Un posibil record la protestele din Turcia

M-am ferit să zic vreo vorbă despre  ce s-a întâmplat în Turcia. Nu știu situația și încerc, în general, să nu vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc. Plus că, sincer, nici n-am urmărit evenimentele.

Dar azi, Răzvan a văzut o știre, pe care mi-a arătat-o. Știrea este asta și spune, în linii mari, că autoritățile turce au terminat stocurile de grenade lacrimogene, aproximativ 130.000 de bucăți. Și că vor face o licitație pentru completarea stocurilor.

La început, am râs – n-au fost bine pregătiÈ›i, mi-am zis. Dar apoi, Liviu a făcut un mic calcul. La care n-am mai râs.

Un calcul simplu. Protestele au început la 1 iunie. Au trecut 20 de zile. Adică 480 de ore. Adică 28.800 de minute. În aceste 28.800 de minute, s-au aruncat în oamenii ăia (pe lângă tunuri cu apă și ce-or mai fi folosit) 130.000 de grenade lacrimogene.

Ceea ce înseamnă că s-au folosit 4.5 grenade lacrimogene PE MINUT.

Nope. N-am mai râs deloc. N-am date, dar cred că-i ceva record mondial. Trist, de altfel.

Un concert misterios

Pe 21 noiembrie, la București se va întâmpla cel mai misterios (pleonasm intenționat, ok ? nu dădeți!) concert din lume! Da, din toată lumea asta mare!

E atât de misterios, că nu știm cine cântă. Sau ce cântă. Știm doar că trupa, artistul sau artista (că nu știm ce e) va veni pentru prima oară în România. O fi Elvis ? Or fi Beatles ? Sau, speranța mea cea mai mare, o fi Diva Plavalaguna, aia cu tentacule din The 5th Element, care cântă Lucia di Lammermoor ? Nu știm. Din afiș nu-mi dau seama, cel puțin.  Dar artistul/artista/trupa cică a făcut săli pline în toată lumea (deci mai tare sper că-i diva albastră, care a făcut o sală plină chiar într-o altă lume!)

concert misterios

(TVdece, Chinezu, nu vi-i ciudă că-n puzzle-ul meu îs mai multe piese decât în al vostru ? muhaha!)

Tot ce știm e că acest concert misterios e organizat de Interartist. Care organizează, pe pagina lor de facebook, un concurs unic prin care puteți câștiga invitații la acest concert. Unic, adică nu vor mai fi alte concursuri și nu se vor mai da alte invitații.

Mno… cât îi de tare să ai invitaÈ›ie la un concert, fără să È™tii cine concertează ?

PS: eu chiar sper sincer să fie Plavalaguna!

 

 

A 10-a Gală

Am participat, săptămâna trecută, la invitația prietenilor de la Cosmote, la cea de-a 10-a Gală a Premiilor Media de Excelență.

De 10 ani, Amprenta organizează un cadru festiv în care fiecare instituție media din Cluj alege și premiază o personalizate marcantă, din orice domeniu. Spre exemplu, printre cei premiați anul acesta se numără chirurgul Teofil Lungu, viceprimarul Anna Horvath (prima femeie viceprimar în Cluj-Napoca), Ioana Borza (consilier local și Marketing Manager la Farmec), Aurel Tămaș. Și alții.

Gala Premiilor Media e un eveniment care a crescut frumos, de la an la an – iar ediÈ›ia de anul ăsta s-a bucurat de-o organizare impecabilă. Și a fost prezentată de Alessandra Stoicescu (care, ca fapt divers, îi mult mai frumoasă în realitate decât la tv). Iar cel mai frumos, la Gala asta aniversară, mi s-a părut faptul că a fost foarte, foarte multă lume. I-am văzut în sală pe unii dintre cei mai cunoscuÈ›i oameni politici, oameni de afaceri, medici, poliÈ›iÈ™ti, jurnaliÈ™ti, artiÈ™ti, scriitori ai oraÈ™ului. Cum au spus cei de la Adevărul, până È™i bloggeri au fost pe-acolo :) (adică Groparele, TVdece-ii È™i eu)

gala premiilor media 2

Mă gândesc că în următoarele 10 ediții, o să crească și mai mult. Felicitări, Amprenta. Și mulțumesc de invitație, Cosmote.

Teatrul Viselor

Am mai vorbit de Laviniu. E omul care a făcut, acum ceva vreme, acest film senzațional despre Cluj-Napoca.

A făcut și multe alte lucruri foarte tari. Unul dintre ele este cel mai recent documentar al său, Teatrul Viselor.

Eu un documentar despre participarea CFR Cluj în Liga Campionilor, în 2012.

