Halucinanta istorie scurtă a unui comunicat de presă

Nimeni nu È™tie la ce oră s-a trezit autorul comunicatului (creatorul, părintele lui) în acea zi fatidică de marÈ›i. La cercetări, a reieÈ™it că au existat niÈ™te apropiaÈ›i care È™tiau cu aproximaÈ›ie, dar n-au vrut să recunoască – È™i apoi s-a dovedit că nici măcar nu era aÈ™a important.

Ce se știe, însă, cu exactitate, e că părintele (autorul, creatorul) avea o stare specială de spirit. Tremura tot, inima îi bătea mai tare decât de obicei, era emoționat și lăcrima discret. Colegii săi au observat și chiar și-au făcut griji, însă nimeni n-a prevăzut ce-avea să urmeze.

Creatorul (părintele, autorul) s-a dus la biroul său. Nu-È™i putea stăpâni emoÈ›iile deloc, nu-È™i putea controla deloc gândurile. Idei răzleÈ›e alergau prin capul lui ca trenurile prin gară. Tu tuuu…  aÈ™a făceau cuvintele prin creierul lui. “Auuuurrrrr” era unul dintre cuvintele care îi străbăteau sinapsele cu viteza lui Schumacher (în zilele lui bune, când era campion). “Viiiiiiiiiin” era un alt cuvânt care-i penetra energic neuronii, ca într-un viol sinistru. Dar ideea dominantă, gândul alpha, era “!!??!!”

A simÈ›it deodată că nu mai poate. Că explodează. Paradoxal, în aceeÈ™i secundă a găsit rezolvarea. “Ia să scriu eu un comunicat de presă, ceva“, s-a gândit el. “Să mă eliberez. Să dau totul afară. Să las cuvintele È™i gândurile să zburde libere“.

Și l-a scris, mă copii. L-a scris. Și l-a trimis la presă.

Un comunicat de presă despre Cotnari, care a luat niște medalii de aur.

Mai întâi, a realizat dimensiunea minusculă a individului în fața istoriei.

Spun COTNARI si incerc sa mai adaug ceva langa acest nume simbol.
Ceva nou, in plus fata de ce s-a spus pana acum. Nu-mi vine nimic, sunt prea neinsemnat eu fata de atatia mari oameni, istorici, literati, domnitori care au spus de-a lungul vremii cam tot ce se putea spune despre Cotnari.

Apoi, a mers mai departe. A avut curajul să accepte că realitatea îi depășeÈ™te aÈ™teptările…

Si cand crezi ca nu mai ai ce spune, apar rezultatele Conursului International de la Chisinau-11-13 februarie 2011, si-ti rastoarna toata teoria:
Cotnariul mai are multe de spus :
3 MARI MEDALII DE AUR LA UN SINGUR CONCURS!!??
SINGURELE 3 MARI MEDALII DE AUR LA ACEST CONCURS!!??!!

… ceea ce i-a provocat un orgasm intelectual atât de intens, că s-au dus naibii È™i logică, È™i gramatică, È™i tot – È™i-a lăsat efectiv feelingul să explodeze, ca un taur în călduri care a dat de-o vacă dispusă.

Dar cand a spus ca mai sunt ultimile 3 medalii de acordat-MARILE MEDALII DE AUR-si a strigat COOOOTTTNNNAAAARI-ROOMMAANIIA!!!, am inghetat.
Dar asta nu a fost tot.Cand a anuntat, in prezenta sutelor de oameni participant la eveniment , a mass-mediei , in lumina bliturile si zgomotul tunurile cu confetti, ca suntem castigatorul, singurul castigator al tuturor CELOR TREI MARI MEDALII DE AUR, sentimentul trait nu vi-l pot descrie.!!!

După care, într-un oarecare moment de luciditate, a înțeles că, deși totul e cu multe semne de exclamare, viața merge mai departe.

