Amintiri din copilărie. Azi, papaya

Zilele trecute am văzut în ceva magazin un raft cu papaya.

Băi, È™i m-a pălit melancolia. Mi-am dat seama câte lucruri s-au schimbat, poate nu în bine, în viaÈ›a noastră. Mi-am dat seama cum am pierdut o parte din tradiÈ›ii, cum a venit consumerismul peste noi È™i ne-a făcut să renunțăm la obiceiurile strămoÈ™eÈ™ti…

… păi îmi amintesc de parcă a fost ieri cum mergeam în copilărie la bunica, la È›ară È™i alergam cât era ziua de lungă prin livezile nesfârÈ™ite de papaya. La poarta casei, în dreapta era un păr (există È™i azi, Eftimie l-a văzut!), în stânga era un viÈ™in (azi nu mai există, a fost tăiat) È™i mai în spate un gutui. Și-apoi, în spatele casei, bunica avea, ca toÈ›i sătenii de-acolo, câteva rânduri de papaya. Iar apoi, după gard, erau ogoare  întregi de papaya coaptă!

Primăvara, satul răsuna de cântecul celor care mergeau la prășit papaya: “astăzi prășim la papaya, mâine bem la Strehaia“.

Iar toamna… ÃŽmi amintesc cum dimineaÈ›a, pe răcoare, plecau oamenii la cules de papaya, treceau prin faÈ›a porÈ›ii È™i cântau vechi cântece populare, cum ar fi “foaie verde de papaya, beau mai mult decât tataia” È™i alte piese care ne-au marcat tuturor copilăria.

Mai întâi, în livezi intrau bătrânii, care se uitau la culoarea și la textura fructelor de papaya, apoi intrau tinerii satului și începea culesul. Vreme de câteva zile, cu cântec și voie bună, se culegeau roadele. Apoi, femeile din sat sortau papaya în funcție de necesități. Cele mai coapte erau trimise la papayacie (pentru prietenii mei bănățeni și prietena mea din Blaj: papayacia e locul unde se făcea rachiul de papaya, după cum pălincia e locul unde se face pălinca în zilele noastre). Din restul, se făcea compotul ăla bun de papaya, aproape la fel de bun ca cel de gutui, ba chiar și magiun de papaya se făcea.

La papayacie se strângeau bărbații (ne mai strecuram și noi, copiii) și seara, când fierbea încet cazanul de papaya, sătenii se mai cinsteau cu câte-un ștampăl din rachiul de papaya de anul trecut, acum pe terminate, și mai spuneau câte-o glumă, câte-o snoavă, câte-o poveste de la culesul de papaya din alți ani, iar noi stăteam pitiți și ne minunam de ce auzeam.

Ștampăl cu rachiu de papaya de pe vremuri

Ștampăl cu rachiu de papaya de pe vremuri

(foto: Silvia Grav)

Sau cum era, pe vremuri, Festivalul “Frunză de Papaya” de la Duda-Epureni, jud. Vaslui, mult mai tare decât e azi Festivalul Castanelor de la Baia Mare…. veneau Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, Vasile Șeicaru, Compact, RoÈ™u È™i Negru, cântau numai cântece de sezon… păi cine nu-È™i aminteÈ™te celebrele versuri ale lui Ducu Bertzi “simt că fără papaya nu pot respira, viaÈ›a e pustie fără papaya” ?

Sau când mergeam la colindat, prin zăpadă, zgribuliÈ›i dar veseli, È™i gazdele pe unde colindam ne dădeau, clasic È™i tradiÈ›ional, un covrig È™i-o papaya ? Și în unele case mirosea frumos, a Crăciun, de la sforile pe care erau puse la uscat, deasupra sobei, felii de papaya…

Și, ca o mărturisire personală… n-o să uit niciodată seara în care stăteam cu Carmen, nepoata de la BucureÈ™ti a vecinei Marghioala, ascunÈ™i în spatele casei, ne uitam la stele printre frunzele de papaya, era atât de liniÈ™te È™i mirosea frumos, a roadă coaptă È™i deodată… a fost primul meu sărut, Carmen era mai mare È™i mai pricepută…

În grădina de papaya a bunicii...

