Universul paralel universului nostru

sau ceva, că m-am tot gândit ce titlu să-i și dau și doar ăsta a apărut

Vă povesteam ieri de ce a fost condamnat Dan Voiculescu – pentru că l-a supărat pe Lorin Fortuna.

Spre uimirea mea, după ce-am publicat acest rezultat al unei ample anchete jurnalistice, am descoperit că multă lume nu știe cine e Lorin Fortuna.

Ei bine, Lorin Fortuna este un domn din TimiÈ™oara, fost profesor universitar, care (am auzit, că nu i-am fost student) uneori mai întârzia la cursuri È™i le spunea studenÈ›ilor că a avut ceva treabă pe Saturn, sau pe Venus, sau pe Marte – mă rog, unde avea el treabă.

Eu sunt un foarte mare fan Lorin Fortuna. Am început să îi studiez învățăturile încă din 2007, când domnul Fortuna statuta cu o claritate de cristal următoarele:

mă proclam eu însumi în calitate de Conducător suprem Dumnezeu-6 al Supremației Multiomniversale nr. 4, în care sunt integrat existențial.

Sper că e LOGIC că, după o astfel de … autoproclamare, să zicem, omul mi-a trezit interesul. Și de-atunci îi urmăresc, cum spuneam, cu mare atenÈ›ie învățăturile. O mică parte vă arăt È™i vouă azi. Vă rog să urmăriÈ›i cu atenÈ›ie, că cine È™tie cum v-o fi de folos în viitor, când veÈ›i da nas în nas cu vreun membru al civilizaÈ›iei virtuală peÈ™tiliană-caÈ™aloteană, individuală, albastrilă, auditivă, neagresională civilizaÈ›ional virtual ?

Începem cu un moment mai simplu, în care profesorul explică cum l-a apărat pe Sean Connery. E simplu, tot așa cum l-a blestemat pe Paul Gascoigne!

Apoi, pentru cei mai avansați, povestește de lupta lui din tren cu Bafometos. N-a fost ușor, dar a izbândit.

ÃŽn fine, asta e pentru cei iniÈ›iaÈ›i. E un clip mai lung, dar schimbă TOTUL! E vorba despre… nu, mai bine vedeÈ›i voi înÈ™ivă. E vorba de o ticăloÈ™ie. Făcută de Creos. ÃŽn fine.

Am să închei cu două vorbe.

Nutresc un respect absolut sincer moderatorului emisiunii Baricada TV, de la Arad. Nu schițează un zâmbet.

Și mulÈ›umiri celui care a făcut ca aceste lecÈ›ii de viață paralelă să fie pe youtube – Selo

Și încă ceva, BONUS!

Nu știți voi cine au fost Mihai Eminescu și Corneliu Zelea Codreanu. Vă spune profesorul Fortuna!

Inventivitate rurală

Viața mea s-a schimbat mult în bine de când m-am mutat la țară. Din foarte multe motive.

În primul rând, mă face fericit să-mi beau dimineața cafeaua în curte. E răcoare și liniște, se aud păsări de tot felul, de la găini la te miri ce zburătoare pe care numai Doru le-ar putea recunoaște. În al doilea rând, în ziua în care m-am mutat la casă am decis că nu voi mai fuma niciodată în casă. Lucru pe care l-am respectat, ceea ce a dus la faptul că acum fumez zilnic, cantitativ,  mai puțin de jumătate față de cât fumam când stăteam la bloc.

În al treilea rând, iarăși mă face fericit că relativ des vin prieteni la mine și facem grătare (chestii sănătoase, nu ceafă și mici) fără să ținem cont de ce zi a săptămânii, sau de ce oră a zilei este. E așa, o formă de libertate pe care mi-am dorit-o.

Dar cel mai tare și mai tare mă încântă să descopăr inventivitatea vecinilor mei. Probleme în fața cărora eu aș rămâne blocat își găsesc rezolvarea în câteva secunde.

