Ai grijă de oamenii care te iubesc. Ai grijă ce amintiri îți creezi pentru anii care vor urma. Poate credeți că sunt două lucruri diferite; de fapt, e unul singur.
When I was thirty-five
It was a very good year
It was a very good year for blue-blooded girls
Of independent means
vă pupă jean 😀
notă – am întârziat un pic cu articolul ăsta, din motive numai de mine È™tiute!
Monitorizarea pe a doua lună de Prin Transilvania (mai exact, pe perioada 16.05 – 15.06 2013), realizată de prietenii de la Mediabrief (sunt foarte încântat de colaborarea cu ei!), zice cam aÈ™a – e bine. Dar putea fi È™i mai bine, desigur.  (click pentru mărire)
Note:
1. Pentru lămuriri privind denumirile din infografic, vedeți prima monitorizare.
2. Mulțumesc mult celor care au scris despre noi sau au pus bannere (sau amândouă). În afară de google, twitter, facebook și blogul meu, principalii referali ai site-ului au fost, în perioada menționată:
Tot aici – mulÈ›umiri speciale lui Răzvan Antonescu (probabil cel mai bun consultant de online din România) pentru tot ce m-a învățat. Și pentru ce-o să mă mai înveÈ›e È™i de-acum înainte, sper!
3. În perioada menționată, cele mai citite 5 articole au fost:
4. Pagina de facebook are, acum, peste 3.000 de prieteni. Și se află deja pe locul 14 în Facebrands, la rubrica “bloguri turistice” – după 3 luni, zic că nici nu-i rău.
5. Între timp, au mai crescut contul nostru de Instagram, cel de Flickr și cel de 500px.  Pe care vă aștept, firește, cu like-uri, fav-uri și voturi :D. Mă bucur că fotografiile noastre sunt apreciate (bravo, Alex) și am în plan să dezvolt conturile astea (mult) mai mult în perioada următoare. La fel și pagina de Google+
6. Special am lăsat asta la urmă, să fie ca un gong – săptămâna asta se alătură echipei un om… special. Și spun cu sinceritate, încă de când Prin Transilvania era la stadiul de idee rătăcită în capul meu, am sperat ca într-o zi omul ăsta să facă parte din echipă È™i să scrie. E un mare câștig pentru proiectul meu È™i abia aÈ™tept să-l anunÈ› oficial ca membru al echipei. Zilele viitoare!
Cam asta e. Vă mulțumesc mult că sunteți cu noi. Sper să fiți și pe viitor și să vă placă în continuare poveștile culese de noi și fotografiile pe care le publicăm.
Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, realizat cu sprijinul Continental Hotels, Toshiba și Yellow Store
AÈ™a s-a întâmplat cumva, că vineri am ajuns la deschiderea Castelului Royal din MoÈ™niÈ›a, TimiÈ™. Ca să fiu exact, la deschiderea restaurantului de la Castel Royal – pentru că urmează, în perioada următoare, inaugurarea spa-ului cu tratamente pe bază de bere È™i, mai ales – abia aÈ™tept! – a unui restaurant Terapia.
Am fost acolo cu Corinuța, cu Ovi și cu Cetin (click pentru mărire, vă rog)
Castelul este o construcÈ›ie în stil neo-renascentist german, cu spaÈ›ii largi È™i cu mobilier din stejar masiv. Nimic nu-i la nimereală acolo, nu s-a făcut deloc rabat la calitatea materialelor construite, totul e numai lemn È™i piatră – È™i pariul meu personal e că, într-o sută de ani, Castelul Royal o să fie la fel de autentic ca orice alt castel, indiferent de vechimea lui.
Complexul de la MoÈ™niÈ›a include 15 camere clasificate la 4 stele, un restaurant a la carte cu 180 de locuri, o grădină de vară cu 300 de locuri È™i multă liniÈ™te în jur. ÃŽn septembrie se va deschide aici o fabrică Clinica de Bere (cu o capacitate de 2.000 de litri pe zi) È™i un restaurant Terapia, ce va avea 200 de locuri pe terasă È™i 160 de locuri în interior. Și, desigur, un meniu bazat pe preparate cu bere. Tot atunci, se va deschide È™i SPA-ul de care ziceam mai sus. O să fie acolo un jacuzzi cu bere – ce ziceÈ›i, am să-l încerc ? 
