Cum știi că îți pierzi mințile ?

episodul 1. episodul 2. episodul 3. 

Aveam un lapsus total. Nu-mi aminteam numele unui actor și nici a vreunui film în care a jucat (și a jucat în multe) ca să-l pot căuta pe net. Pur și simplu, blanc total. Mă rodea rău, mă întelegeți ? că nu-mi aminteam.

Ca să nu mă mai macin, acum 5 minute am sunat o prietenă și am avut următorul halucinant dialog, îl redau exact:

– Tu, am un lapsus. Nu È™tii oare cum îl cheamă pe Javier Bardem ăla spaniol care a jucat într-o mulÈ›ime de filme ?

au urmat vreo 10 secunde de liniÈ™te în care eu ziceam “alo, m-auzi ?”, apoi vreun minut de hohot isteric. Pe la mijlocul căruia am înÈ›eles È™i eu de ce râdea.

#truestory, mates!

Când e viața grea ?

Ne plângem tot timpul că viața e grea.

La naiba, că muncesc 8-10 ore pe zi și nu pot să-mi iau iPhone 5! Ce viață e asta ? 

La naiba, că muncesc în fiecare zi și nu pot pleca în fiecare week-end la mare sau la munte. Ce viață e asta ? 

E grea viața.  Că nu pot să-mi iau TV de 120 de cm. Că nu am bani să-mi iau pantofi în fiecare săptămână. Că nu pot să fac concedii de-o lună.  E grea viața de fiecare dată când nu primim ce vrem. 

Ne plângem tot timpul că viaÈ›a e grea din cele mai stupide motive, le È™tiÈ›i È™i voi, am dat doar niÈ™te exemple, dar sunt mai multe “pe piață” decât cele de mai sus.

Vasile Adamescu nu cred că s-a plâns vreodată. ÃŽn primul rând, nu cred că înÈ›elege conceptul de “viață grea”. La doi ani, în urma unei boli, a rămas orb È™i surd. N-a apucat să înveÈ›e să vorbească, aÈ™a că a trăit într-o beznă totală. La 11 ani, o echipă de psihologi-eroi au început să lucreze cu el.  Astăzi, Vasile Adamescu are 68 de ani. Știe să vorbească, să scrie, să citească. A terminat Facultatea de Psihopedagogie, cunoaÈ™te 5 limbi, este profesor È™i le predă copiiilor cu dublă deficiență senzorială. ÃŽn timpul liber, sculptează.  A scris o carte care s-a lansat zilele trecute.

vadamescu

sursa foto: Citynews

Vasile Adamescu e un caz unic, la nivel național. Și nu cred că s-a plâns vreodată că e grea viața. Iar eu, după ce i-am citit povestea, mi-am dat seama că ar fi cinstit din partea mea să nu mă mai plâng niciodată de nimic.

 

Schimbare de carieră

Eu am muncit de tânăr. Am știut de prin clasa a 10-a că vreau să mă fac jurnalist, când aveam emisiune la un radio local. Am dat la jurnalism, în anul 2 de facultate m-am angajat ca reporter și dă-i, nene. Băteam Bucureștii la pas zi de zi, că nu luam știri de pe facebook pe vremea aia și nici nu dădeam copy/paste din Mediafax, pentru că nu prea era Mediafax.

Și-am tras ani de zile. N-am fost eu vreun ziarist strălucitor, da’ îmi plăcea È™i făceam meseria cu pasiune.

Apoi m-am dus spre alte lucruri. Am avut o firmă de PR acum niÈ™te ani – È™i la aia am tras. Apoi a apărut online-ul. Am dat drumul (mă rog, varianta corectă e “am vrut să dau drumul”) la o mulÈ›ime de proiecte. Unele au ieÈ™it, altele nu. Am tras câțiva ani de comunitate să facem chestii (clujenii din online își mai amintesc, sper, de tweetmeet-uri, de www party-uri È™i de alte minuni pe care le făceam noi când eram tineri). Și-acum trag. Nu e zi în care să nu stau pe site-uri scrise de oameni mai deÈ™tepÈ›i ca mine, să citesc È™i să învăț lucruri despre online, promovare, marketing È™i alte prostii care-mi plac È™i pe care vreau să le stăpânesc. Trag tare (uneori, cel puÈ›in) ca să câștig bani cu care să-mi plătesc chiria È™i cheltuielile, să mă plimb prin È›ară È™i să-mi cumpăr gadgeturi.