Spre exemplu, ce faci când ai de transportat o oaie dintr-un loc în altul și n-ai la îndemână decât un tractor, fără remorcă ? Nimic mai simplu. Improvizezi un coș pe roți și tragi oaia după tine. Așa-i că nu v-ați fi gândit ?

filmat cu Vico Marcus 3

Când nici măcar vinul nu mai e ce-a fost

Multe și ciudate lucruri mai inventează oamenii pentru sănătatea lor (sau pentru profitul lor, nu-mi dau seama)

Vorbeam cândva cu un amic È™i spuneam, cu multă speranță, că dacă avem bere fără alcool È™i cafea fără cofeină È™i unt degresat am putea spera că într-o bună zi o să avem cârnaÈ›i È™i slană fără grăsimi È™i fără colesterol rău, cartofi prăjiÈ›i fără carbohidraÈ›i È™i fără colesterol rău È™i, cel mai important din toate, È›uica bună de prună – evident, fără alcool.

La vin fără alcool, însă, nu ne-am gândit. De mii de ani oamenii beau vin normal, e o băutură mult mai veche decât È›uica (È™i poate È™i decât berea, n-am idee), nu m-aÈ™ fi gândit că se mai schimbă…

Și uite aÈ™a, versul Mariei Tănase, “mult mai beu È™i nu mă-mbăt”, capătă noi valenÈ›e în mintea mea.

E amuzant că există diverse sortimente, printre care “vinul cu Rebaudina A, un extract din planta Stevia” (care nu e doar un vin fără alcool, dar È™i fără zahăr)

vin fara alcool

A, și undeva scrie că vinul ăsta fără alcool e cel mai bun înlocuitor al berii fără alcool. Pe bune ? Se bea în loc de bere fără alcool ?!

vin fara alcool 2

Cred că toată viața o să mă întreb cum naiba o fi Syrah-ul fără alcool.

 

Un moment de glorie sau nu.

Se uită în ochii mei. E foarte sigură că știe ce spune. Are siguranța aia a omului care știe. Mi-i drag s-o văd așa.

Ești un prost, îmi zice.

N-o contrazic. Pe de-o parte, are dreptate, chiar mi-s un prost. Nimeni n-ar putea fi mai de-acord cu asta decât sunt eu. Pe de alta, îmi place înverșunarea din privirea ei. E ATÂT de sigură pe ceea ce spune. Cum să nu-mi fie dragă când o văd așa pornită ?

Ești un prost, îmi zice. Ai impresia că blogurile alea există doar în capul tău. Eu citesc bloguri de mulți ani.

Păi… mă bucur dacă citeÈ™ti bloguri. Pe cuvânt că mă bucur, eÈ™ti o femeie a lumii noi sau ceva. Bravo 10, zic!

Știu o mulÈ›ime de bloggeri, că-i citesc zilnic. ÃŽi È™tiu pe Zoso, pe Arhi, pe Groparu, o È™tiu pe Nebuloasa, È™tiu TVdece… ÃŽi È™tii ?

ÃŽi È™tiu, da’ cumva simt nevoia s-o încurajez.

Am auzit vag de unii, nu-i cunosc personal. 

Îi strălucesc ochii cumva a victorie. Cumva, îi mândră că știe mai mult decât mine despre bloguri. Simte c-a mai câștigat o bătălie. Îmi dă decisiva:

Și am mai citit și bloggeri vechi, care nu mai există acum. Era unul, Andrei Crivăț, ai auzit de el ?

#truestory, mates. 

You don’t mess with the administrator!