Dar eu vă sfătuiesc sincer să-l vedeÈ›i È™i dacă È›ineÈ›i cu orice altă echipă (sau dacă n-aveÈ›i nici o treabă cu fotbalul, cum n-am eu, de exemplu). Pentru că Laviniu s-a axat mult mai mult pe ceea ce înseamnă Liga Campionilor ca fenomen. Când mi-a povestit prima oară de film, încă nu-l văzusem, mi-a zis cam aÈ™a: “am fost curios de ce orice fotbalist, orice antrenor, orice manager de club visează să joace în Champions League”.

Iar eu, care n-am nici cea mai mică urmă de interes pentru acest sport, l-am urmărit azi dimineață la 7 (a fost lansat public astă-noapte) cu sufletul la gură. Pentru că sunt câteva interviuri cu Fatih Terim, cu Sir Alex Ferguson, cu Gică Hagi sau cu È™eful Ultraslan (galeria Gatalei) - OÄŸuz Altay, care te fac să vezi fotbalul È™i competiÈ›iile sale cu alÈ›i ochi. OÄŸuz Altay, un cu totul alt tip de È™ef de galerie, care e mândru de cei 5.5 milioane de suporteri ai echipei sale È™i care spune, cu un pic de milă vizibilă, “Manchester United are doar un fanclub“.

Eu zic să-l vedeți, e o poveste senzațională. Filmul e gratuit, îl puteți urmări aici (are și pagină de facebook), eu vă arăt doar un trailer. Și, dacă vă place, poate-l dați mai departe printr-un share, un articol pe blog sau oricum vreți voi. Pentru că Laviniu a muncit mult să ajungă la toți oamenii prezenți în film.

O idee care poate salva România

Îmi povestea o zână acum 5 minute pe mess că aseară, la Realitatea TV, o oarecare doamnă (Crețulescu, cred, nu-s sigur) era foarte oripilată de faptul că Președintele României, domnul Traian Băsescu, efectuează o vizită la Bratislava care costă cam 10.000 de euro. Și această doamnă era foarte nervoasă că Președintele acestei țări nu folosește un avion simplu, de linie, pentru vizite (cum fac toți președinții de stat, de altfel (nu, nu fac așa, nici un președinte de stat din lume nu merge cu curse de linie, îs doar ironic))

Și zâna mea era și ea nervoasă că cineva la tv spune asemenea tâmpenii, justificându-și supărarea cu un citat din Washington Post (link la articol):

Many details about foreign presidential trips are classified for national security reasons, and there is little public information about overall costs. A report from the Government Accountability Office found that Clinton’s 1998 trip to six African nations cost the U.S. government at least $42.7 million

Mno, imediat m-am aprins. Cum, adică doamna de la tv n-are dreptate ?

Ba chiar am fost mai radical! De ce să meargă Președintele cu avionul, fie el și de linie, când poate lua liniștit un personal de navetiști până la Bratislava ? (așa i-am spus!)

Și, de îndată ce i-am spus asta, mi-a venit o idee atât de deșteaptă, că mă gândesc să stabilesc că-i cea mai înțeleaptă idee. Cam cum a fost ideea lui Eugeniu de Savoya, care după ce i-a alungat pe turci din Cetatea Timișoarei, în 1718, a luat cea mai înțeleaptă hotărâre: să facă prima fabrică de bere din România!, cam așa e și ideea mea: n-ar fi bine și eficient ca Președintele, când pleacă în delegații externe, să folosească 4inmasina.ro ?

You don’t mess with the administrator!

Bate administratorul la ușă. Dialog:

– figuraÈ›i cu 0 persoane la întreÈ›inere, È™tiaÈ›i ?
– nu, nu È™tiam. da’ îs sigur că nu-i vina mea…
– ba da, a dumneavoastră!
– no… staÈ›i un pic… cum îi vina mea ?
– să trimiteÈ›i mail la administraÈ›ie cu numărul de persoane!
– ok. o să trimit. da’ tot nu pricep, cum îi vina mea ?
– să trimiteÈ›i mail!
– ok, trimit, am zis deja că trimit
– să trimiteÈ›i mail!
– trimit, trimit. am figurat vreme de 2 ani cu trei persoane, când eu îs unul singur…
– să trimiteÈ›i mail!
– No… HO! am priceput! trimit mail, mi-aÈ›i spus de opÈ™pe ori, gata! am mai trimis 4-5 mailuri să clarific că îs o singură persoană È™i tot degeaba. È™i tot nu mi-aÈ›i spus de ce-i vina mea, ia ziceÈ›i – de ce-i vina mea că cineva de la dvs m-a trecut 0, în loc de 1 ?
– să trimiteÈ›i mail, vă rog. la revedere.