Deci am muncit un pic în ultimii aproape 19 ani, asta zic.

Doamnelor și domnilor, am fost un dobitoc. 

 

Dacă aveam ceva tărâță-n cap mă făceam demnitar. Dar, conform zicalei “dă-i, Doamne, prostului românului mintea de pe urmă”, sper că nu e prea târziu să mă fac acum.

Pentru că în loc să plătesc 280 euro chirie pe 2 camere (65 mp) în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca (un cartier aflat aÈ™a… cum să zic ? pe Feleac) ca un prost, nu mai bine plătesc eu, ca un demnitar,  259 de lei chirie pentru o casă cu 4 camere în BucureÈ™ti, cu suprafață de 90 mp ? Sau, hai, să nu fiu pretenÈ›ios: merge È™i 179 de lei pe 3 camere (65 mp). Cam ca domnii de mai jos:

demnitari

Habar n-am cine-s oamenii, da’ dacă È™tiÈ›i unde se depun cererile de chirie la RA-APPS, să-mi spuneÈ›i vă rog, că m-aÈ™ băga. Și, până atunci, unde mă înscriu la Școala de Demnitari, sau ce-or face oamenii să ajungă acolo ? MulÈ›umesc!

Hoinar în Piața Matache

Pe Doctor Make l-am cunoscut când lucram la Pub. Avea concert într-una din Joile de Folk. La început, m-am mirat puÈ›in – omul era foarte prietenos, deÈ™i abia ne văzuserăm prima dată. Și nu înÈ›elegeam de ce.

Cu anii, însă, am înÈ›eles – e aÈ™a de felul lui. Nu cred că l-am văzut vreodată nervos sau supărat. Nu cred s-a întâmplat vreodată să ne întâlnim È™i să nu fie tot timpul foarte vesel È™i foarte entuziast.

Poate că muzica îl face să fie așa bine dispus tot timpul. Căci Make e cel mai cântăreț doctor. Sau cel mai doctor cântăreț. Doctor în chimie, nu oricum!
Am mers la concertele lui de fiecare dată când am putut, fie în Cluj, fie la București. Și-am să mai merg, deși câțiva prieteni de-ai mei știu că după concertele lui Make se întâmplă lucruri dubioase (inside joke)

Make lansează acum albumul de care vorbeÈ™te de 5 ani – “Hoinar în PiaÈ›a Matache”

matache

Concertul de lansare (în București) va avea loc pe 11 februarie 2013, la ora 19.30, la Teatrul Excelsior. Fără să fac promisiuni, am să mă străduiesc maxim să ajung. Dar indiferent de asta, vă recomand cu căldură să nu-l ratați. Nu pentru că mi-e prieten, ci pentru că e unul din cei mai faini artiști de folk pe care i-am ascultat de-a lungul Joilor de Folk de la Pub. Și sunt convins că acest concert va fi memorabil, mai ales că a lucrat mulți ani la materialul de pe CD.

Detalii despre bilete găsiți aici.

Succes, Make. Sper să fie doar primul dintr-o lungă serie de albume.

Cea mai elegantă insultă. Din lume.

Am spus, cândva, că îs topit după oamenii care È™tiu să înjure politicos. Care nu se adresează unui străin mitocăneÈ™te, cu “eÈ™ti cretin”, ci cu eleganță – “sunteÈ›i cretin”. E altceva. E o dovadă de bune maniere È™i de 7 ani acasă făcuÈ›i la zi. E important să fim civilizaÈ›i chiar È™i când înjurăm.

Dar domnul de mai jos este noul meu idol. De departe. Nu poți jigni un om mai rafinat de atât.

via Makavelis

Vrei să fii în echipa județului tău ?

Campionatul Național de știri sportive este numele ultimei isprăvi puse la cale de domnii de la Sport Local. O inițiativă foarte frumosă, care are scop alcătuirea unor echipe județene de 10 oameni care să scrie despre sportul local din fiecare județ.

Ca orice campionat, are mai multe etape: una de înscriere (până pe 15 februarie), una  de definitivare a echipei (trebuie minim 10 oameni din fiecare judeÈ›), tragerea la sorÈ›i a “meciurilor”, meciurile È™i clasamentul final.

“Meciurile” presupun că, timp de o săptămână, fiecare coechipier scrie despre sport, în comunitatea judeÈ›ului său. Pentru fiecare articol se adună puncte È™i la final se face un clasament. Evident, există È™i premii, ca în orice campionat.