Bate administratorul la ușă. Dialog:

– figuraÈ›i cu 0 persoane la întreÈ›inere, È™tiaÈ›i ?
– nu, nu È™tiam. da’ îs sigur că nu-i vina mea…
– ba da, a dumneavoastră!
– no… staÈ›i un pic… cum îi vina mea ?
– să trimiteÈ›i mail la administraÈ›ie cu numărul de persoane!
– ok. o să trimit. da’ tot nu pricep, cum îi vina mea ?
– să trimiteÈ›i mail!
– ok, trimit, am zis deja că trimit
– să trimiteÈ›i mail!
– trimit, trimit. am figurat vreme de 2 ani cu trei persoane, când eu îs unul singur…
– să trimiteÈ›i mail!
– No… HO! am priceput! trimit mail, mi-aÈ›i spus de opÈ™pe ori, gata! am mai trimis 4-5 mailuri să clarific că îs o singură persoană È™i tot degeaba. È™i tot nu mi-aÈ›i spus de ce-i vina mea, ia ziceÈ›i – de ce-i vina mea că cineva de la dvs m-a trecut 0, în loc de 1 ?
– să trimiteÈ›i mail, vă rog. la revedere.

și-a plecat.

#truestory, mates!

Cum n-o să mai fim oameni

ÃŽntr-o benzinărie clujeană (la Rompetrol pe Calea Turzii, pentru cei care-o È™tiu) un domn se împiedică È™i cade. Se ridică cu greu, face câțiva paÈ™i, dar îl doare rău de tot – nu s-a lovit, È™i-a întins ceva, se gândeÈ™te că imediat îî trece. Apoi își dă seama că, efectiv, nu mai poate merge, se sprijină de un gard – după care își dă seama că nu se mai poate miÈ™ca deloc din poziÈ›ia aia. Cu uriaÈ™e chinuri, după 20 de minute reuÈ™eÈ™te să-È™i scoată telefonul din buzunar È™i să-È™i sune soÈ›ia.

La vreo 3-4 minute după ce-a sunat, am ajuns eu la benzinărie. AÈ™teptam să mă întâlnesc cu un prieten. Uitându-mă în jur, îl văd pe acest domn – evident, în momentul ăla n-aveam habar de nimic din cele de mai sus. Dar îmi dau seama că nu se simte bine, deÈ™i era la 20 de metri de mine. ÃŽn prima secundă, m-am gândit că poate a obosit de la mers în căldură È™i-È™i trage sufletul. Apoi, cum mi-s uÈ™or paranoic, m-am gândit că poate i se face È™i mai rău – ia să stau cu ochii pe el, dacă Doamne feri se întâmplă ceva chem imediat salvarea.

Omul vede că mă uit la el și îmi face (cu mare greutate) semn să mă apropii. Abia vorbea. Îmi spune ce-a pățit, respirând greu și întretăiat, din cauza durerii. Avea lacrimi în ochi, nu știu dacă doar de durere, sau poate și de furie că nu e capabil să se miște. Avea lacrimi în ochi.  Mă roagă să chem o salvare, că nu mai poate.

Am sunat, evident, la ambulanță. Puțin după aia a apărut și soția domnului respectiv. L-am convins să-l așez pe un scaun, că nu-l mai țineau picioarele. L-am îmbărbătat cum am știut mai bine, i-am povestit tot felul și l-am întrebat tot felul, ca să-și mai ia gândul de la durere. Și ne-am amicizat cumva. C-așa am aflat toate detalii de mai sus.

Are 73 de ani. Ungur din ăla mândru, haios, cu mustață, cu drag de viață. A fost operat de inimă acum o vreme, dar acum era ok, doar nu mai putea de durere. Din puÈ›inele mele cunoÈ™tinÈ›e medicale, i-am spus să stea liniÈ™tit, nu părea să aibă nimic la coloană sau la È™old, durerea era undeva deasupra rinichiului, i-am spus că probabil È™i-a întins ceva – aÈ™a a spus È™i el, că nu s-a lovit.

Nu m-a întristat faptul c-a venit salvarea după 20 de minute. Era foarte, foarte aglomerat în oraș, iar distanța de parcus (de pe Câmpeni până sus în Bună Ziua) e lungă și cuprinde niște zone centrale pline de mașini. Nu m-a întristat nici faptul că doctorița l-a întrebat ce-a pățit, dar n-a ascultat răspunsul, că a vorbit la telefon tot timpul până a plecat salvarea. Mă gândesc că ceilalți doi membri ai echipajului, șoferul și încă o doamnă, îs bine pregătiți și au trecut printr-un milion de astfel de situații, ca să știe ce-au de făcut.