La Castel Royal mai e È™i o sală de conferinÈ›e, Salonul Vânătorului. Urmează amenajarea unui loc de joacă pentru copii, outdoor, cu supraveghere permanentă, a unui iaz È™i a Casei Bavareze – grill and bar.
Și din toate aceste motive, presimt c-am să bat des drumul Timișului în următorul an.
PS: acesta nu e un advertorial, n-am fost invitat oficial la lansare, pur și simplu m-am nimerit acolo și mi-a plăcut foarte tare ce-am văzut.
PPS: am împrumutat pozele pentru câteva zile de la Ovi
Mi-e drag să merg în Apuseni. Atât de drag încât încerc, în măsura în care pot, să nu ratez nici o ocazie. Mai ales că sunt ATÂT de multe locuri de vizitat în Apuseni, pe Valea Arieșului, că nu cred să-mi ajungă o viață pentru a le vedea pe toate. Așa că tare m-am bucurat să plec cu Silva la Arieșeni, la Casa Moțului, pentru câteva zile.
Ca fapt divers, moÈ›ii sunt, în general, oameni primitori È™i bucuroÈ™i de oaspeÈ›i. Iar cei de la Casa MoÈ›ului n-au fost deloc mai prejos. Au grijă È™i atenÈ›ie la fiecare detaliu, ca să-È™i facă oaspeÈ›ii să se simtă bine. ÃŽntr-una din zilele petrecute la ei, pensiunea era ocupată în totalitate, iar trei sferturi din cei prezenÈ›i erau la a 2-a, a 3-a vizită, semn că le plăceau plăcintele È™i afinata de la Casa MoÈ›ului. Sau poate îi atrăgea păstrăvăria din spatele pensiunii – pe mine m-a atras È™i-am încercat-o.
ArieÈ™eni e un loc în care nu prea ai cum să te plictiseÈ™ti. Pe-o rază de câțiva kilometri găseÈ™ti tot felul de lucruri. De la cascade È™i peÈ™teri la meÈ™teÈ™ugari pricepuÈ›i. Spre exemplu, eu am urcat într-o zi la PătrăhăiÈ›eÈ™ti, un cătun tare izolat. Dar È™i tare frumos. Am găsit acolo un muzeu – muzeul Casa Filip – cu tot felul de obiecte artizanale de lemn È™i cu plăcinte moÈ›eÈ™ti coapte pe loc.  Am găsit o cascadă, nu prea mare, dar care are grijă să parcurgi un drum spectaculos până la ea. Am găsit oameni prietenoÈ™i È™i primitori. Și foarte gospodari.  Am găsit… liniÈ™te, sau ceea ce-ar trebui să fie definiÈ›ia liniÈ™tii.
Acolo am auzit pentru prima oară un cântec la tulnic. Și tulnicăreasa mi-a explicat ce înseamnă sunetele scoase de vechiul instrument și cum astăzi nu se mai folosesc tulnicele.
Te rupi un pic de lumea noastră când urci în cătunele din Apuseni. Acolo, oamenii trăiesc cumva în timpul lor propriu. Am bătut mult È›ara asta, Transilvania cu atât mai mult – totuÈ™i, în Apuseni am găsit un colÈ› de omenire aparte. Mi-i drag să văd oamenii de-acolo cu mândria lor, cu afinele lor, cu Avram Iancu la loc de cinste cam în fiecare casă, cu puterea lor de a trăi în locuri nu tocmai uÈ™oare.  Și cu plăcintele lor coapte pe piatră.
Nu ratați vreo ocazie de-a vizita Apusenii. Se prea poate să fie cea mai frumoasă parte de Românie. Și găsiți acolo multe povești, multe legende, multă istorie, multă frumusețe. Și mai ales multă omenie.
Ieri, la Cluj, la Wok’n’Roll, s-a lansat HipMenu – o aplicaÈ›ie care, dincolo de avantajele pe care le oferă, are darul de a-È›i face foame.
Aplicația a fost creată de Dan Klausmeier și de Ciprian Costa cu scopul de-a ajuta, pe de- parte, restaurantele, iar pe de altă parte clienții restaurantelor, atât pe cei care merg să ia masa în oraș cât și pe cei care comandă acasă.
