Se caută un apartament în București

O prietenă vrea să cumpere un apartament de 2-3 camere, decomandat, în zona Nerva Traian / Camera de Comerț.

Dacă știți vreunul, dați un semn.

Dacă nu, măcar daÈ›i mai departe, vă rog – poate punem la cale o tranzacÈ›ie cu happy-end :)

Mi-e dor

Mi-e dor de-o noapte de-acum 10-11 ani, când o copilă blondă și tulburată era all over me, într-o secundă în care nu existau limite.

Mi-e dor de nopÈ›ile de la Caru’ cu Bere, cu Cismaru și cu lăutarii. Și de mâncarea de-acolo. Mi-e dor de nopÈ›ile din Centrul Vechi, mi-e dor de noaptea aia în care am spart o sumă imensă pentru că m-am dus cu Cismaru, cu Ivo È™i cu alÈ›ii într-un loc în care  nu trebuia să mă duc :)

Mi-e dor să bag bani în acordeonul lui Nelu Ploieșteanu.

Mi-e dor de sume mari de bani, pe care să le sparg pe lăutari, pe mâncăruri scumpe și pe mese cu oameni pe care nu-i cunosc.

Mi-e dor de noaptea de 9 iunie 2012, când stăteam, distrus de oboseală, pe un ponton pe Dunăre, cu Andrei și cu Oana. Beam niște beri. Și Dunărea curgea tăcută, iar eu eram happy rău, că nu știam ce urmează.

Mi-e dor de zilele petrecute cu Sergiu.

 

Mi-e dor de mesele de la  Charlatans, pe care le plăteam fără să-i cunosc pe oamenii de la masă.

Mi-e dor de chefurile cu tamburași de la Yugoslavia, din Timișoara.

Mi-e dor de-o noapte din Budva, când Mile nu-l lăsa pe Ruben să filmeze gagici care dansau la bară.

Mi-e dor de prieteni care nu mai sunt, de momente care nu se vor mai întâmpla și de sume pe care n-o să le mai am.

Mi-e dor de anii din urmă. Care n-au să mai vină.

O idee pentru sistemul politic

Azi, ceva politician de la PDL s-a mutat la PNL. Jurnaliștii (ce oameni!) i-au spus că uite, acum câteva luni vorbea urât de Crin și acum apare cu Crin la braț. Niște oameni răi.

Nu mă interesează povestea. Da’ mă gândeam la ceva. Zicea Vasile Dâncu ce bine ar fi să existe, ca în fotbal, o perioadă în care se pot face transferuri È™i o perioadă în care nu se pot face.

Foarte bună idee, dar eu o pot completa: n-ar fi tare ca transferurile de la un partid la altul să se facă tot ca în fotbal, pe bani ?

Vrea PNL un om de la PDL sau invers ? Păi să existe un tarif, un preț. Dacă e din pepiniera proprie a partidului care-l vinde, să coste mai mult.  Să se negocieze. Partidul care-l vinde să poată primi un procentaj din suma cu care partidul care-l cumpără azi îl va vinde mai departe, peste 4 ani.

În acest fel ar putea și politicienii să treacă liniștiți pe la toate partidele la putere, fără să-i facă nimeni traseiști. Joci 2-3 ani la un partid, se schimbă guvernarea, te cumpără alt partid și evoluezi pentru ei.

Eventual mai dai din când în când declaraÈ›ii pentru suporteri. “Galeria din Modrogan/Kiseleff îmi va  rămâne mereu în suflet, au fost niÈ™te ani frumoÈ™i” blablabla.

Și prețurile să fie publice, ca la fotbaliști.

Să fie titluri cu “Senatorul X a plecat din partidul Y È™i e liber de contract. ÃŽL VREI LA PARTIDUL Z ? click aici!”. Sau “Partidul X l-a achiziÈ›ionat pe deputatul Y pentru suma record de Z milioane de euro!”

 

 

No, te iubesc, aÈ™e…

Mie, romantic bătrân (că imediat devin clasic, vintage sau cum i s-o mai spune zilele astea), mi-i drag să aud oameni spunându-È™i că se iubesc. Amu… când un bărbat È™i-o femeie sunt de multă vreme într-o relaÈ›ie È™i totuÈ™i încă-È™i spun la telefon că se iubesc, mi-i È™i mai drag. Da’ totuÈ™i, în majoritatea cazurilor, “te iubesc”-ul devine un fel de salut. Adică e limpede că-i din suflet È™i sincer È™i tot, da’ e o formulă cumva standard de încheiere a unei conversaÈ›ii. ÃŽn sensul că-i bai mare dacă nu se spune, ceva nu-i bine.

Da’ nu asta-i ideea.