M-a întristat doar faptul că omul ăla, corect îmbrăcat (deÈ™i chiar nu conta asta), treaz (deÈ™i, sincer, nici asta nu conta), în vârstă, a stat acolo aproape o jumătate de oră fără ca NIMENI să-l întrebe ce-i cu el. ÃŽi curgeau lacrimile È™i scrâșnea din dinÈ›i de durere, era absolut evident că nu era ok È™i totuÈ™i nici vreunul din sutele de È™oferi care or fi trecut pe lângă el, nici vreunul din zecile de pietoni care or fi trecut pe lângă el, nici măcar angajaÈ›ii benzinăriei nu l-au băgat în seama. I-am spus că mi se pare trist. “Poate au crezut că-s beat“, mi-a răspuns. Poate, m-am gândit. Da’ un om beat e tot un om. Iar domnul ăsta n-arăta nicicum a vreun drojdier, era un om de 73 de ani ca orice alt om de 73. Domnule Fischer, sper că sunteÈ›i bine acum È™i că v-au dat drumul acasă de la spital.

Lumea asta greșită și total cretină în care trăim ne transformă, încet, dar sigur, în niște mari scârbe.

Cum falsifici un record ?

Vă spuneam acum câteva zile că Amprenta și Radio Impuls o pun de-un Harlem Shake, că și-așa e cam plictiseală.

Cum a fost ?

Presa clujeana exagereaza grosolan cand zice ca au fost 2000 de “scuturatori”. Practic au fost vreo 3-400 si in spatele lor vreo 2000 care se uitau ca la urs.

De la fața locului, ne relatează Dragoș (de unde am luat rândul de mai sus) și TVdece.

Să recapitluăm un pic: se strâng 2000 de oameni, poate 3000. Să se uite. Dansează vreo 3-4 sute, maxim, după cum spun cei aflați acolo. Deci noi, organizatorii, ce comunicăm către media ? Nimic mai simplu:

Peste 3.000 de persoane au raspuns pozitiv chemarii noastre de a dansa Harlem Shake in Piata Unirii (…) “, a declarat Bogdan Radulescu, unul dintre organizatori

Mno, astea așa se fac. Evenimentele de mare succces, zic. Cine stă se uite la cârcotașii ăia care se leagă de-un amărât de 0 din coada numărului ? Ce-i un 0 în ziua de azi ?

Dragoste cu năbădăi în Bună Ziua

buna ziuaÃŽn cartierele astea “moderne”, cum e cartierul Buenos Dias din Cluj-Napoca, se mai întâmplă niÈ™te imagini pitoreÈ™ti de ghetou, cu blocurile destul de apropiate între ele. Uneori, atât de apropiate încât oameni din blocuri aflate față în față își pot da mâna – sau se pot scuipa, după cum devine cazul.

ÃŽn orice caz, apropierea asta o fi utilă din vreun punct de vedere social (nu-mi dau seama din care, da’ trecem peste), dar e sigur că implică È™i niÈ™te interferenÈ›e de intimitate care nu pică mereu bine.

Spre exemplu, anul trecut, de ziua mea, petreceam foarte decent cu prietenii TVdece și cu prietenii Mone, beam un vin sau ce făceam noi acolo, ronțăiam un fursec și ascultam, nu foarte tare, (probabil o) muzică sârbească. Doamna din blocul de vizavi urla la mine să dau muzica mai încet, deși proprii mei vecini (de-alături, de dedesubt) n-aveau nici o problemă. Nu vreau să spun, Doamne ferește, că doamna din blocul de vizavi ar fi vreo cretină isterică, nici poveste! Doar că muzica la mine nu era chiar așa tare și că eu îi spuneam, cu politețe, să-mi dea pace, că-i ziua mea, iar ea răspundea cu cuvinte grele, de batjocură și cu jigniri la adresa mea, care mă știți un finuț și-un cumsecade, precum și la adresa mamei mele care, săraca, CHIAR n-avea nici o vină în situația aceea, nefiind nici măcar în același oraș cu noi.

