Azi am fost să cumpăr niște lucruri. Ieftinache, că deh, vremuri grele. Am vrut (și aproape am reușit, sper) să cumpăr un dulap și o canapea.

Prima oprire a fost la Carrefour. Văzusem eu acolo un dulap interesant, suficient de mare È™i la preÈ› suficient de decent. Nu È™tiu în alte părÈ›i cum o fi, dar la Carrefour în Cluj există un fel de ghiÈ™eu special al raionului de mobilă. Și m-aÈ™ez eu la ghiÈ™eul ăla unde nu era nimeni. Cu coatele pe tejghea, să se vadă clar că nu îmi trag doar sufletul din zonă. Și stau, È™i stau, È™i stau… băieÈ›ii de la raion roiau, nu alta, pe lângă mine – evident, nu m-a băgat nici unul un în seamă. După vreo 8 minute, probabil că unuia i s-a părut suspect cum stau eu aÈ™a È™i vine È™i mă întreabă “vă pot ajuta cu ceva ?”. Nu, prietene, stau la ghiÈ™eul ăla să admir peisajul.

Mno, îi zic la om ce vreau. Dulapul pe care îl vroiam eu există în două culori. Desigur, culoarea pe care o vreau eu nu e pe stoc. Vine pe 26 octombrie. N-am răbdare până atunci. ÃŽi zic să-mi dea cealaltă culoare, în întreb dacă se livrează. Sigur, zice băietul – dar nu vi-l È™i montăm. Vă descurcaÈ›i. Bine, zic, mă descurc. Da’ când îl livraÈ›i ? Că eu mâine dimineață nu-s acasă, se poate aÈ™a, mai după prânz ? Eh, surpriză – livrarea urma să aibă loc după 2 săptămâni. DOUÄ‚ SÄ‚PTÄ‚MÂNI, DA ?! O livrare cam la un kilometru distanță. Și eram pregătit să accept chiar È™i asta, doar că-mi vine proasta idee să-i spun “moÈ™ule, dacă azi e 20 octombrie, îmi livrezi de-abia pe 3 noiembrie È™i pe 26 vine culoarea aia pe care o vreau eu… nu-mi trimiÈ›i culoarea AIA, È™i nu asta, urâtă?”. Sigur, mi-au spus – nu se poate. VeniÈ›i din nou pe 26, È™i dacă mai prindeÈ›i, îl plătiÈ›i acum. Deci acelaÈ™i dulap, acelaÈ™i model, acelaÈ™i preÈ›. N-am mai rezistat. Am plecat. Mă gândeam că criză, n-ar pierde aÈ™a uÈ™or un client, o să vină după mine să mai povestim. N-a venit.

Am plecat în Practiker. Alt dulap, altă canapea, alte preÈ›uri. Se livrează ? Sigur, mâine. Excelent, zic. Da’ mi le montaÈ›i ? Păi, È™tiÈ›i, vorbiÈ›i cu un coleg È™i în afara programului poate veni, vă înÈ›elegeÈ›i cu el… OK, zic, ce coleg ? Păi… cu mine, de exemplu. Bine. Deci mi le aduce, face È™i omul un biznes mic È™i mi-l montează, toată lumea fericită. Merg la casă, le plătesc, le las adresa pentru livrare. “Ah, È™tiÈ›i, am uitat să vă spun – vi le aduce la adresă, da’ nu vi le urcă la etaj. Le lasă în faÈ›a scării”. Bine, bre, È™i eu ce să fac cu canapeaua în faÈ›a scării ? S-o iau în spinare ? Nu mă pot înÈ›elege È™i aici cu vreun coleg ? Nu, zice, acolo îs ăia de la transporturi, nu cunosc.

