Rețete boierești. Prin Transilvania


Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/andreicr/beta/wp-includes/formatting.php on line 3712

După cum ușor se poate observa, printre pasiunile mele două ocupă loc de frunte: pe de-o parte, Transilvania, cu locurile, oamenii și legendele ei, cu tradițiile și magia ei; pe de altă parte, gastronomia.

Când aceste două componente ale vieții mele se întâlnesc, ies scântei de bine. Ceea ce tocmai s-a întîmplat.

Zilele trecute, partenerii noștri de la Transavia ne-au invitat, alături de câțiva prieteni (Răzvan și Alina, Bogdana, Corina, Eftimie și specialul Brylutz)  într-o incursiune culinară numită, pe bună dreptate, Rețete Boierești.

Pentru asta, ne-am strâns într-un loc de boieri – la Continental Forum în Sibiu, un loc despre care pot spune fără teama de-a greÈ™i că anul ăsta mi-a fost exact a doua casă – atât de mult am stat acolo.

Ar avea multe poveÈ™ti de spus hotelul ăsta. ÃŽncă de când se numea “La Bila Aurie”, mai apoi Casa Habermann, locul ăsta din mijlocul oraÈ™ului, de pe promenada Bretter, a atras de-a lungul anilor oameni ca George CoÈ™buc, care lucra aici la poeziile lui, Ioan Slavici sau Ioan Luca Caragiale. A fost construit prin 1876, avea un parter înalt È™i 2 etaje. Aici a funcÈ›ionat, în 1853, primul telegraf din Sibiu, la primul etaj. FaÈ›ada a fost refăcută prin 1920, iar undeva în perioada interbelică a fost înălÈ›at. ÃŽn 2006-2007 a fost renovat, păstrându-se însă formele vechi, iar apoi a fost preluat de lanÈ›ul Continental.

ÃŽn acest loc încărcat de istorie ne-am strâns noi să ne bucurăm de reÈ›etele boiereÈ™ti. Dată fiind meteahna mea mai veche, cu gătitul, m-am… strecurat, să zicem, în bucătărie. Maestrul Adrian Baciu ne-a gătit două mâncăruri pe bază de pui – pui cu legume È™i sos de rodii È™i ruladă de pui cu brânză feta, orez È™i dovlecei.

Mai întâi au fost pregătite ingredientele pentru cele două delicii:

 

Apoi, s-a trecut la preparare:

 

Și la final, asta a ieșit.

 

Oamenii păreau mulÈ›umiÈ›i…

 

Și la final, chiar bucuroși

reteteboieresti-1

 

Cam așa e prin Transilvania: magie, povești, istorie, legende. Oameni, locuri și bucate alese.

Să ajutăm. Să nu judecăm. Să ajutăm.

În această dimineață, pe la 9-10, sună telefonul. Era Lucreția, vecina doamnei Irina.

E vorba de doamna Irina, zice…

Mi-a stat inima-n loc, am crezut c-a pățit ceva. Nu pățise, nu-i mergea apa și-a crezut că i-a fost oprită. Nu a fost, 15 telefoane mai târziu am descoperit c-a fost ceva bai la un robinet. S-a rezolvat. Totul ok.

O oră mai târziu, m-a sunat Liviu Alexa

– doamna Irina ne-a făcut sesizare la PoliÈ›ie, la SecÈ›ia 1. Să spunem câți bani s-au strâns, cum s-au cheltuit È™i câți au rămas. PoÈ›i face asta, da ?

Pe de-o parte, m-am panicat. Oare mai am toate bonurile, toate chitanțele, mai am toate dovezile de plată ? Dacă Doamne ferește nu mai găsesc chitanța de curent ? Ce mă fac dacă nu le mai am ?

Pe de altă parte, prima reacÈ›ie a fost de nervi. Cum, măi nene, eu îmi pierd aproape două luni să te ajut, stau cu orele sau chiar cu zecile de ore la cozi la zeci de ghiÈ™ee, stau cu toate echipele de tehnicieni de la toate regiile, zi de zi, ca să reparăm ce se poate repara pentru a avea curent cu căldură – È™i doamna Irina îmi face petiÈ›ie la PoliÈ›ie ?!