Da’ deviez.

Ideea era că apropierea dintre blocuri duce la niște interacțiuni ciudate între oameni.

De exemplu, acum vreo două zile, doi domni, unul dintr-un bloc È™i altul dintr-un alt bloc de-aici, de la noi din ghetou cartierul rezidenÈ›ial Buenos Dias, blocuri nu lipite, da’ foarte apropiate, aveau o polemică dură, argumentată contondent cu referiri la mame, la morÈ›i, la Stalin (‘tă-te Stalin de imbecil nesimÈ›it!), la mândrul Soare (‘tă-te Soarele de cretin notoriu! – deÈ™i, sincer, eu nu-l È™tiam pe domnul acela, nu cred că era aÈ™a notoriu) precum È™i la rasă (‘tu-vă-n gură rasa aia de mocani ajunÈ™i la oraÈ™!). Nu È™tiu de la ce s-au aprins aÈ™a tare, da’ vă spun doar că discuÈ›ia era purtată între două balcoane aflate la etajul 2 al fiecăruia dintre blocuri. ÃŽntre doi domni slăbănogi È™i uÈ™or trecuÈ›i. Nici nu È™tiu cum s-a încheiat, că m-am dus să-mi fac făcutele.  Dar È™tiu că se certau pe viață È™i pe moarte, nu alta!

Bun.

Azi dimineață porneam eu spre oarece loc, măcinat de gânduri È™i complet neatent la realitatea înconjurătoare. Și deodată, cu un al 6-lea simÈ› pe care nu mi-l explic niciodată (È™i care mă face să cred că ori am fost Rambo într-o viață trecută, ori am să fiu într-una viitoare, că prea simt pericolul câteodată!), mă prind că în dreapta mea, la vreo 2 metri, e unul dintre cei doi duri de mai sus; iar la vreo 3 metri în stânga mea, cel de-al doilea dur își plimbă… câinele, să zicem, dacă putem numi câine chestia aia mică È™i gri.

Bătaie!, îmi zic. Și rămân pe loc. Nu È™tiu dacă pentru a-i despărÈ›i în caz de ceva, sau pentru a vedea care dă mai bine cu pumnu’, că nu se È™tie când ajung È™i eu la polemici dure cu vreunul dintre ei, sau pur È™i simplu să le dau două perechi de pălmi È™i să-i învăț să-È™i respecte vecinii È™i să vorbească frumos, că-s copii prin cartier. Chiar nu È™tiu de ce, pur È™i simpu mi-am dat haina jos, mi-am ridicat mânecile È™i calculam distanÈ›e È™i variante diferite de intervenÈ›ie.

ÃŽmi crescuse adrenalina, mi se îngustase orizontul, mi se încetinise timpul – mă rog, mai È™tiÈ›i È™i voi, mă gândesc, cum simÈ›i când o cafteală e iminentă.

Se văd și ei, unul pe altul, simt tensiunea crescând exponențial și mă pregătesc de ce-i mai rău. Când ăla cu javra frumosul cățel de casă spune, cu cea mai calmă voce din lume:

– Servus, Gigel (sau cum l-o fi chemat). No, da’ ce faci, unde-ai fost ? 

– Servus, Costel (sau cum l-o fi chemat). Da’ uite, no, am fost la Oncos să iau pâine, că pune nevasta masa, blablabla

Pe puÈ›in 30 de secunde mi-a luat să revin la realitate. Pe puÈ›in. 30 de secunde în care am rememorat cu Stalin, cu rasa È™i cu soarele… Nici n-am auzit ce-È™i spuneau la început, atât de încordat eram. Am tras aer adânc în piept, mi-am spus un sincer “bă Crivăț, eÈ™ti prost tare, bă; È™i cam dement”, m-am suit în maÈ™ină È™i-am pornit încet. Am oprit lângă ei, am dat geamul jos È™i le-am zis “s-aveÈ›i o zi bună, sănătate!” È™i-am plecat mai departe, să-mi văd de-ale mele. Se uitau ei lung la mine, da’ să vedeÈ›i ce lung mă uitam eu când i-am auzit vorbind despre cum s-a făcut cald È™i frumos la Cluj…

#truestory, mates!