Detalii despre cum se desfășoară totul găsiÈ›i aici. Pentru bloggeri, există È™i o campanie pe Blogal Initiative – asta.

Ca idee, din Brăila nu prea s-au înscris oameni. Dacă știți vreun brăilean (din Brăila, nu plecat în lume) care să fie pasionat de sport, poate-i dați de veste.  Că mi-ar plăcea să fie Brăila pe podium la finalul Campionatului.

 

 

La drum cu Smailo

Vă povesteam mai demult că, la Cluj Brands Tour 2, cei de la Arobs mi-au oferit un GPS. Un Smailo HDx 5.0 cu TMC. Care-mi vorbește frumos și îmi spune pre nume. :)

Smailo ăsta, de fapt, nu e un simplu GPS. E un sistem de navigaÈ›ie care nu doar că-È›i arată pe unde să mergi, da’ îți È™i spune cam cum e drumul.

smailo

sursa foto

Și face asta prin sistemul TMC (Traffic Message Channel), un sistem care preia informații despre trafic prin radio. Mai exact, prin semnalul RDS al stațiilor de radio. Mai multe detalii despre ce e și cum funcționează TMC găsiți la Radu.

Smailo ăsta are tot felul de chestii faine – poate fi folosit ca È™i sistem hands-free, pentru că are difuzor È™i microfon. Și citeÈ™te numerele din agendă, prin bluetooth. Are jocuri, un player foto/video/muzică, un eBook reader.

Eu abia zilele astea am avut ocazia să-l folosesc la un drum complet necunoscut mie. Nu mi-a plăcut c-a stat o vreme până a găsit satelitul. Dar, după ce l-a găsit, nu i-a mai dat drumul. E foarte exact, când spune că peste 200 de metri faci dreapta, chiar sunt 200 de metri. Găsește rapid adresele și se adaptează la schimbarea de rută mult mai repede decât vechiul meu GPS. Are meniuri simple și intuitive. Poate găsi adrese parțiale, puncte de interes sau coordonate. Pe scurt, îi deștept și se mișcă repede. Date tehnice găsiți aici.

Eu sunt încântat de “colaborarea” cu el, deÈ™i are cel puÈ›in două lucruri care m-au scos din minÈ›i zilele astea. ÃŽn primul rând, are un stylus care e poziÈ›ionat incomod. Practic, când GPS-ul stă în suportul lui de parbriz, stylusul e în dreapta jos, sub el. Ca să-l poÈ›i scoate, trebuie să scoÈ›i GPS-ul din suport. Mi-ar fi plăcut să fie deasupra, să-l pot scoate cu uÈ™urință dacă vreau să caut ceva È™i să nu fie nevoie să-l iau din suport. ÃŽn al doilea rând, nu-mi dau seama dacă-i vina ventuzei sau a parbrizului meu, da’ am stat ieri dimineață 10 minute să prind suportul de parbriz. ÃŽl puneam, stătea vreun minut, cădea. E drept, când am ajuns acasă am tras un pic de el să-l dau din nou jos :)

Da’ dincolo de aceste 2 mici neajunsuri, Smailo HDx 5.0 e un partener foarte eficient de călătorii lungi.

Cum ajungi la Concertul de la Viena ?

La mulți ani, să fiți sănătoși și să aveți un an bun și frumos, cu întâmplări fermecătoare și oameni deosebiți :)

——————–

În timp ce scriu curge pe TVR Concertul de an nou susținut (anual) de Filarmonica din Viena. Și mi-am adus aminte că vorbeam recent cu Răzvan despre cât de fain ar fi să mergem cândva și despre cât de greu e să ajungi. Totuși nu știam exact care-i procedura, așa că-n dimineața asta am săpat un pic, în idea că poate mergem anul viitor. Acum, după ce am citit regulile, mă îndoiesc :)

ÃŽn primul rând, sunt 3 concerte. O avanpremieră (pe 30 decembrie, la ora 11), Concertul de Ajun (pe 31 decembrie, la ora 19.30) È™i Concertul de an nou (pe 1 ianuarie, la ora 11.15 – e vorba de ora din Viena). Toate 3 au acelaÈ™i program muzical.