Oamenii din diverse zone ale țării își spun “te iubesc”-urile în diverse forme, adaptate la graiul zonei respective. Am auzit deseori bucureÈ™teni spunând “hai. hai. te iubesc. pa pa pa”. Sau moldoveni/moldovence spunând de parcă toată soarta lor ar sta în cuvintele alea: “ti iubiesc, uăi!”.

Da’ ăi mai faini mi-s ardelenii. Chiar ieri un prieten drag vorbea cu iubita lui (cu care e de foarte mulÈ›i ani È™i imediat se È™i căsătoresc, da-le-ar Dumnezeu casă de piatră È™i sănătate!) la telefon. ÃŽÈ™i spun ei spusele, după care, la final, după o pauză de câteva secunde, el spune:

– No… te iubesc…

(urmează iar o pauză de o secundă, iar ea răspunde)

– No… È™i eu te iubesc, no…

După atâția ani È™i atâtea mii de “te iubesc”-uri, no…

 

Cum falsifici un record ?

Vă spuneam acum câteva zile că Amprenta și Radio Impuls o pun de-un Harlem Shake, că și-așa e cam plictiseală.

Cum a fost ?

Presa clujeana exagereaza grosolan cand zice ca au fost 2000 de “scuturatori”. Practic au fost vreo 3-400 si in spatele lor vreo 2000 care se uitau ca la urs.

De la fața locului, ne relatează Dragoș (de unde am luat rândul de mai sus) și TVdece.

Să recapitluăm un pic: se strâng 2000 de oameni, poate 3000. Să se uite. Dansează vreo 3-4 sute, maxim, după cum spun cei aflați acolo. Deci noi, organizatorii, ce comunicăm către media ? Nimic mai simplu:

Peste 3.000 de persoane au raspuns pozitiv chemarii noastre de a dansa Harlem Shake in Piata Unirii (…) “, a declarat Bogdan Radulescu, unul dintre organizatori

Mno, astea așa se fac. Evenimentele de mare succces, zic. Cine stă se uite la cârcotașii ăia care se leagă de-un amărât de 0 din coada numărului ? Ce-i un 0 în ziua de azi ?

Dragoste cu năbădăi în Bună Ziua

buna ziuaÃŽn cartierele astea “moderne”, cum e cartierul Buenos Dias din Cluj-Napoca, se mai întâmplă niÈ™te imagini pitoreÈ™ti de ghetou, cu blocurile destul de apropiate între ele. Uneori, atât de apropiate încât oameni din blocuri aflate față în față își pot da mâna – sau se pot scuipa, după cum devine cazul.

ÃŽn orice caz, apropierea asta o fi utilă din vreun punct de vedere social (nu-mi dau seama din care, da’ trecem peste), dar e sigur că implică È™i niÈ™te interferenÈ›e de intimitate care nu pică mereu bine.

Spre exemplu, anul trecut, de ziua mea, petreceam foarte decent cu prietenii TVdece și cu prietenii Mone, beam un vin sau ce făceam noi acolo, ronțăiam un fursec și ascultam, nu foarte tare, (probabil o) muzică sârbească. Doamna din blocul de vizavi urla la mine să dau muzica mai încet, deși proprii mei vecini (de-alături, de dedesubt) n-aveau nici o problemă. Nu vreau să spun, Doamne ferește, că doamna din blocul de vizavi ar fi vreo cretină isterică, nici poveste! Doar că muzica la mine nu era chiar așa tare și că eu îi spuneam, cu politețe, să-mi dea pace, că-i ziua mea, iar ea răspundea cu cuvinte grele, de batjocură și cu jigniri la adresa mea, care mă știți un finuț și-un cumsecade, precum și la adresa mamei mele care, săraca, CHIAR n-avea nici o vină în situația aceea, nefiind nici măcar în același oraș cu noi.

Da’ deviez.

Ideea era că apropierea dintre blocuri duce la niște interacțiuni ciudate între oameni.

De exemplu, acum vreo două zile, doi domni, unul dintr-un bloc È™i altul dintr-un alt bloc de-aici, de la noi din ghetou cartierul rezidenÈ›ial Buenos Dias, blocuri nu lipite, da’ foarte apropiate, aveau o polemică dură, argumentată contondent cu referiri la mame, la morÈ›i, la Stalin (‘tă-te Stalin de imbecil nesimÈ›it!), la mândrul Soare (‘tă-te Soarele de cretin notoriu! – deÈ™i, sincer, eu nu-l È™tiam pe domnul acela, nu cred că era aÈ™a notoriu) precum È™i la rasă (‘tu-vă-n gură rasa aia de mocani ajunÈ™i la oraÈ™!). Nu È™tiu de la ce s-au aprins aÈ™a tare, da’ vă spun doar că discuÈ›ia era purtată între două balcoane aflate la etajul 2 al fiecăruia dintre blocuri. ÃŽntre doi domni slăbănogi È™i uÈ™or trecuÈ›i. Nici nu È™tiu cum s-a încheiat, că m-am dus să-mi fac făcutele.  Dar È™tiu că se certau pe viață È™i pe moarte, nu alta!

