O cina netraditionala

(click pe poze pentru zoom)

Luni seara ne-am strans, o mana de prieteni, la Deja-Vu, la invitatia lui Toth Csaba. Pretextul a fost “sarbatorirea” zilei de 1 mai, ca toti suntem oameni ai muncii, intr-un fel sau altul :)

Cina cu pricina n-a insemnat, totusi, mici si bere. Toth Csaba a fost, de data asta, si gazda, si chef (maestru bucatar)

A inceput cu un aperitiv interesant: prosciutto con mellone, bucati de muschi de vita si muschi de porc London Broil (cu crusta, dar foarte fragede pe interior), asezate pe croque de graham, cu wasabi (pe muschiul de vita) sau hrean (pe muschiul de porc); doua portii de unt amestecate cu marar, respectiv cu tarhon (astea se ungeau pe cele 4-5 tipuri de paine aflate pe masa).

p4300002.JPG p4300005.JPG p4300006.JPG

Apoi am continuat cu costite si fleici de porc, preparate in doua feluri, foarte interesant. Primele (prima poza) erau marinate californian (tinute in bait cu mirodenii si caramelizate cu zahar brun), iar cele din a doua poza erau tinute intr-un bait cu mustar si mirodenii. Ca garnitura, sos texan si pepperoni relish. (a treia poza)

 p4300014.JPG p4300017.JPG p4300008.JPG

Ultimul fel al serii – aripi provensale, tinute de-asemenea in bait cu mirodenii. Foarte fragede, foarte gustoase.

 p4300019.JPG

S-au baut la masa asta doua vinuri, de la Cadmus: un Chardonnay de Beltiug si un Chateau Puech- Haut de Saint Drezery, din 2003 (un vin rosu, nefiltrat, cu arome de fructe de padure, exceptional dupa gustul meu)

p4300011.JPG p4300021.JPG

ClujBlogFest la final

Rezultatele finale complete le gasiti aici.

Initial am vrut sa scriu un post lung despre ce mi-a placut si ce nu mi-a placut in tot evenimentul asta, dar ma mai gandesc. Pana atunci, o sa revin zilele urmatoare cu un film cu decernarea premiilor, pentru care trilulilu.ro are exclusivitate, precum si cu niste poze.

Multumiri:

  • Raluca, in primul rand, intrucat m-a suportat in perioada asta si in special in ultimele zile 
  • Alex si Tihi, pentru sprijin si pentru eforturi sustinute
  • Boby (mr. Frozenminds), pentru sprijin
  • celor care au votat, celor care ne-au dat sugestii, celor care au participat

Nu de dragul traditiei, dar vreau sa multumesc mult sponsorilor, fara de care n-am fi putut face acest eveniment.

In ordine cronologica, acestia sunt:

Imi pare rau daca am uitat pe cineva, de vina e oboseala

 

Cultivatorii de cocaina

Stire pe Realitatea.net, intitulata Manifestatii violente ale cultivatorilor de cocaina

Ca maine, o sa auzim si de cultivatorii de ciocolata din Elvetia ca protesteaza sau, de ce nu, o sa auzim ca angajatii celui mai mare cultivator de coca-cola din lume sunt in greva

COCAINA s.f. (Farm.) Alcaloid extras din frunzele de coca, intrebuintat ca anestezic local si ca stupefiant (sursa: Dexonline.ro)

reality.JPG

BRT* pe Trilulilu

*BRT = Blogoree Romanian Tour

Pentru cei care doresc sa (re)vada, am facut un filmulet. scurt, si cam intunecat, ca era intuneric acolo. Si cam foarte zgomotos, ca toata lumea vorbea deodata, pana cand a strigat Patric si s-a facut liniste… dar o sa vedeti voi.

In alta ordine de idei, azi am vizitat cartierul general al Trilulilu. Foarte spatios, foarte frumos, impanat cu premii Internetics si cu baieti din aia destepti care butoneaza foarte repede si in liniste. V-as zice sa-l vizitati si voi, da’ trebuie sa-i conving sa faca un fel de Trilulilu – Ziua Usii Deschise
Si am primit si ultimul tricou Trilulilu din seria actuala :)

Abonare prin e-mail

De astazi, cei care nu folosesc rss readere se pot abona prin e-mail la acest blog. In coloana din dreapta veti gasi campul pentru abonare, sub promo-uri :)

PS: Multumesc, Razvan

Anunt pe bune

Un prieten vinde un iBook G4, display 12″, procesor 1.33Ghz, 1.5GB DDR, 40GB HDD, Video ATI 9550, Combo DVD+CDRW, WiFi+Bluetooth, sudden motion sensor, baterie 3h, decembrie 2005 (+garantie de shop pana in dec 07), husa tucano second skin folder, DVD-uri, manuale + tft panel (cu tot cu capac si antene etc)  – 750 euro

Daca va intereseaza, lasati un comment si va pun in legatura cu prietenul cu pricina

ibook.jpgÂ