– Èšigări de-ale mele aÈ›i adus ?
– Nu, am uitat. Nu vă supăraÈ›i, o să aducă È™efu’ mâine
Magazinul e chiar la parterul blocului în care locuiesc. Sunt client fidel (am È™i pagină în caiet) aÈ™a că-mi permit să fac fiÈ›e. Acum stau la coadă. Sunt două doamne care vând, una o zi, una o zi. Doamna aia drăguță È™i doamna aia naÈ™pa. Azi era doamna aia drăguță. Îi sună telefonu’.
– Să È™tiÈ›i că data viitoare când vine, eu plec È™i închid.
– ….
– Păi nu se poate aÈ™a. Abia l-am dat afară. El vine È™i vrea vodcă È™i eu nu mai scap de el. Are deja să ne dea 4 milioane…
– ….
– Bine, haideÈ›i că vorbim mâine. Da’ dacă vine, să È™tiÈ›i că eu îl dau afară, închid È™i mă duc acasă.
În fața mea e un domn care pare tare blajin. Așteptăm amândoi ca doamna aia drăguță să termine convorbirea. Când se încheie, domnul blajin se îndreaptă către ea.
– AÈ™ vrea o apă minerală È™i-o cola. Și îmi daÈ›i, vă rog, niÈ™te crenvurÈ™ti ?
– Câți să vă dau ?
– (mă bag în seamă, râzând) Io zic să-i puneÈ›i domnului, să tot fie. PuneÈ›i, acolo….
Domnul se întoarce, zâmbind stânjenit
– Ei, nici chiar aÈ™a…
– Bine, vi-i pun pe toÈ›i, zice doamna aia drăguță.
Și, pe cuvântul meu, chiar i-a pus pe toÈ›i. Domnul s-a întors iar către mine, uitându-se un pic câș. Io zâmbeam nevinovat. Era jumătate din mine, mă simÈ›eam safe. Da’ el, săracu’, CHIAR nu vroia atâția crenvurÈ™ti. Până la urmă, i-a luat, bună seara È™i-a plecat.
– Da’ de ce n-aduceÈ›i È›igări din Serbia ? Că-s mai ieftine! Nu aveam musai o problemă cu asta, doar mă băgam în seamă. Acum eram doar eu È™i doamna aia drăguță.
– Păi… sunt ilegale, È™tiÈ›i…
– Păi cum sunt ilegale ? Că tocmai am cumpărat dintr-un restaurant sârbesc. Ce, ăia le vând ilegal ?
– Să È™tiÈ›i că o să vorbesc cu È™efa.
O frântură de viață la un magazin de parter.