În momentul următor, m-am apucat să caut hârtiile. M-am liniștit când am văzut că am fiecare bonuleț în parte și că pot justifica fiecare leu cheltuit. M-am dus la doamna Irina s-o întreb dacă a făcut vreo plângere la Poliție. Mi-a jurat că nu. Am plecat la Secția 1 și m-am întâlnit cu agentul Nicolae Zisa.  (sau poate agent șef, scuze că n-am reținut gradul)

Mi-a arătat petiÈ›ia – era scrisă de doamna Irina, fără dubii. A fost depusă acum vreo lună. ÃŽn ea se solicita ce-am zis mai sus – câți bani s-au strâns în numele ei, câți s-au cheltuit, câți au rămas. Mi-a spus că trebuie, conform legii, să-mi ia o declaraÈ›ie È™i apoi să meargă la petent să spună cum s-a rezolvat.

I-am povestit domnului Zisa pas cu pas totul, de la articolul din Ziar de Cluj până la ziua în care doamna Irina a avut din nou curent È™i căldură. Am scos chitanÈ›ele È™i bonurile pentru fiecare leu cheltuit, am justificat fiecare ban, am arătat ce s-a cerut în petiÈ›ie – câți bani s-au strâns, pe ce s-au cheltuit, câți au rămas.  Am È™i scris o declaraÈ›ie amănunÈ›ită  în care am spus toate astea.

După care domnul Nicolae Zisa mi-a povestit lucruri – pentru că o cunoaÈ™te de foarte multă vreme pe doamna Irina.

De exemplu, în ultimii 5 ani doamna Irina a făcut petiție fiecărui om care a ajutat-o cu ceva. Vecinului Popovici, de exemplu (despre care mie mi-a spus cândva că e singurul care a ajutat-o, deși nu e adevărat) i-a făcut nu mai puțin de CINCI petiții. Una dintre ele era pentru că i s-a părut că s-a uitat urât la ea când a trecut prin curtea comună.  Cu toate acestea, domnul Popovici o ajută în continuare.

Anul trecut, i-a făcut o petiție unui domn care are un fastfood unde doamna Irina mănâncă gratis aproape zilnic, de câțiva ani. Nu i-a plăcut nu știu ce lucru pe care i l-a zis omul și i-a făcut petiție. Cu toate astea, încă mănâncă în fiecare zi la fast food-ul cu pricina. Domnul ăla a ajutat-o în continuare. 

 

A făcut petiții diverse, de-a lungul anilor, împotriva fiecărui vecin. A făcut o petiție împotriva unei doamne de la o fundație, care mergea în fiecare lună să-i plătească facturile. Într-o zi, a venit o factură mai mare de compensare și n-a mai putut fi plătită. I-a făcut sesizare (sau petiție, ce-o fi fiind) că i-a furat banii de curent. La fel ca mine, doamna a trebuit să meargă la Poliție cu toate chitanțele, să arate c-a plătit.

A făcut de-a lungul anilor zeci sau sute de petiții din astea împotriva a diverși oameni. Pe unii chiar i-a dat în judecată. Majoritatea au continuat s-o ajute.

Acum, ne-a făcut nouă sesizare. Am fost cu toate actele la Secția 1, am justificat fiecare ban. Și noi o s-o ajutăm în continuare.

ÃŽn timp ce poliÈ›istul îmi povestea toate cele de mai sus, mi-am dat seama – n-am de ce să fiu supărat pe biata femeie. Nu È™tie ce face. N-am de ce s-o judec.

Doamna Irina… a trecut prin multe. Neoficial, e suspectă de câteva afecÈ›iuni psihice. De asta m-am implicat s-o ajut. Nu ca s-o judec.

Ne-am asumat s-o ajutăm, o ajutăm – aÈ™a cum e, cu bune È™i cu rele.

De când am început povestea Irinei, v-am spus aici, pe blog, fiecare pas pe care l-am făcut. Era firesc să vă spun și etapa asta.