și-a plecat.

#truestory, mates!

Din nou Swimathon

Am povestit, anul trecut, cât de impresionat am fost de Swimathon – È™i de prestaÈ›ia Aliei de-atunci.

Ei bine, anul ăsta se întâmplă cea de-a 5-a ediÈ›ie a evenimentului organizat de FundaÈ›ia Comunitară Cluj, pe 13 iulie, la Complexul “Universitas”.

Swimathon este, în esență, un mecanism-platformă de strângere de fonduri pentru proiecte CSR. Organizațiile depun proiecte, oameni cu suflet mare se înscriu și înoată pentru proiectele alea. Alți oameni cu suflet mare donează bani pentru cauzele alese de fiecare înotător. Anul trecut, Cezara a strâns 2.000 de lei pentru copiii care ajung la Terapie Intensivă. Ca idee, în cele 4 ediții anterioare, Fundația a strâns peste 300.000 de lei, care au fost folosiți pentru finanțarea unor proiecte de sănătate, îngrijirea copiilor sau vârstinicilor, educație și altele.

Anul ăsta, organizațiile de orice fel pot depunde proiecte pentru care au nevoie de fonduri până pe 16 iunie, pe site-ul evenimentului. Tot până atunci și tot acolo se pot înscrie înotătorii dornici să ajute proiectele depuse.

Să citiți povestea Stancăi. După aceea, poate vă gândiți să susțineți cauza ei.

Să mergeți la eveniment, dacă o să fiți prin zonă. O să vă facă să vedeți viața un pic altfel, promit.

Alte feluri de 1 iunie

Pe măsură ce îmbătrânesc mă desăvârșesc, petrec ziua de 1 iunie în moduri ușor diferite față de anii copilărie. Și mă bucur să văd că, deși anii cam trec, mai sunt oameni pe pământ care își sărbătoresc într-un fel sau altul ziua asta.

Spre exemplu, eu am petrecut prima zi de vară între nămeți mai mari ca mine,

nameti

 

pe malul unui lac înghețat:

lac

pozele sunt de-aici

 

Anca s-a dat în umbreluțe.

Iar Cosmin a lansat o piesă, alături de Maga despre care Mariciu a zis cel mai fain: are miros de gumă Turbo și de bule de TEC

Awoleu, veverița!

Vă rog tare, vedeți/ ascultați clipul de mai jos, cu atenție. Numai după aceea citiți ce scrie mai jos.

deci cum ? Awoleu, veveriță, b yawa doctor, e damage am ?

È™i finalul în limba frafra ? da’ ce veveriță din lume vorbeÈ™te frafra ?

nota 1: Wanlov The Kubolor s-a născut în România și a crescut în Ghana.

nota 2: să nu mă înțelegeți greșit, mie îmi place tare cum sună. Mai are și alte piese africane cu versuri românești, aici

nota 3: am văzut clipul via Argatu. Argatu e un puÈ™ti de 19 ani senzaÈ›ional, care a scos un album de folclor mixat, foarte interesant. ÃŽl găsiÈ›i pe site la SubcarpaÈ›i, se numeÈ™te “Culese din Cartier prezintă Argatu”

10 ani de Comedica

Sunt… nu È™tiu câți, dar mulÈ›i ani de când îl cunosc pe Bendea. Cu puÈ›ini oameni am râs în viață cum am râs cu el, fie că stăteam la cafea, fie că stăteam la bere sau la câte o omletă cândva “tradiÈ›ională”.  Pe de altă parte, puÈ›ini oameni în viață mi-au fost aproape la greu cum mi-a fost el.

Deci mi-i drag, asta zic. De aia, scriu cu mare drag ce scriu mai jos.

Trupa de stand-up comedy în care activează Bendea, Comedica, împlinește 10 ani exact miercuri, 29 mai.

Dar exact miercuri. Pe 29 mai 2003, la Casa de Cultură a Studenților avea loc primul spectacol al proaspăt înființatei, pe-atunci, trupe de umor.

După 10 ani, după zeci de spectacole , după sute de glume și personaje, după mii de spectatori, pe 29 mai 2013, tot la Casa de Cultură a Studenților, tot cu Nicu și Iancu, Comedica va susține un spectacol aniversar. Un spectacol cu pantomime muzicale, cu personaje vechi cu glume noi, cu teatru-sport, cu rețeta completă a spectacolelor Comedica.

Spectacolul începe la ora 19.30. Biletele costă 25 de lei (15 lei pentru posesorii de Studcard). Să fiți acolo, dacă puteți, promit că n-o să vă pară rău deloc.

La mulți ani, Comedica!

Comedica 10 ani