Harlem Shake – la Cluj sper că e numai începutul!

O agenÈ›ie È™i-un radio din Cluj (sau invers), e vorba de Amprenta È™i Radio Impuls, organizează cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca ceea ce se vrea a fi “cel mai mare Harlem Shake din România”

Ășta ar fi afișul (mă rog, partea interesantă din el)

Print

M-am revoltat, la început. Din tot felul de motive: Ce mizerie!, mi-am zis prima oară. S-a ajuns prea departe cu porcăria aia de Harlem Shake. Dacă o agenție de publicitate n-are altă treabă decât să strângă oameni să dea dement din cap în piață, înseamnă că e criză rău pe piața publicității. Și cum, cu sprijinul Primăriei orașului meu ?

AÈ™a gândeam,  chiar le-am scris oamenilor care organizează… chestia asta, le-am spus despre tulburarea ce mă cuprinsese, despre gândurile negre, despre furia pe care o simÈ›eam…  Mi-au răspuns că nuuuu, nu înÈ›eleg ? e de bine, e funny, lumea se bucură, o mai fac È™i alte agenÈ›ii, ce bine, ce frumos, ce rău sunt!

M-am gândit la toate astea și mi-am dat seama c-am greșit. Ar trebui ca autoritățile să se implice cu adevărat, să ni se ducă buha în toată lumea cum știm noi harlemshake-ui pe stradă, să muară texanii și dujmanii de ciudă! (cică în Texas ar fi fost cel mai mare de până acum, de aia zic).

Ar trebui ca autoritățile locale să se implice mult mai tare. Primăria să aloce bani de la bugetul local. Consiliul Județean să aloce un spațiu dedicat exclusiv acestei manifestări, unde să încapă zeci de mii, sute de mii de clujeni, aduși cu forța de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, într-un uriaș exercițiu civic.

Și cine È™tie, dacă totul iese perfect, poate avem È™ansa ca în timpul vieÈ›ii noastre să prindem o “cea mai mare braÈ™oveanca” din lume, eveniment organizat de Parlament. Sau poate că o să fim invitaÈ›i, toÈ›i românii din lume, în curtea Cotrocenilor, la un mic È™i-o bere È™i la  noua sărbătoare românească internaÈ›ională – cel mai mare dansul pinguinului din Galaxia Calea Lactee.

PS: pentru ăștia mai de-un leat, afișul nu v-aduce un pic aminte de revistele Pif ?

PPS: Pentru conformitate, când am văzut “Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca” am adresat către Primărie o singură întrebare, formulată exact aÈ™a: DE CE ?

Răspunsul sună așa: Cererea a fost aprobata deoarece a intrunit toate conditiile legale specifice. In acest context, organizatorii evenimentului au apreciat sprijinul institutiei, manifestat doar prin aprobarea respectiva. Orice cetatean, grup formal sau informal care procedeaza in conformitate cu legea, doreste sa se exprime liber si nu incalca normele comunitatii noastre, va gasi deschidere la Primaria Cluj-Napoca.

Corect, legal și curat.

Da’ eu, sincer, dacă eram Primăria, le spuneam organizatorilor “da, puteÈ›i face, succes, da’ tare mult vă rog să scoateÈ›i sigla mea de pe afiÈ™; È™tiÈ›i, mă mai cunoaÈ™te lumea prin oraÈ™ È™i cine È™tie ce-o să creadă… ”

PPS: È™i uite, via prietenu’ Groparu, cum în loc de mizeria aia harlem shake se putea face ceva care să aibă un sens.