ÃŽn grădina de papaya a bunicii…

(foto)

Nu se mai face papaya cum se făcea cândva… Acum, importăm de te miri unde È™i luăm papaya direct din magazin, s-au dus de suflet vremurile alea când pruna È™i papaya erau simboluri ale românilor de pretutindeni. S-au pierdut tradiÈ›ii frumoase în goana asta sălbatică după profit.

Voi ce amintiri cu papaya aveți ?

 

La farmacie

Un foarte scurt fragment al unei zile dubioase.

Eram azi la farmacie. Cer o folie de MIG 400 (e un fel de nurofen, dar se cheamă altfel. dar tot pe bază de ibuprofen e). Unde “eu” e acest Crivăț, iar “ea” e o doamnă farmacistă foarte drăguță, de altfel.

eu: îmi dați o folie de MIG 400 ?
ea: pentru ce-l folosiți ?
eu: pun câte jumătate de pastilă dimineaÈ›a în cafea, îi dă un gust aparte…
ea: nu vă cred!
eu: pe cuvânt vă zic! ia să încercați mâine dimineață și trec din nou mâine pe la prânz să-mi spuneți cum a fost!
ea: da’ eu nu beau cafea! numai ceai… 

I-am mai zis că-i mai bun cu ceai, că aroma ceaiului potentează gustul de MIG și că e mai bun decât zaharina. Dar nu mă mai asculta, am plecat.

Un gând ermetic

Sunt un gen dubios de om. Toată viața mea, după ce-am luat un pumn în gură, am râs.

Nu pentru că mi-a plăcut, n-am nici intoleranță la durere, nici vreo aplecare spre masochism. Aș zice că dimpotrivă.

Am râs din alte motive.

Fiecare pumn în gură (È™i-au fost câțiva) m-a învățat ceva. Despre mine, despre omul care l-a dat, despre traiectoria lucrurilor, despre lume, despre viață – ceva am învățat din el. Și m-am bucurat. Și-am râs.

Și mai e ceva. Niciunul dintre cei care au dat n-au știut ce urmează. Dar eu am râs. Eu am știut.

Hehe :)

O mică experiență inversă

De foarte mulÈ›i ani, mama mea se sperie dacă nu răspund la telefon È™i își imaginează c-am pățit tă’ felu’ de rele.

De foarte mulÈ›i ani, eu o “cert” când se sperie, spunându-i iar È™i iar “mami, nu pot mereu răspunde la telefon, nu te mai panica doar din asta”.

Mno bine.

Mama e plecată în țări mai puÈ›in calde, la fratele meu. Azi, tata a plecat să vadă ceva meci È™i È™i-a uitat telefonul acasă. L-am sunat, nu mi-a răspuns. L-am sunat repetat, am sunat È™i la vecini, care s-au dus la el la ușă È™i mi-au spus “se aude mobilul, dar nu e nici o miÈ™care în casă”, ceea ce m-a panicat È™i mai tare – deÈ™i era ABSOLUT logic să se audă telefonul, dacă l-a uitat acasă, nu ?

Mi-e greu să vă spun cât de tare m-am panicat.  (e bine, mulțumesc, am vorbit cu el între timp).

Drept pentru care o să încerc să răspund mereu la telefon, c-acum știu cum e și din cealaltă parte a baricadei.

 

Scurt sumar al unei zile dubioase

3 întâmplări, 2 dialoguri de azi.

1. Pe strada Petru Maior din Cluj-Napoca trecea astăzi, agale, o ambulanță din care sunau, tare de tot, manele.

2. ÃŽn faÈ›a Primăriei Cluj-Napoca opreÈ™te un mic BMW Negru. N-a stat mai mult de 5 secunde. Era loc să treci pe lângă el È™i cu autocarul. ÃŽn spate, ceva Matiz rablagit, începe să claxoneze în prima secundă. Din BMW coboară un domn bine făcut, costum negru impecabil, ochelari de soare, în umila mea opinie (da’ poate mă înÈ™el) unul dintre agenÈ›ii SPP care asigură paza lui Emil Boc. Doar un pic a întors capul spre Matiz, pentru a-È™i cere scuze că l-a blocat. Băiatu’ din Matiz a lăsat capul sub volan È™i-a descoperit instant două lucruri – că avea loc să ocolească bmw-ul È™i că matizul poate pleca cu scârțâit de roÈ›i :)

3. Am văzut astăzi ce n-o să vedeÈ›i niciodată – un autocar tractând o remorcă pe care se afla o maÈ™ină. Știu, poza e neconcludentă, dar sper s-o acceptaÈ›i chiar È™i-aÈ™a, ca să vă pot mulÈ›umi incomensurabil.

autocar

 

4. Azi mă întâlnesc prima oară cu vecina de vizavi. O doamnă la vreo 80-90 de ani, să tot fie. Dialog:

ea – ce faceÈ›i ? 

eu – sunt bine, mulÈ›umesc!

ea – nici nu È™tiÈ›i cât mă bucur că sunteÈ›i bine!

stai. cum ?