Pentru a obține bilete, trebuie să participi la o tragere la sorți. Înscrierea se face pe site-ul Filarmonicii. Poți obține maxim 2 bilete la Concertul de an nou, dar poți câștiga mai multe la avanpremieră și la cel din seara de Ajun. La avanpremieră, biletele costă între 130 și 380 de euro. La Concertul de Ajun, costă între 25 și 720 de euro. Iar la cel din 1 ianuarie costă între 30 și 940 de euro. Ca fapt divers, un bilet vândut la negru sare bine de 2-3 mii de euro.

Pentru concertele de la sfârșitul lui 2013/începutul lui 2014, înscrierile pentru tragerea la sorți încep mâine (2 ianuarie) și se termină în 23 ianuarie (inclusiv). Mecanismul e următorul: te înscrii la tragerea la sorți. Îți alegi locurile din sală (după o listă de prețuri). Dacă, prin vreo minune, câștigi bilete, le plătești, le primești, ai răbdare să treacă anul și mergi frumos la Viena la concert. După care pui poze pe facebook, să muară dujmanii de ciudă :)

Dacă vă interesează să încercați pentru anul viitor, link-ul de înscriere în tragerea la sorți e aici, dar va deveni activ doar mâine. Dirijorul din 1 ianuarie 2014 va fi Daniel Barenboim

Happy Concert Games! And may the odds be ever in your favor! :)

Să fiți sănătoși

Din suflet vă spun, 2012 a fost un an năucitor pentru mine. Atât de multe bucurii È™i tristeÈ›i adunate într-un timp atât de scurt, atât de multe bătălii pierdute È™i bătălii câștigate, atât de multe suiÈ™uri È™i coborâșuri, atât de mulÈ›i oameni uimitori È™i oameni dezamăgitori… n-am mai avut un an ATÂT de plin, sau nu-mi amintesc. 2012 a fost un an în care am învățat cât n-am învățat în ultimii 4 ani. Asta a fost partea lui bună.

Plus c-a trecut înfiorător de repede, parcă mai ieri stăteam cu Cismaru pe canapea să așteptăm gașca de la București, să plecăm de revelion în Spisska. Revelionul trecut.

Anul ăsta m-a cam confuzat, să fiu sincer. A fost plin de surprize, plăcute și neplăcute deopotrivă, plin de bune și de rele, deopotrivă. Mă gândeam, când am început să scriu, dacă a fost un an bun sau nu. Habar n-am, sincer. A fost bun și rău deopotrivă. Mă bucură faptul că am aceiași prieteni și câțiva noi, sau așa cred eu, cel puțin.

Desigur, anul viitor va fi anul în care voi deveni foarte bogat și voi slăbi mult, ca fiecare an de până acum :)

Vestea bună a sfârÈ™itului de an e că ÃŽN SFÂRȘIT Sorin Grindeanu (vă povesteam aici despre el), începând de azi fost viceprimar al TimiÈ™oarei, a semnat în ultima zi a mandatului (a devenit deputat în 9 decembrie) ordinul prin care o stradă din TimiÈ™oara va purta numele lui Mile CărpeniÈ™an. Propunerea s-a făcut în 2010 – È™i tare mult îi mulÈ›umesc că n-a uitat.

Vă mulțumesc că m-ați citit și anul ăsta. Vă las cu un film senzațional despre Clujul acestei ierni, făcut de Radu (care nu-i la prima reușită)

În rest, să ne-auzim cu bine anul viitor.

Să fiți cuminți și să iubiți mult.

Mesaje de iubire

Cosmote continuă campania “Mesaje de iubire”, ajunsă la a 5-a ediÈ›ie.

Pe scurt, asta înseamnă că, din veniturile obținute din SMS-urile trimise în prima zi a lui 2013, Cosmote va oferi sume substanțiale unor organizații care oferă asistență copiiilor bolnavi sau defavorizați. Spre exemplu, cu ajutorul Cosmote Asociația Little People a continuat, în 2012, programul de susținere a 300 de copii bolnavi de cancer. Sau, tot ca exemplu, Asociația Autism Baia Mare a amenajat, în 2012, o cameră senzorială specială, folosită pentru tratarea a 50 de copii cu autism.

Și mai sunt multe exemple, aici.

ÃŽn total, Cosmote a oferit prin ediÈ›iile anterioare ale campaniei “Mesaje de iubire” 185.000 euro organizaÈ›iilor care se ocupă de copii defavorizaÈ›i.

Eu sunt abonat Cosmote. O să trimit toate SMS-urile de an nou pe 1 ianuarie.