Bun.

Azi dimineață porneam eu spre oarece loc, măcinat de gânduri È™i complet neatent la realitatea înconjurătoare. Și deodată, cu un al 6-lea simÈ› pe care nu mi-l explic niciodată (È™i care mă face să cred că ori am fost Rambo într-o viață trecută, ori am să fiu într-una viitoare, că prea simt pericolul câteodată!), mă prind că în dreapta mea, la vreo 2 metri, e unul dintre cei doi duri de mai sus; iar la vreo 3 metri în stânga mea, cel de-al doilea dur își plimbă… câinele, să zicem, dacă putem numi câine chestia aia mică È™i gri.

Bătaie!, îmi zic. Și rămân pe loc. Nu È™tiu dacă pentru a-i despărÈ›i în caz de ceva, sau pentru a vedea care dă mai bine cu pumnu’, că nu se È™tie când ajung È™i eu la polemici dure cu vreunul dintre ei, sau pur È™i simplu să le dau două perechi de pălmi È™i să-i învăț să-È™i respecte vecinii È™i să vorbească frumos, că-s copii prin cartier. Chiar nu È™tiu de ce, pur È™i simpu mi-am dat haina jos, mi-am ridicat mânecile È™i calculam distanÈ›e È™i variante diferite de intervenÈ›ie.

ÃŽmi crescuse adrenalina, mi se îngustase orizontul, mi se încetinise timpul – mă rog, mai È™tiÈ›i È™i voi, mă gândesc, cum simÈ›i când o cafteală e iminentă.

Se văd și ei, unul pe altul, simt tensiunea crescând exponențial și mă pregătesc de ce-i mai rău. Când ăla cu javra frumosul cățel de casă spune, cu cea mai calmă voce din lume:

– Servus, Gigel (sau cum l-o fi chemat). No, da’ ce faci, unde-ai fost ? 

– Servus, Costel (sau cum l-o fi chemat). Da’ uite, no, am fost la Oncos să iau pâine, că pune nevasta masa, blablabla

Pe puÈ›in 30 de secunde mi-a luat să revin la realitate. Pe puÈ›in. 30 de secunde în care am rememorat cu Stalin, cu rasa È™i cu soarele… Nici n-am auzit ce-È™i spuneau la început, atât de încordat eram. Am tras aer adânc în piept, mi-am spus un sincer “bă Crivăț, eÈ™ti prost tare, bă; È™i cam dement”, m-am suit în maÈ™ină È™i-am pornit încet. Am oprit lângă ei, am dat geamul jos È™i le-am zis “s-aveÈ›i o zi bună, sănătate!” È™i-am plecat mai departe, să-mi văd de-ale mele. Se uitau ei lung la mine, da’ să vedeÈ›i ce lung mă uitam eu când i-am auzit vorbind despre cum s-a făcut cald È™i frumos la Cluj…

#truestory, mates!

Harlem Shake – la Cluj sper că e numai începutul!

O agenÈ›ie È™i-un radio din Cluj (sau invers), e vorba de Amprenta È™i Radio Impuls, organizează cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca ceea ce se vrea a fi “cel mai mare Harlem Shake din România”

Ășta ar fi afișul (mă rog, partea interesantă din el)

Print

M-am revoltat, la început. Din tot felul de motive: Ce mizerie!, mi-am zis prima oară. S-a ajuns prea departe cu porcăria aia de Harlem Shake. Dacă o agenție de publicitate n-are altă treabă decât să strângă oameni să dea dement din cap în piață, înseamnă că e criză rău pe piața publicității. Și cum, cu sprijinul Primăriei orașului meu ?

AÈ™a gândeam,  chiar le-am scris oamenilor care organizează… chestia asta, le-am spus despre tulburarea ce mă cuprinsese, despre gândurile negre, despre furia pe care o simÈ›eam…  Mi-au răspuns că nuuuu, nu înÈ›eleg ? e de bine, e funny, lumea se bucură, o mai fac È™i alte agenÈ›ii, ce bine, ce frumos, ce rău sunt!

M-am gândit la toate astea și mi-am dat seama c-am greșit. Ar trebui ca autoritățile să se implice cu adevărat, să ni se ducă buha în toată lumea cum știm noi harlemshake-ui pe stradă, să muară texanii și dujmanii de ciudă! (cică în Texas ar fi fost cel mai mare de până acum, de aia zic).

Ar trebui ca autoritățile locale să se implice mult mai tare. Primăria să aloce bani de la bugetul local. Consiliul Județean să aloce un spațiu dedicat exclusiv acestei manifestări, unde să încapă zeci de mii, sute de mii de clujeni, aduși cu forța de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, într-un uriaș exercițiu civic.