Azi

e ziua unui om care mi-e mai mult decât prieten. Cu care am împărțit nenumărate bucurii și supărări de-a lungul anilor. Și care m-a învățat minim un milion de lucruri.

La mulți ani, Cetinuț! Să fii să sănătos și să ți se întâmple numai lucruri frumoase!

Musique a la carte

Sâmbătă are loc, la Cluj-Napoca, un eveniment cu nume frumos - Musique a la carte. În fapt,un concept imaginat de clubul Rotary Cluj-Napoca VISIO în sprijinul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca. Fondurile strânse vor fi destinate achiziționării și modernizării echipamentului medical din cele două instituții.

rotary visio

Spectacolul de înaltă ținută artistică, având invitați de mare notorietate internațională, va oferi o interacțiune directă cu muzica de calitate. Fiecare oaspete va putea să aleagă piesele muzicale dorite consultând meniul muzical al serii.

La eveniment vor participa soprana Ramona Eremia, cea mai bună solistă de operă din România în 2010 – Silvia Sorina Munteanu, pianista Silvia Sbârciu, tenorul clujean Tiberiu Simu.

Amintiri din copilărie. Azi, papaya

Zilele trecute am văzut în ceva magazin un raft cu papaya.

Băi, È™i m-a pălit melancolia. Mi-am dat seama câte lucruri s-au schimbat, poate nu în bine, în viaÈ›a noastră. Mi-am dat seama cum am pierdut o parte din tradiÈ›ii, cum a venit consumerismul peste noi È™i ne-a făcut să renunțăm la obiceiurile strămoÈ™eÈ™ti…

… păi îmi amintesc de parcă a fost ieri cum mergeam în copilărie la bunica, la È›ară È™i alergam cât era ziua de lungă prin livezile nesfârÈ™ite de papaya. La poarta casei, în dreapta era un păr (există È™i azi, Eftimie l-a văzut!), în stânga era un viÈ™in (azi nu mai există, a fost tăiat) È™i mai în spate un gutui. Și-apoi, în spatele casei, bunica avea, ca toÈ›i sătenii de-acolo, câteva rânduri de papaya. Iar apoi, după gard, erau ogoare  întregi de papaya coaptă!

Primăvara, satul răsuna de cântecul celor care mergeau la prășit papaya: “astăzi prășim la papaya, mâine bem la Strehaia“.

Iar toamna… ÃŽmi amintesc cum dimineaÈ›a, pe răcoare, plecau oamenii la cules de papaya, treceau prin faÈ›a porÈ›ii È™i cântau vechi cântece populare, cum ar fi “foaie verde de papaya, beau mai mult decât tataia” È™i alte piese care ne-au marcat tuturor copilăria.

Mai întâi, în livezi intrau bătrânii, care se uitau la culoarea și la textura fructelor de papaya, apoi intrau tinerii satului și începea culesul. Vreme de câteva zile, cu cântec și voie bună, se culegeau roadele. Apoi, femeile din sat sortau papaya în funcție de necesități. Cele mai coapte erau trimise la papayacie (pentru prietenii mei bănățeni și prietena mea din Blaj: papayacia e locul unde se făcea rachiul de papaya, după cum pălincia e locul unde se face pălinca în zilele noastre). Din restul, se făcea compotul ăla bun de papaya, aproape la fel de bun ca cel de gutui, ba chiar și magiun de papaya se făcea.

La papayacie se strângeau bărbații (ne mai strecuram și noi, copiii) și seara, când fierbea încet cazanul de papaya, sătenii se mai cinsteau cu câte-un ștampăl din rachiul de papaya de anul trecut, acum pe terminate, și mai spuneau câte-o glumă, câte-o snoavă, câte-o poveste de la culesul de papaya din alți ani, iar noi stăteam pitiți și ne minunam de ce auzeam.