ÃŽn esență, aplicaÈ›ia prezintă restaurantele din oraÈ™ (deocamdată doar unele restaurante din Cluj-Napoca, dar sunt ferm convins că se va extinde È™i în alte oraÈ™e), în ordinea apropierii față de punctul în care ne aflăm. La fiecare restaurant înscris apare distanÈ›a È™i locaÈ›ia pe hartă, precum È™i meniul, cu poze foarte… atrăgătoare (de aia spuneam mai sus că-È›i face foame). Totul într-o grafică foarte faină.
Utilizatorul poate să intre în meniul unui restaurant È™i să aleagă ce va mânca diseară când va ieÈ™i în oraÈ™, sau ce vrea să comande pentru take-out, sau ce vrea să îi fie livrat acasă – iar partea asta, de comandă pentru delivery, mi se pare cea mai interesantă. Pentru că oferă posibilitatea de a lansa comezi în grup. Eu lansez o comandă, colegul din biroul alăturat adaugă produsele pe care le vrea livrate, la fel încă 2-3 colegi, apoi comanda este lansată printr-un simplu tap către restaurant. Mi se pare un aspect care uÈ™urează mult munca celui care comandă, la prânz, mâncare pentru toată firma
Ce-i lipsește, din punctul meu de vedere ? Partea de rating pentru restaurante, partea de review-uri, partea de recomandări. Dar din ce povestea Ciprian Costa aseară, toate acestea vor fi integrate în următoarea variantă a aplicației. Până atunci, partea bună e că atunci când un utilizator vrea să pună pe facebook poză cu ce mănâncă, nu mai e nevoie s-o facă el, e gata făcută
Aplicația este disponibilă gratuit în App Store și pe Google Play.
Și mai zic asta: felicitări, Sonia, pentru organizare; felicitări, Anca, pentru găzduire. Și felicitări, Wok’n’Roll, pentru curajul de a-i lăsa pe cei prezenÈ›i să gătească singuri (sub supravegherea lui Adi, dar oricum!)
(pozele de mai jos sunt făcute de Adi Hădean; mai multe poze găsiți pe pagina lui de facebook)
“Da, sunt nebun, da, printul e mort, da, nu am nici o È™ansă. Da, au mai fost È™i alÈ›ii cu gratuite în Cluj È™i au murit grandios. MulÈ›umesc pentru grijă, am È›inut cont”
AÈ™a începe Liviu Alexa postarea în care anunță cel mai recent – È™i, cred eu, cel mai mare – pariu cu piaÈ›a de media clujeană.  Pariu care constă într-un săptămânal tipărit, gratuit, în 50.000 exemplare pe ediÈ›ie, 16 pagini, full-color, A4.
Și da, Liviu are dreptate. CHIAR E nebun. De aia, cred, a făcut chestii aparent imposibile de-a lungul ultimilor ani.
Și tot de aia, cred, o să-i iasă și asta.
Primul număr o să iasă pe 22 iulie. Succes!
post pentru clujeni, îndeosebi
Prietenii de la Apartament 1 pregăstesc, vinerea aceasta (adică pe 28 iunie), o seară specială. Un workshop la care participanții vor învăța, de la Bianca Cociș, să facă o geantă-unicat din hârtie de ziar (sau revistă). Bianca este, deja, un artist consacrat pe piața de hand-made din Transilvania.
ÃŽnsă scopul acesti seri e mai important decât genÈ›ile hand-made. Pentru că acest workshop este organizat în beneficiul copiiilor cu sindromul Down de la AsociaÈ›ia Down – Centrul EducaÈ›ional “Raluca”.
Nu există o taxă de înscriere la workshop, dar trebuie să aduceți câteva lucruri de-acasă. Detaliile participării sunt aici.
Toate încasările vor fi donate copiiilor de la AsociaÈ›ia Down. Eu, din păcate, nu sunt în Cluj în seara aceea. Dar dacă vreÈ›i să daÈ›i o mână de ajutor unor copii c-o bolî grea… nu ezitaÈ›i.
În cartierul Buenos Dias, unde locuiesc eu, sunt multe străzi private.