5. Aici fac o paranteză mică. Este absolut fascinant felul în care E-On gaz își bate joc, în cel mai umilitor mod, de orașul acesta și de locuitorii lui, fără să le facă nimeni nimic. Fascinant, nu mi-am imaginat că așa ceva e posibil.

În acest sens, intru ca un prost pe o străduță secundară, lucrată de E-On. În capăt, e blocată, evident. Dialog:

eu, către un muncitor, plin de respect – bă dudă, greu era să puneÈ›i È™i voi un semn în capăt că-i strada blocată ? să nu intre oamenii ca proÈ™tii până aici ?

el, plin de inteligență – Doamne, că nu mai suport, toată lumea întreabă asta!!! SunteÈ›i proÈ™ti, noi lucrăm de 3 zile pe strada asta È™i voi n-aÈ›i aflat încă ?

Da, dudă, a fost la Pro TV că E-On face praf încă o stradă din Cluj. Pe lângă restul de 1.000 pe care le-a făcut praf deja. Boilor!

O idee care poate salva România

Îmi povestea o zână acum 5 minute pe mess că aseară, la Realitatea TV, o oarecare doamnă (Crețulescu, cred, nu-s sigur) era foarte oripilată de faptul că Președintele României, domnul Traian Băsescu, efectuează o vizită la Bratislava care costă cam 10.000 de euro. Și această doamnă era foarte nervoasă că Președintele acestei țări nu folosește un avion simplu, de linie, pentru vizite (cum fac toți președinții de stat, de altfel (nu, nu fac așa, nici un președinte de stat din lume nu merge cu curse de linie, îs doar ironic))

Și zâna mea era și ea nervoasă că cineva la tv spune asemenea tâmpenii, justificându-și supărarea cu un citat din Washington Post (link la articol):

Many details about foreign presidential trips are classified for national security reasons, and there is little public information about overall costs. A report from the Government Accountability Office found that Clinton’s 1998 trip to six African nations cost the U.S. government at least $42.7 million

Mno, imediat m-am aprins. Cum, adică doamna de la tv n-are dreptate ?

Ba chiar am fost mai radical! De ce să meargă Președintele cu avionul, fie el și de linie, când poate lua liniștit un personal de navetiști până la Bratislava ? (așa i-am spus!)

Și, de îndată ce i-am spus asta, mi-a venit o idee atât de deșteaptă, că mă gândesc să stabilesc că-i cea mai înțeleaptă idee. Cam cum a fost ideea lui Eugeniu de Savoya, care după ce i-a alungat pe turci din Cetatea Timișoarei, în 1718, a luat cea mai înțeleaptă hotărâre: să facă prima fabrică de bere din România!, cam așa e și ideea mea: n-ar fi bine și eficient ca Președintele, când pleacă în delegații externe, să folosească 4inmasina.ro ?

Cum mi-am lungit viața cu două minute

Obișnuiesc, dimineața, să ascult Deșteptarea la Europa FM. Când mă trezesc, deschid winamp-ul și până la 10 ascult emisiunea, în timp ce fac te miri ce nimicuri prin casă.

Azi am sunat la emisiune să-i urez lu’ domnu’ Vlad la mulÈ›i ani (la mulÈ›i ani, domnu’ Vlad!). Din anii mei de radio dintr-o viață anterioară am învățat că e indicat să închizi radio-ul când eÈ™ti în direct, că se face microfonie sau ceva. AÈ™a că eu, cuminte, am închis boxele. Am intrat în direct, i-am urat omului ce i-am urat, am închis, mi-am deschis boxele să ascult mai departe emisiunea.