Și cine È™tie, dacă totul iese perfect, poate avem È™ansa ca în timpul vieÈ›ii noastre să prindem o “cea mai mare braÈ™oveanca” din lume, eveniment organizat de Parlament. Sau poate că o să fim invitaÈ›i, toÈ›i românii din lume, în curtea Cotrocenilor, la un mic È™i-o bere È™i la  noua sărbătoare românească internaÈ›ională – cel mai mare dansul pinguinului din Galaxia Calea Lactee.

PS: pentru ăștia mai de-un leat, afișul nu v-aduce un pic aminte de revistele Pif ?

PPS: Pentru conformitate, când am văzut “Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca” am adresat către Primărie o singură întrebare, formulată exact aÈ™a: DE CE ?

Răspunsul sună așa: Cererea a fost aprobata deoarece a intrunit toate conditiile legale specifice. In acest context, organizatorii evenimentului au apreciat sprijinul institutiei, manifestat doar prin aprobarea respectiva. Orice cetatean, grup formal sau informal care procedeaza in conformitate cu legea, doreste sa se exprime liber si nu incalca normele comunitatii noastre, va gasi deschidere la Primaria Cluj-Napoca.

Corect, legal și curat.

Da’ eu, sincer, dacă eram Primăria, le spuneam organizatorilor “da, puteÈ›i face, succes, da’ tare mult vă rog să scoateÈ›i sigla mea de pe afiÈ™; È™tiÈ›i, mă mai cunoaÈ™te lumea prin oraÈ™ È™i cine È™tie ce-o să creadă… ”

PPS: È™i uite, via prietenu’ Groparu, cum în loc de mizeria aia harlem shake se putea face ceva care să aibă un sens.

Două reguli telefonice

Să facem să fie bine, zic. Să stabilim niÈ™te reguli privind apelurile telefonice. Sunt doar 2, nu-i mare lucru – È™i le folosim doar noi între noi, nu trebuie să le impunem întregii omeniri, ok ? Doar aÈ™a, să le folosim între prieteni, în cadru restrâns.

1. Dacă te sun È™i nu poÈ›i vorbi, închide-mi. O să înÈ›eleg că ai treabă È™i nu poÈ›i vorbi, sau că n-ai chef. Poate mă suni mai târziu, poate nu, nu contează – dar nu-mi răspunde ca să-mi spui doar “nu pot vorbi acum” È™i-apoi să-mi închizi. E cumva pierdere de timp. La ce ne ajută pe noi să facem asta ? Cu ce e viaÈ›a noastră mai bună, mai frumoasă, mai uÈ™oară dacă-mi răspunzi doar ca să-mi spui că nu poÈ›i răspunde ?

Ca o notă suplimentară, dacă mă suni È™i îți închid, nu mă suna peste 2 minute înapoi. Că È›i-am închis sau pentru că nu pot vorbi, sau pentru că n-am chef, da’ e absolut clar că, în ambele cazuri, sau te sun eu înapoi când o să pot / o să am chef să vorbesc cu tine, sau nu vorbim deloc. Deci sunatul obsesiv nu îmbunătățeÈ™te cu nimic comunicarea noastră, ok ?

2. Dacă te sun și se întrerupe, EU te sun înapoi. Dacă mă suni și se întrerupe, TU mă suni înapoi. Să nu ne petrecem minute importante din scurta și fragila noastră existență pe acest pământ sunându-ne în același timp, enervându-ne că sună ocupat și sperând că celălalt renunță primul.

Mno, așa-i că-i mai fain așa ? Super!

4 ani

Se împlinesc azi 4 ani de când fratele meu, Mile, a zis DA pentru o femeie frumoasă și deșteaptă, pentru o femeie specială, pentru o femeie ieșită din comun.

4 ani de când am petrecut veseli și fără griji. Fără să bănuim ce urmează.

4 ani de când am închis micul birt sârbesc cu fratele meu, Groparu.

4 ani de la cea mai fericită zi a lui, 3 ani fără o lună de când s-a dus. Și n-am uitat nici măcar o secundă din noaptea aia. Nici n-am să uit.

Moj brat Mile je sada medu nama!

nunta mile

O problemă cu un iPhone

Telefonul meu are un fel de… bug, să zicem.

Îmi arată că vrea să-și facă niște updates. Intru în App Store, merg la updates și începe să încarce. Și încarcă până se satură, că pe ecran n-apare nimic. Adică rămâne așa:

photo

Pot să fac asta de oricâte ori vreau, nu se schimbă nimic până nu-i dau restart – È™i apoi merge, dar foarte greu. Până la viitoarele updates, când iar trebuie să-i dau restart.

Mno, cum o rezolv ?

E 4s, am iOS 6.1.2 pe el È™i în nici o altă aplicaÈ›ie n-are “blocaje” din astea.