Tavi Hoandră revine, după mult timp, cu un post foarte fain – în opinia mea, fireÈ™te – despre “procurorii de presă”. Acei copii (asta, fireÈ™te, n-are nici o legătură cu vârsta biologică), lucrători în instituÈ›ii media – că e prea mult să le spui jurnaliÈ™ti – care sunt deÈ›inători ai tuturor adevărurilor absolute. Teoreticieni totali ai meseriei, care însă n-au nimic în comun cu practica. Judecători infailibili ai tuturor întâmplărilor È™i opiniilor altora, în ciuda faptului că niciodată n-au trecut peste nivelul mediocrității È™i că n-au nici un fel de standarde morale sau intelectuale. Oameni cu care nu poÈ›i dialoga, pentru că la ei cele mai “gândite” contra-argumente sunt de genul “Eu È™tiu mai bine, pentru că tu eÈ™ti prieten cu x sau rudă cu y” sau “eÈ™ti prost” fără să-È›i poată spune de ce. AdepÈ›i ai deontologiei până în măduva oaselor, dar numai È™i numai când e vorba să-i judece pe alÈ›ii. Nu-s puÈ›ini, dar sunt aprigi. La fel ca procurorii vremurilor apuse, sunt duÈ™mănoÈ™i, de neclintit, obtuzi È™i unidirecÈ›ionali în gândire.