Un foarte scurt fragment al unei zile dubioase.

Eram azi la farmacie. Cer o folie de MIG 400 (e un fel de nurofen, dar se cheamă altfel. dar tot pe bază de ibuprofen e). Unde “eu” e acest Crivăț, iar “ea” e o doamnă farmacistă foarte drăguță, de altfel.

eu: îmi dați o folie de MIG 400 ?
ea: pentru ce-l folosiți ?
eu: pun câte jumătate de pastilă dimineaÈ›a în cafea, îi dă un gust aparte…
ea: nu vă cred!
eu: pe cuvânt vă zic! ia să încercați mâine dimineață și trec din nou mâine pe la prânz să-mi spuneți cum a fost!
ea: da’ eu nu beau cafea! numai ceai… 

I-am mai zis că-i mai bun cu ceai, că aroma ceaiului potentează gustul de MIG și că e mai bun decât zaharina. Dar nu mă mai asculta, am plecat.

De foarte mulÈ›i ani, mama mea se sperie dacă nu răspund la telefon È™i își imaginează c-am pățit tă’ felu’ de rele.

De foarte mulÈ›i ani, eu o “cert” când se sperie, spunându-i iar È™i iar “mami, nu pot mereu răspunde la telefon, nu te mai panica doar din asta”.

Mno bine.

Mama e plecată în țări mai puÈ›in calde, la fratele meu. Azi, tata a plecat să vadă ceva meci È™i È™i-a uitat telefonul acasă. L-am sunat, nu mi-a răspuns. L-am sunat repetat, am sunat È™i la vecini, care s-au dus la el la ușă È™i mi-au spus “se aude mobilul, dar nu e nici o miÈ™care în casă”, ceea ce m-a panicat È™i mai tare – deÈ™i era ABSOLUT logic să se audă telefonul, dacă l-a uitat acasă, nu ?

Mi-e greu să vă spun cât de tare m-am panicat.  (e bine, mulțumesc, am vorbit cu el între timp).

Drept pentru care o să încerc să răspund mereu la telefon, c-acum știu cum e și din cealaltă parte a baricadei.

Ai grijă de oamenii care te iubesc. Ai grijă ce amintiri îți creezi pentru anii care vor urma. Poate credeți că sunt două lucruri diferite; de fapt, e unul singur.

When I was thirty-five
It was a very good year
It was a very good year for blue-blooded girls
Of independent means

vă pupă jean 😀

Îmi povestea o zână acum 5 minute pe mess că aseară, la Realitatea TV, o oarecare doamnă (Crețulescu, cred, nu-s sigur) era foarte oripilată de faptul că Președintele României, domnul Traian Băsescu, efectuează o vizită la Bratislava care costă cam 10.000 de euro. Și această doamnă era foarte nervoasă că Președintele acestei țări nu folosește un avion simplu, de linie, pentru vizite (cum fac toți președinții de stat, de altfel (nu, nu fac așa, nici un președinte de stat din lume nu merge cu curse de linie, îs doar ironic))

Și zâna mea era și ea nervoasă că cineva la tv spune asemenea tâmpenii, justificându-și supărarea cu un citat din Washington Post (link la articol):

Many details about foreign presidential trips are classified for national security reasons, and there is little public information about overall costs. A report from the Government Accountability Office found that Clinton’s 1998 trip to six African nations cost the U.S. government at least $42.7 million

Mno, imediat m-am aprins. Cum, adică doamna de la tv n-are dreptate ?

Ba chiar am fost mai radical! De ce să meargă Președintele cu avionul, fie el și de linie, când poate lua liniștit un personal de navetiști până la Bratislava ? (așa i-am spus!)

Și, de îndată ce i-am spus asta, mi-a venit o idee atât de deșteaptă, că mă gândesc să stabilesc că-i cea mai înțeleaptă idee. Cam cum a fost ideea lui Eugeniu de Savoya, care după ce i-a alungat pe turci din Cetatea Timișoarei, în 1718, a luat cea mai înțeleaptă hotărâre: să facă prima fabrică de bere din România!, cam așa e și ideea mea: n-ar fi bine și eficient ca Președintele, când pleacă în delegații externe, să folosească 4inmasina.ro ?

Obișnuiesc, dimineața, să ascult Deșteptarea la Europa FM. Când mă trezesc, deschid winamp-ul și până la 10 ascult emisiunea, în timp ce fac te miri ce nimicuri prin casă.

Azi am sunat la emisiune să-i urez lu’ domnu’ Vlad la mulÈ›i ani (la mulÈ›i ani, domnu’ Vlad!). Din anii mei de radio dintr-o viață anterioară am învățat că e indicat să închizi radio-ul când eÈ™ti în direct, că se face microfonie sau ceva. AÈ™a că eu, cuminte, am închis boxele. Am intrat în direct, i-am urat omului ce i-am urat, am închis, mi-am deschis boxele să ascult mai departe emisiunea.

Când, deodată, ce să vezi ? La vreo două minute după ce-am închis telefonul, numa’ ce-mi aud o voce cunosctă spunând niÈ™te cuvinte cunoscute – mă ascultam pe mine însumi. E clar, îmi zic. E un deja vu, s-a schimbat ceva în Matrix, să-l sun imediat pe Neo…

Apoi însă mi-am dat imediat seama ce s-a întâmplat È™i mai mi s-a luat o peatră dupe inimă – am călătorit în timp. După ce-am vorbit cu Vlad, m-am întors 2 minute înapoi – deci, practic, alea două minute le-am trăit de două ori, deci mi s-au adăugat încă 2 minute la viață.

Mă rog, mi-am aprins o È›igară după aia È™i le-am rezolvat, dar totuÈ™i… vă spun, pe pielea mea, călătoria în timp e o experiență musai de încercat!

(chiar, dacă nu mă înÈ™el, îs cam primul om contemporan care a călătorit în timp, aÈ™a-i ? Doamne, ce responsabilitate pe umerii mei…)