Retraiesc acum acele momente unice, ma intorc si-mi spun:
COTNARI-si acum incerc sa adaug ceva langa acest nume simbol al ROMANIEI!!!
Si gasesc-COTNARI-MARELE VIN DE AUR!!!
Si atunci..cum sa nu continue Campania COTNARI-VINUL DE AUR si pentru consumatori?

Pe final, își acceptă condiția umilă, de care totuși este mulțumit.

Sunt mandru si deosebit de onorat sa slujesc acest MARE VIN DE AUR!!

Aceasta a fost halucinanta poveste a comunicatului de presă. El există în realitate, a fost expediat de un băiat poate prea entuziasmat către presa de specialitate. Îl puteți citi integral aici.

Cât durează să primești un diagnostic ?

O prietenă din Cluj a avut zilele trecute o oarece criză. S-a manifestat cu dureri de stomac și cu un mic leșin. Așa că s-a dus la Urgențe (evident, nu?)

Ajunsă acolo, i-au făcut tot felul de teste și analize și i-au spus că, practic, n-are nimic. A plecat fata acasă. A doua zi, altă criză. Iar la Urgențe. Alte teste, analize, au internat-o. Observați cum, până aici, încă nu se știe ce are, da ?

ÃŽn spital, a făcut o nouă criză. I-au dat ceva tratament să-i treacă, dar fără să È™tie cineva ce anume declanÈ™ează durerile. Au pus-o pe perfuzii, îi dau un tratament aÈ™a… generalist, pentru stomac, pentru ficat, dar încă nu se È™tie ce are.

Din nefericire pentru ea, s-a internat într-o joi. Pentru că a fost week-end și nu prea erau medici pe-acolo, au anunțat-o că luni o să facă un RMN (costă cam 700 de lei) în urma căruia s-ar putea să afle care-i cauza crizelor. Evident, s-ar putea să și nu. Dar să-l facă oricum.

De când mi-a povestit, pe mine mă macină această întrebare: cât de nasol poate fi să stai zile întregi în spital, pe un tratament așa, de întreținere, pe perfuzii cu glucoză, FĂRĂ să știi ce ai, de ce stai acolo și nu poți merge acasă sau cât urmează să mai stai ?

Nu mai există televiziuni de știri

În Egipt e revoluție. Revoluție adevărată. Cu flăcări, cu focuri de armă, cu mii de oameni în stradă.

CNN transmite live. Al Jazeera transmite live. Sunt convins ca sute de televiziuni de știri din lume fac asta.

În acest moment, pe Realitatea e ceva cu salariile din decembrie. Pe Antena 3 e ceva cu Ponta. Din punctul meu de vedere, asta e dovada clară că, în România, nu mai există televiziune de știri. Există tv de tocșouri.

Dacă mai trăia Mile, probabil era deja pe drum spre Cairo. Numa’ zic.

Mă întreb, totuÈ™i, jurnaliÈ™tii adevăraÈ›i, profesioniÈ™tii din aceste televiziuni… ce fac, frate ? Și cum suportă lucrurile astea ?

Prostia e fascinantă

Un cineva de la Amos News a găsit pe internet un text. Acest text. I s-a părut interesant și-a zis să-l preia (evident, fără permisiunea autorului, că doar l-a găsit pe net). Pentru că multora le e mult mai ușor să scrie decât să citească, omul n-a înțeles cine l-a scris. Dar s-a gândit. S-a gândit că, pesemne, trebuie că l-a scris Cristian Tudor Popescu. Așa s-a gândit el, da ? Și l-a publicat.

Deci să subliniem un pic. Omul l-a găsit, l-a furat È™i s-a gândit că ce fain ar fi să fie al lui CTP. Drept pentru care l-a publicat pe site, citându-l pe CTP – că el aÈ™a s-a gândit. ÃŽn capul lui. De om.

Doar că CTP a zis că nu-i al lui.

Și aici urmează cel mai fascinant raționament pe care l-am întâlnit vreodată. Omul s- gândit că daca nu-i al lui CTP (cum credea el, fără vreo dovadă), atunci e un fals. O contrafacere.