De ce am scris atâta postu’ de lung ? Pentru că nu pricep. Și poate îmi explicaÈ›i voi. Deci eu, dacă aÈ™ avea un magazin în perioada asta atât de grea, m-aÈ™ chinui să ofer absolut orice serviciu clienÈ›ilor. Ca să nu plece de la magazinul meu la cel de-alături. Ca să le placă să cumpere de la mine È™i să spună È™i altora. Dacă aÈ™ vinde mobilă, i-aÈ™ duce-o omului acasă, i-aÈ™ monta-o È™i aÈ™ mai È™i trimite femeie de serviciu să-i facă curat în casă. Pentru că a cumpărat de la mine. A cheltuit niÈ™te bani la mine, È™i aÈ™ vrea ca È™i prietenii lui tot la mine să cheltuie, nu la magazinul de alături. Pentru că e criză. Eu aÈ™a aÈ™ face, da ? Mno, pe ăștia din marile lanÈ›uri de magazine, care cred în mod greÈ™it că oricât de criză e, n-o să dea faliment ditamai Carrefour È™i ei oricum or să-È™i ia salariile, îî doare la bască. Nu mă refer la vânzătorii care nu te bagă în seamă, că de la ei n-am mari aÈ™teptări. Mă refer la managerii care îs atât de încuiaÈ›i încât nu mai iau o maÈ™ină de livrări, ca să nu stai 2 săptămâni după marfa pe care ai plătit-o. Sau care sunt atât de încuiaÈ›i că nu-È›i încasează banii pe un dulap, pe motiv că nu-i culoarea potrivită, care vine peste 3 zile. Mai vino tu de 2-3 ore, până o să reuÈ™esti să ne dai niÈ™te bani.

Nu vi se pare că, fără să fim noi genii de marketing, e clar totuși că oamenii ăia fac ceva greșit ? Și că nu așa ar trebui să fie ?

Când am scris postul ăsta, s-au găsit câțiva isteÈ›i să mă apostrofeze, să-mi spună că-s necivilizat pentru că jignesc un popor È™i o È›ară. AÈ™a o fi, da’ uite cum din când se mai întâmplă câte o mizerie care să ne arate că trăim într-un sistem defect rău de tot.

Un om scapă dintr-un accident cu răni grave. E dus la spital. Spitalul n-are sânge. Cei șase prieteni care sunt cu el se oferă pe loc să doneze. 5 dintre ei n-au putut dona. Unul pentru că n-avea buletinul la el, al doilea pentru că avea doar o copie, alți trei pentru că aveau buletine de Timișoara și nu de Deva, unde se întamplau toate astea. Al 6-lea pentru că avea tensiunea prea mare. Găsiți toată povestea la Sebi, cu detalii

Cât de imbecil să fii să nu recoltezi sânge de la un donator, când ai o victimă care are nevoie urgentă de sângele ăla, pentru că are buletin de alt oraÈ™ sau n-are buletinul la el ? Cum să nu te revolÈ›i È™i să nu te gândeÈ™ti că numa’ în România se pot întâmpla asemenea mizerii ?

Și da, acum mi-ar plăcea să văd că bloggerii iau atitudine, că presa ia atitudine, că autoritățile, la presiunea opiniei publice, au o reacție, că se întâmplă naibii o dată ca în țara asta niște oameni să răspundă pentru porcăriile pe care le fac.

UPDATE: și încă dovadă, de parcă mai era nevoie, la Dugy

Mai țineți minte cum lăudam eu ING pentru viteză ? Nu, nu mai țineți minte, ce vă pasă vouă ?

Mno, după ce i-am lăudat io, mi-au pierdut pinul. Adică aÈ™a, s-a rătăcit, uite-l, îl vezi ? nu e! Și nu era. AÈ™a că am stat frumos după alt pin, care a venit repejor, îi drept, da’ nu atât de repejor ca primul. Ca să nu vă mai zic că a trebuit să iau cardul dintr-un office, apoi pin-ul, când a venit, din sucursală (la o cu totul altă adresă) după care înapoi la office să-mi dea digipass-ul. ÃŽn fine, o fu totul bine până la urmă, mai ales că fetele alea, È™i cea din sucursală È™i cea din office, au fost extra mega drăguÈ›e È™i simpatice.