Ștampăl cu rachiu de papaya de pe vremuri

Ștampăl cu rachiu de papaya de pe vremuri

(foto: Silvia Grav)

Sau cum era, pe vremuri, Festivalul “Frunză de Papaya” de la Duda-Epureni, jud. Vaslui, mult mai tare decât e azi Festivalul Castanelor de la Baia Mare…. veneau Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, Vasile Șeicaru, Compact, RoÈ™u È™i Negru, cântau numai cântece de sezon… păi cine nu-È™i aminteÈ™te celebrele versuri ale lui Ducu Bertzi “simt că fără papaya nu pot respira, viaÈ›a e pustie fără papaya” ?

Sau când mergeam la colindat, prin zăpadă, zgribuliÈ›i dar veseli, È™i gazdele pe unde colindam ne dădeau, clasic È™i tradiÈ›ional, un covrig È™i-o papaya ? Și în unele case mirosea frumos, a Crăciun, de la sforile pe care erau puse la uscat, deasupra sobei, felii de papaya…

Și, ca o mărturisire personală… n-o să uit niciodată seara în care stăteam cu Carmen, nepoata de la BucureÈ™ti a vecinei Marghioala, ascunÈ™i în spatele casei, ne uitam la stele printre frunzele de papaya, era atât de liniÈ™te È™i mirosea frumos, a roadă coaptă È™i deodată… a fost primul meu sărut, Carmen era mai mare È™i mai pricepută…

În grădina de papaya a bunicii...

ÃŽn grădina de papaya a bunicii…

(foto)

Nu se mai face papaya cum se făcea cândva… Acum, importăm de te miri unde È™i luăm papaya direct din magazin, s-au dus de suflet vremurile alea când pruna È™i papaya erau simboluri ale românilor de pretutindeni. S-au pierdut tradiÈ›ii frumoase în goana asta sălbatică după profit.

Voi ce amintiri cu papaya aveți ?

 

Hai să fiți HOHA

Oana, Alina și Răzvan au lansat azi HOHA Wedding Planners. Pentru cei care își doresc ca evenimentele importate din viața lor să fie ALTFEL.  Pentru cei își doresc să aibă evenimente cu adevărat memorabile.

Dacă vă urmează în viață cereri în căsătorie, petreceri de burlaci și burlăcițe, nunți, botezuri, petreceri aniversare sau evenimente corporate, ei le pot face absolut unice, fără clișee, fără să semene unul cu altul.

hoha

 

Și, pentru că-i cunosc de-atâția ani È™i i-am văzut făcând atâtea lucruri senzaÈ›ionale, vă recomand cu toată căldura – mergeÈ›i pe mâna lor. Sunt foarte buni È™i foarte implicaÈ›i în ceea ce fac. ÃŽn plus, oamenii cu care vor lucra sunt unul È™i unul.

HOHA are și pagină de facebook

Solo de chitară

Cum ascultam eu, așa, niște muzică în seara asta, m-am gândit să vă propun să facem o listă cu cele mai bune solo-uri de chitară.

Cele de mai jos sunt unele dintre cele care-mi plac mie, într-o ordine personală și subiectivă. Dar vă rog insistent să faceți alte propuneri în comentarii, să-mi lărgesc orizontul.

10. Jack White/The White Stripes – Seven Nation Army (poate nu intra aici, dacă nu vedeam clipul ăsta)

9. Jimmy Page/Led Zeppelin – Stairway to Heaven

8. Eddie Van Hallen/Michael Jackson – Dirty Diana

tot 8. Slash/Michael Jackson – Give into me

7. Slash/Guns’N’Roses – November Rain

6. Don Felder/Eagles – Hotel California

5. Kirk Hammet/Metallica – One

4. David Gilmour/Pink Floyd – Comfortably Numb

3. Eric Clapton – Layla

2. Queen – Bohemian Rapsody

1. Deep Purple – Child in Time

În propria mea opinie, astea sunt crema solo-urilor de chitară. Ale voastre care sunt ?

Mi-e dor de vremurile când presa era făcută de jurnaliști

N-am tv. Am văzut pe net că-n Militari a fost ceva atac armat. 

