipă ? dacă se trimit deodată 4-5 echipe la filaje diferite, ăia cheltuie pe zi 15-20 de milioane din bani publici ?
N-o mai lungesc, domnii ăștia au mai ținut-o așa vreo 2-3 minute, până agenții au chemat ospătarul, au renunțat la comanda de mâncare, au plătit ce băuseră (apă, cafele, ce-o fi fost acolo) și au plecat afară, unde probabil au așteptat în mașină să le iasă subiectul. Evident, au luat bonul pe care au cerut ștampilă.
#Truestory, mates!