Din ce-am zis mai sus deducem, nu-i aÈ™a, că în oraÈ™ul ăsta sunt minim 2 sedii ING, da ? Ele sunt mai multe, dar de 2 È™tim precis – sucursala cu pin-ul È™i office-ul cu cardul È™i digipass-ul. Da ?

E, să le ziceți și lor, că ei nu știu. (click pentru mărire)

Interviul de mai jos e interviul perfect. Pentru ca și stupidismul trebuie că are perfecțiunea lui. Nu zic doar de imbecilitatea întrebărilor sau de naivitatea (ca să nu zic prostia) sinceră a răspunsurilor. Ci așa, cu totul. E interviul perfect stupid.

Nu mică ți-e uimirea când descoperi pe site-ul unu ziar că poți vedea online filme de ultimă oră.  Ei bine, Visurât a descoperit. E vorba de ziarul Bună ziua, Iași (BZI).

Da, e complet ilegal să facă asta. Și ? Cui îi pasă ? Culmea tupeului e că, după ce s-a scris despre asta, n-au scos filmele.  Au pus un disclaimer. E la fel de ilegal, da’ măcar au anunÈ›at.

Andrei Gheorghe a plecat de la Radio Guerrilla cu scandal. A început să acuze pe toată lumea de toate mizeriile din lume. Urât sau nu, greșit sau nu, acest subiect mă lasă rece.

DragoÈ™ Stanca i-a “răspuns” lui Andrei Gheorghe pe blogul său proprietate personală. Sau nu i-a răspuns – a luat poziÈ›ie. A adus niÈ™te clarificări. NiÈ™te argumente. NiÈ™te informaÈ›ii.

Nu am căderea să analizez ce spune domnul Stanca în postarea către care am pus link, deși îndrăznesc să afirm că, atât cât mă duce capul, consider că are perfectă dreptate. Dar nu am nici informațiile și nici experiența necesară să susțin sau să critic ceea ce aduce domnia sa sub ochii cititorilor săi, printre care mă număr și eu.

Ceea ce mi s-a părut însă foarte, foarte aiurea e faptul că dl. Stanca aruncă, în postarea domniei sale, cifre. Mai exact, sumele pe care Andrei Gheorghe le-a încasat în diverse ocazii de la Grupul Realitatea-CaÈ›avencu. Poate că eu sunt un băiat simplu de la È›ară È™i nu pricep cum e cu combinaÈ›iile astea corporatiste de nivel foarte înalt, da’ pun pariu pe salariul lui Gheorghe din ultimele 6 luni că sumele alea erau confidenÈ›iale. Și mi se pare de prost gust să le arunci pe piață doar ca să i-o tragi (poate chiar justificat) unui individ.

De ce? Pentru ca, dupa ce i s-a oferit o suma foarte generoasa, adica 3.000 de euro lunar pentru doar doua ore de emisiune pe zi, la Radio Guerrilla – unde, intre noi fie vorba, venea mai degraba ca invitat al lui Liviu Mihaiu – nu a mai fost platit, dintr-un considerent logic: emisiunea a fost scoasa din grila.
Nu a fost insa deloc indignat cand incasa 15.000 de euro in fiecare luna pentru o emisiune (”Ultima Ora”) care facea sub un punct de rating.

Să nu mă înțelegeți greșit, sunt perfect de-acord cu ce spune dl. Stanca în postarea cu pricina. Sunt ferm convins că informațiile sunt corecte și, fiind corecte, are perfectă dreptate. De asemenea, înțeleg foarte bine că ceea spune dânsul acolo e doar o opinie personală, nu o poziție a companiei. Doar că mi se pare foarte incorect să dai pe piață sume dintr-un contract confidențial între grupul la care tu lucrezi și o altă persoană, fizică sau juridică. Sau să dai clauze prevăzute în acel contract.

Și m-a amuzat cum dl. Stanca a tăiat câteva cuvinte din postarea inițială, așa cum apare ea în readere. Cele câteva cuvinte erau date corecte (pe care eu le-am cerut). În varianta finală, a rămas doar afland intamplator cateva date corecte