Am intrat pe stream-urile de la Digi 24, Realitatea și Antena 3.

Un reporter zice – “martorul care a declarat asta pare sub influenÈ›a alcoolului“. Cum, băi nene, tu, ca reporter, să ai păreri din astea ? Job-ul de reporter nu presupune să spui ȘI ATÂT ? Fără păreri personale ?

Alt reporter zice: “eu nu cred că era pistol cu gloanÈ›e“. AÈ™a e, nu era pistol cu gloanÈ›e, dar de ce să CREZI asta È™i s-o dai pe post, că aÈ™a CREZI tu ? Nu mai bine iei o declaraÈ›ie de la cineva, fără să CREZI ? Zic È™i io.

O prezentatoare îl întreabă pe reporter – “a fost cu intenÈ›ie, că a ridicat arma spre cap, nu ?” Clar, dacă ridica arma spre stomac era fără intenÈ›ie, nu ?

Altă prezentatoare – “nu suntem obiÈ™nuiÈ›i să vorbim de atacuri armate în BucureÈ™ti”. Corect, mult mai des vorbim de atacuri armate în BotoÈ™ani, Huedin sau Lugoj.

Eu atât vreau să întreb: mai există și jurnaliști care fac presă ? Și dacă da, unde-s ei ?

Adevărata aventură a sosului Glenn la New York

Acum o vreme, spuneam pe facebook c-a dispărut sosul de usturoi (sosul Glenn) de la KFC. Reacțiile, nu puține, au fost variate. De la oameni care s-au amuzat, până la oameni care, cu adevărat, s-au întristat.

Asta era postarea:

 

postare KFC

 

Ei bine, mesajul ăsta (pe care l-au mai postat și alți oameni în ziua aia) a fost un teaser pentru o campanie începută de KFC. Un teaser continuat cu un domn care a mers la un restaurant KFC și-a cumpărat 2 pungi de sos Glenn, ca să-și facă provizii.

glenn_disparut

 

Campania a început chiar a doua zi, pe 8 noiembrie – È™i va dura până pe 19 decembrie. O promoÈ›ie foarte faină, cu premii în valoare totală de peste 622.000 lei, o promoÈ›ie care oferă premii zilnice (o tabletă Samsung în fiecare zi), produse garantate la următoarea comandă dacă aduci un bon de minim 20 de lei de la o comandă anterioară È™i, mai ales, un mare premiu constând într-o excursie de 2 persoane la New York. Detalii despre campanie găsiÈ›i aici

Nu întâmplător a fost ales New York-ul.

Și dacă toată povestea are loc la New York, a fost lansată imediat și o aplicație pe Facebook pe care o găsiți aici, unde se transmit viitorului mare câștigător al promoției de care ziceam mai sus niște sfaturi legate de călătorie. Mai exact, tot la două zile veți primi un mesaj din orașul american, iar pe vederi vor fi niște sfaturi faine despre ce-ar merita vizitat pe-acolo.

Cum s-ar zice, n-ați fost niciodată într-un oraș străin ghidați de-un sos de usturoi, așa-i ?

Cât consumă mașina ta ?

Se făcea că niște prieteni, un cuplu adică, și-au luat, relativ recent, prima lor mașină.

Azi dimineață, o sun pe ea:

– tu, cât consumă maÈ™ina voastră ? 

– n-am idee,  dar un plin ne costă vreo 250 de lei

Ok, mă amuz, îi spun că-i irelevant, îmi zic “deh, femeile n-au griji de astea tehnice, ele mai mult cu frumosul, cu arta, cu poezia, alea”.

Ia să-l sun pe bărbatul familiei, care SIGUR È™tie la miligram consumul urban, extraurban È™i mixt, în funcÈ›ie de cifra octanică a carburantului È™i de greutatea pe fiecare osie – deh, ca bărbaÈ›ii, suntem în stare să vorbim ore întregi despre asta, fără să ne repetăm.

ÃŽl sun.

– mă, cât consumă maÈ™ina voastră ? 

– n-am idee, dar un plin ne È›ine vreo lună. 

dap :)