Pentru mine, că sunt sigur că voi ați înțeles deja, o să fac rezumatul, că mintea mea e incapabilă să proceseze toate aceste date. Deci cineva găsește pe internetul textul lui Mordechai. Îl fură, îl publică pe Amos News și i-l atribuie lui CTP. CTP zice că nu-i al lui. Hoțul de text concluzionează că dacă nu-i al lui CTP, cum credea el, atunci e un fals și o contrafacere.  Și îi cere scuze lui CTP. Nu celui de la care l-a furat.

Spuneți voi, nu-i absolut fascinant ?

Niște sfaturi

Pentru tinerii mai stupizi ai zilelor noastre, care înțeleg mai greu cum e cu bunul simț.

1. Să presupunem că ajungi, neinvitat, desigur,  la o întâlnire a unor oameni. CunoÈ™ti vreo doi,  pe ceilalÈ›i nu-i cunoÈ™ti, ei nu te cunosc. Oamenii ăia au fost invitaÈ›i acolo de cineva È™i se simt ok. Dacă vezi că TOÈšI cei pe care nu-i cunoÈ™ti te ignoră, eÈ™ti jenant dacă începi să te bagi în seamă. Dacă totuÈ™i te bagi în seamă È™i oamenii ăia tot te ignoră, eÈ™ti È™i mai jenant dacă insiÈ™ti, trăgându-i de mânecă. Da’ eÈ™ti MAXIM de jenant când, după ce te-ai plictisit să nu te bage lumea în seamă, să îi inviÈ›i tu în altă parte – când oamenii ăia n-au venit la tine. E penibil, pe bune.

2. Să presupunem că într-un loc se întâlnesc niÈ™te oameni. Tu nu-i cunoÈ™ti (mă rog, vreo 2 te È™tiu, da’ te igoră maxim), dar te arde rău dorinÈ›a de a te băga È™i pe tine în seamă cumva, aÈ™a că-i aÈ™tepÈ›i la intrare (mai ales că îți stă în fire să te bagi aiurea în seamă). E semn de multă nesimÈ›ire să te înfigi la masa lor, să le înfigi mâna în față È™i să le urli în ureche “EU SUNT GIGEL”, ca È™i cum ai fi însuÈ™i Maicăl Jecsăn. Nu, oamenii ăia nu te È™tiu È™i sunt deranjaÈ›i de agresivitatea ta plină de figuri foarte, foarte ieftine. Varianta corectă e “eu sunt ion popescu, va citesc, va urmaresc, mi-am dorit sa va cunosc”. Dacă totuÈ™i n-ai atâta bun simÈ› încât să nu faci asta, află că e semn de cruntă nesimÈ›ire să te È™i aÈ™ezi la o masă cu oameni care nu te-au invitat printre ei È™i nu te-au invitat să iei loc.

Știu, È™i io aÈ™ fi zis că lucrurile astea nu trebuie spuse, da’ nu-i deloc aÈ™a.

Se întâmplă acum, în România

Trenul accelerat 1741, care a plecat la 18.10 din București către Satu Mare stă în Câmpina de vreo 40 de minute și nu se știe când va porni din nou.

Pentru că au fost furate ceva cabluri de semnalizare.

Ce drăguț, bine că nu s-a furat însuși trenul.

Sfântul Eminescu

Liga Scriitorilor, ceva asociație de scriitori din Cluj, s-a gândit să propună Patriarhiei canonizarea lui Mihai Eminescu.

Oamenii ăștia – scriitori, oameni aparent cu carte, măcar ale lor dacă nu È™i ale altora  – lasă la o parte că omul Eminescu (nu poetul, da ? omul) n-a fost tocmai un băiat cuminte, că-i cam plăcea È™priÈ›u’ È™i îî cam plăceau fetele, lasă la o parte traiul lui cu Veronica Micle (o femeie măritată, la casa ei, căreia i-a mai È™i promis c-o ia de nevastă după ce a murit domnul Micle È™i n-a luat-o). Lasă toate astea deoparte (că deh, oameni suntem, toÈ›i o mai comitem) È™i propun sanctificarea lui Mihai Eminescu.

