Mi-am dorit mult să văd Faust anul trecut – È™i l-am ratat.

L-am văzut anul ăsta la FITS (din nou, mulțumesc mult, Ruxa).

Vă spun sincer, când am ieÈ™it din sală primul meu gând a fost “n-am suficiente cuvinte să scriu de spectacolul ăsta”. Și chiar n-am. Nu È™tiu cum să transmit ce-am simÈ›it la final.

Faust în regia lui Silviu Purcărete n-o fi cea mai faină piesă pe care am văzut-o vreodată, sau cel mai bine jucată, dar este, categoric, cea mai impresionantă producÈ›ie teatrală È™i cea mai năucitoare viziune asupra unui text (care nu-i de ieri de azi, să tot aibă vreo 400 de ani de la primele variante È™i vreo 180 de la varianta lui Goethe) pe care le-am văzut vreodată. Și zău că nu mă joc cu vorbe mari – vorbim de-o piesă de teatru care implică zeci de actori, poate peste 100, ca fapt divers.

Varianta “purcăretiană” e È™ocantă È™i dură (poate de aia e atât de impresionantă, naiba È™tie). Au fost vreo două momente în care m-am ridicat să plec, pentru că scenele care o implicau pe Margareta mi s-au părut prea mult (Margareta e un personaj care are 14 ani, È™i pesemne cam atât are È™i copila care o joacă). TotuÈ™i, curiozitatea m-a împins să rămân până la sfârÈ™it È™i nu-mi pare rău de nici o secundă petrecută în sala aia. Sau în sălile alea, de fapt, că – da, È™tiu că sună ciudat – acÈ›iunea se întâmplă în două săli.

Nu È™tiu să v-o descriu în termeni de critică. E pur È™i simplu musai de văzut. Dacă vă pasionează vreun pic teatrul È™i n-aÈ›i văzut Faust, aveÈ›i un mare minus în viață – Faustul acesta este o experiență personală foarte puternică.

Nu mai zic că Ilie Gheorghe (Faust) joacă impecabil, iar pentru mine Ofelia Popii (Mefisto) e noua zeiță absolută a scenei românești. Sau mă rog, viitoare zeiță, că-i tânără și probabil mai are multe de zis. Am să fac cumva tot posibilul să văd tot ceea ce joacă.

Faust este – îmi pare rău, nu È™tiu cum să zic asta în româneÈ™te, că tulburător mi se pare prea puÈ›in – absolut mindblowing.

M-a impresionat atât de tare încât o să fac tot posibilul să ajung la Sibiu să-l văd din nou. O mostră (sunetul e cel original,  care marchează toată reprezentația)

PS: deși îmi dau seama că experiența n-ar fi deloc la fel, mi-aș dori ca acest Faust să apară pe DVD. cred că l-aș revedea lunar.