Spre exemplu, eu, ca să ies la o stradă publică, am de mers pe-un drum principal. În care dau mai multe drumuri secundare.
În seara asta, de pe unul dintre drumurile secundare ieșea un Renault Clio. Cu spatele. Și, cumva, fără să se asigure. Deloc.
Frână bruscă, sunet de ABS forțat, scârțâit de cauciucuri. Îl evit (era să intru direct în el, am evitat cumva la milimetru un accident nasol).
Opresc, mă uit în spate, pe geam, la om, merg mai departe, opresc de tot în capătul drumului. El oprește în spatele meu.
Văd că s-a oprit în spate, mă dau jos din mașina cu care era să-l fac martir și îi spun cât pot de calm:
– Amu… când ieÈ™i cu spatele, ajută mult să te uiÈ›i în lateral È™i în oglinzi.
– ÃŽi drept, zice È™oferul. Drept îi. Da’ ce să zic… poate veneaÈ›i cam tare.
– Veneam cam tare, îi drept, zic eu. AveÈ›i dreptate. Da’ tot era bine să vă asiguraÈ›i înainte să ieÈ™iÈ›i în drumul mare. Că Doamne feri, se întâmpla vreun necaz.
– Drept îi, zice. AveÈ›i dreptate, trebuia să fiu mai atent.
– Mno… amu… bine că-i bine, zic. MereÈ›i sănătos, Doamne-ajută, zic.
– Să fiÈ›i sănătos, zice È™i domnul.
Cumva, simt că am rămas amici. De aia îmi place la Cluj.
Se uită în ochii mei. E foarte sigură că știe ce spune. Are siguranța aia a omului care știe. Mi-i drag s-o văd așa.
– EÈ™ti un prost, îmi zice.
N-o contrazic. Pe de-o parte, are dreptate, chiar mi-s un prost. Nimeni n-ar putea fi mai de-acord cu asta decât sunt eu. Pe de alta, îmi place înverșunarea din privirea ei. E ATÂT de sigură pe ceea ce spune. Cum să nu-mi fie dragă când o văd așa pornită ?
– EÈ™ti un prost, îmi zice. Ai impresia că blogurile alea există doar în capul tău. Eu citesc bloguri de mulÈ›i ani.
Păi… mă bucur dacă citeÈ™ti bloguri. Pe cuvânt că mă bucur, eÈ™ti o femeie a lumii noi sau ceva. Bravo 10, zic!
– Știu o mulÈ›ime de bloggeri, că-i citesc zilnic. ÃŽi È™tiu pe Zoso, pe Arhi, pe Groparu, o È™tiu pe Nebuloasa, È™tiu TVdece… ÃŽi È™tii ?
ÃŽi È™tiu, da’ cumva simt nevoia s-o încurajez.
– Am auzit vag de unii, nu-i cunosc personal.Â
Îi strălucesc ochii cumva a victorie. Cumva, îi mândră că știe mai mult decât mine despre bloguri. Simte c-a mai câștigat o bătălie. Îmi dă decisiva:
– Și am mai citit È™i bloggeri vechi, care nu mai există acum. Era unul, Andrei Crivăț, ai auzit de el ?
#truestory, mates.Â
Am mai povestit că Silva mă trimite prin È›ară să văd locuri faine – acum o vreme am fost la SighiÈ™oara.
Astăzi, plec din nou la drum. De data asta într-o zonă pe care, dacă aÈ™ putea, aÈ™ colinda-o cam în fiecare week-end, fie iarnă, fie vară – în Apuseni. De câte ori am fost prin zonă (un exemplu, alt exemplu), m-am întors zenuit, nirvanizat, vishnuit, brahmaputrat :)Â
Acum merg pe Valea ArieÈ™ului. Mai exact, la ArieÈ™eni, o localitate aflată la 20 de kilometri de punctul în care trei judeÈ›e se intersectează – Alba, Arad, Bihor.
Sunt nenumărate lucruri de vizitat în zona aia. Peșteri, cascade, rezervații naturale, un cătun extrem de izolat, repere istorice, meșteșugari. O parte le voi vizita în zilele următoare și, când mă întorc, vă povestesc despre ele.
Ah, și unde merg eu se anunță răcoare