Când, deodată, ce să vezi ? La vreo două minute după ce-am închis telefonul, numa’ ce-mi aud o voce cunosctă spunând niÈ™te cuvinte cunoscute – mă ascultam pe mine însumi. E clar, îmi zic. E un deja vu, s-a schimbat ceva în Matrix, să-l sun imediat pe Neo…

Apoi însă mi-am dat imediat seama ce s-a întâmplat È™i mai mi s-a luat o peatră dupe inimă – am călătorit în timp. După ce-am vorbit cu Vlad, m-am întors 2 minute înapoi – deci, practic, alea două minute le-am trăit de două ori, deci mi s-au adăugat încă 2 minute la viață.

Mă rog, mi-am aprins o È›igară după aia È™i le-am rezolvat, dar totuÈ™i… vă spun, pe pielea mea, călătoria în timp e o experiență musai de încercat!

(chiar, dacă nu mă înÈ™el, îs cam primul om contemporan care a călătorit în timp, aÈ™a-i ? Doamne, ce responsabilitate pe umerii mei…)

Puterea de a spune NU

Cristi Manafu a publicat, sâmbătă, câteva sugestii ale lui Noemi Revnic pentru un eventual manual de reguli nescrise în PR. Cu acceptul lui, le scriu și aici:

 

Asadar, un manual de PR contemporan ar trebui sa mentioneze:

1. cum trebuie sa suni inapoi dupa ce ai avut un missed call, cel mai tarziu in termen de o zi.
2. la fel este valabil si pentru emails & sms-uri.
3. cum sa raspunzi la un email cu o solicitare de parteneriat, sponsorizare etc in timp util, ca sa nu ii incurci prea tare pe cei care ti-au scris.
4. cum sa nu ti se urce la cap celebritatea PR-istica & Co.

 

Eu, pe primele trei, le-aș pune în fișa postului pentru oricine se ocupă de imaginea unei companii, indiferent de poziție. E tare frustrant să trimiți un mail și să nu primești răspuns cu lunile (sau cu anii, după caz), indiferent care-i răspunsul.  Și te face să crezi lucruri urâte despre compania respectivă.  Dar nu asta e ideea principală.

AÈ™ merge mai departe. AÈ™ introduce o materie obligatorie în È™coli – cum spunem nu.

Că-i vorba de relaÈ›ii amoroase, că-i vorba de relaÈ›ii de amiciÈ›ie, că-i vorba de oferete de colaborare, că-i vorba de cereri de ajutor cu nimicuri, viaÈ›a ar fi mult mai simplă pentru toÈ›i oamenii DIN LUME dacă am putea spune nu atunci când vrem să spunem nu. Nu, nu vreau să ies cu tine la cină – caz închis. Nu vreau să ieÈ™im la bere, nu vreau să colaborăm în proiectul tău, nu vreau să-È›i împrumut motocoasa mea. Gata, am închis discuÈ›ia. Pe de-o parte, cel care cere È™tie cum stă, merge mai departe, caută soluÈ›ia în altă parte. Pe de altă parte, cel căruia i se cere nu mai trebuie să se chinuie să găsească metode de a evita cererea, nu mai trebuie să suporte insistenÈ›e È™i câte È™i mai câte.

Mi-s dragi oamenii (fie în relații personale, fie în relații de muncă) care știu să spună nu. Fac viața mai ușoară.

Print Screen vs Screen Shot

post pentru bloggeri, îndeosebi

A scris doamna Denisa în 2008. De la ea am învățat și eu.  Cine-a citit atunci, o fi ținut minte. Pentru cei care nu, scriem din nou.

Oameni buni, nu facem print screen la ecran. Facem un screenshot, folosind tasta print screen, ok ? Print screen e funcția oferită de o tastă de pe tastatură, cu ajutorul căreia facem un screenshot. Sau un screencapture. Sau o captură de ecran, dacă vreți musai.

Nu există printscreen-uri. Există screenshots, făcute cu tasta print screen

Print screen (often abbreviated Prt Scr, Print Scrn, Prt Scn, or Prnt Scrn) is a key present on most PC keyboards. It is typically situated in the same section as the break key and scroll lock key. The print screen may share the same key as system request.

A screen dump, screen capture (or screen-cap), screenshot (or screen shot), screengrab (or screen grab), (..)  is an image taken by the computer user to record the visible items displayed on the monitor, television, or another visual output device.

 

repet. facem un screenshot folosind o tastă (sau o metodă de) printscreen, da ?

kthxbye