Și È™tiÈ›i de ce ? Pentru că părinÈ›ii lui erau ortodocÈ™i (se poate, deÈ™i am niÈ™te dubii, că familia tatălui lui era din Transilvania È™i pe-aici mai răruÈ› cu ortodoxia prin anii ăia, da’ să zicem) dar, mai ales, pentru că, nu-i aÈ™a, din cele 14 mii de file scrise poet răzbate spiritul naÈ›ional-ortodox. Mai exact, cică

În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română

Sigur, în mijlocul spiritualității româneÈ™ti se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română. Numai dacă vă uitaÈ›i la Eliade sau Culianu… a, sau ei n-au treabă cu spiritualitatea românească È™i cu stâlpul ei, de aia au plecat din România.

Ia să citim niște pasaje scrise de omul pe care Liga asta îl vrea sanctificat (luate de aici)

ÃŽnsfârÅŸit într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorâ într-o odăiţă , o ridică în braÅ£e, o aÅŸeză pe o mesuţă naltă de noapte [îi desfăcu cu putere picioarele unul de altul] ÅŸi se ‘ntâmplă păcatul de două ori. (…) Noaptea fetiÅ£a dormea la părinÅ£i atunci ea intra numa-n cămaşă în odaia lui ÅŸi [sau pe jos sau de-a npicioarelea] el se ‘mbăta de frumuseÅ£ile ei.

sau din “Amalia”

Ah cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci
Să-i sug măduva din saci

Notă: să fie clar, poetul Eminescu e una și omul Eminescu e alta. Ce-a lăsat el literaturii e una, ce viată a trăit e alta. În aceeași idee, canonizarea lui Ștefan cel Mare mi se pare la fel de absurdă.

PS: Să citiți și ce scrie Maldita pe tema asta

Libertatea presei, un moft

Pe scurt, Tiberiu Lovin este presat de DIICOT să dezvăluie o sursă. Și el nu vrea. În lumea civilizată, se consideră că protejarea surselor stă la baza libertății presei. În România, dacă respecți codurile deontologice și principiile europene, riști să faci pușcărie.

Citiți cu atenție acest articol, la Julius.

Materialul pentru care Tiberiu are problemele astea este acesta. Cum bine zice Rabi Mordechai, hai să dăm toți link către el, să vedem, ne ia pe toți ?

Să floodăm ca proștii

Notă introductivă

Bine v-am găsit îm 2010, care o să fie un an minunat, blablabla. Ce-ați făcut de revelion, v-ați distrat frumos, bine, și eu, blablabla.
Dincolo de asta, îmi pare rău, sincer, că primul meu articol e pe tema asta. Da’ asta e.

Articol

Bun, acum c-am terminat cu trendinismele, să trecem la fapte. Makavelis a scris azi un post ironic, foarte amuzant și cu multe aspecte reale, despre deja celebrul #Pintică, Sorin Rusi și Blogatu.

Cineva (ori #Pintică, ori Sorin Rusi, ori altcineva – că Blogatu sunt sigur că nu face din astea) s-a simÈ›it foarte atins de articolul ăla, aÈ™a că s-a gândit să floodeze blogul lui Makavelis, în ideea că în felul ăsta articolul n-o să fie citit deprea mulÈ›i oameni. Blogul Makavelian e inaccesibil de dimineață din această cauză.

Ei bine, surpriză. În primul rând, articolul a circulat toată ziua pe twitter.
ÃŽn al doilea rând, dacă nu-l puteÈ›i citi la autorul lui, îl puteÈ›i vedea în poza de mai jos. Și pe alte bloguri, sper – că nu ne poate flooda pe toÈ›i. Ca să demonstrăm dobitocului care a floodat că nu l-a ajutat la nimic.

În fine, o idee bună pe care am exprimat-o prost. Dar ați prins esența, sunt convins. Ăsta-i articolul (click pentru mărire)

articol pintica