Dupa doua zile de alergat intre clienti, negocieri, banci, clienti, discutii si alte chestii care imi umplu mie timpul in mod uzual, ma asez linistit, la ceasul acestui minunat inceput de week-end, in fata laptopului. Cu scopurile clare de: 1) a va demonstra ca n-am abandonat intrarea cu pasi timizi, timizi de tot, in blogosfera si 2)a va povesti despre cea mai nou ciocnire a mea cu tampenia sistemelor din multinationale. In acest caz, pe domeniul bancar, de care ma ciocnesc atat de des.

Take a deep breath and relax.

Cu vreo doi ani in urma am cumparat un calculator in rate (care avea pret de magazin 23 de milioane si costul total al creditului a fost de 41 de milioane, dar asta e alta poveste). Creditarea se face prin marea companie bancara multinationala intitulata sugestiv Finansbank
In vara asta, fiind pe alocuri plecat din tara, intarzii cu vreo doua rate. Pentru ca ma simteam vinovat… asa, fata de banca… uite, am fost neserios, ei sunt de treaba si m-au ajutat sa-mi iau calculator, iar eu, Brutus, fiul lor, ce fac ? Pentru ca ma simteam vinovat, spuneam, ma duc hotarat la Finansbank (stiti, compania multinationala etc) sa-mi platesc nu numai cele doua restante, dar si restul de 24 de rate pe care le mai aveam de platit.

Cu curaj, ma infig la ghiseu, si ii explic clar si concis donsoarei cam ce vreau de la ea. Dupa fix 10 minute (pe ceas) a inteles despre ce e vorba. In astea 10 minute, s-a chinuit sa-mi explice despre o firma care incaseaza ratele restante, desi tot ei, la Finansbank incaseaza, dar nu fara aia care ar trebui sa incaseze, desi ei la Finansbank incaseaza (si tot asa, vreo 10 minute cum spuneam, iar reproducerea n-o fi exacta, dar e destul de aproape de realitate). Cand in sfarsit a inteles, imi spune la cat se ridica restantele, imi ia banii, imi da chitanta. Moment in care o intreb, timid dar ferm, vorba’ lu’ Andries, daca incepem procesul de plata si a celor 24 de rate care au mai ramas, in asa fel incat sa inchidem creditul, dupa cum bine ne inteleseseram cu 1 minut inainte

“Maine, zice donsorica. Maine. Azi nu”. Surprinsa probabil de fatza mea complet tampa, i se face mila – cred – si imi explica: “pai numai maine inregistreaza sistemul ca ati platit ratele restante”. Pai de ce, m-am intrebat retoric – sistemul vostru de banca multinationala, super computerizat si super tehnologizat, e incapabil sa se prinda instant ca am platit. Si ma mai intrebam eu – ce legatura e intre inregistrarea platii si posibilitatea de a plati in avans ? si de ce naiba nu vreti sa-mi luati banii ?

In fine, ma dau batut, plec, vin a doua zi. Platesc cuminte restul ratelor, sunt fericit ca am terminat, plec, ma intorc si ii cer o hartiuta, simpla, cu scris putin si mare, cu cuvinte scurte si clare, din care sa reiasa, nu-i asa, ca s-a inchis creditul respectiv, ca sa nu ma trezesc cu o restanta de o mie de lei vechi, peste nu stiu cati ani.

“Maine, zice donsorica. Maine. Azi nu. Pai nu v-am explicat si ieri ? Ce, ati uitat deja?” si-mi face smechereste cu ochiu’, stangu’ parca. Zic, cuprins de un inceput timid de revolta – Domnisoara, va dati seama ca e un sistem imbecil ? Da’ n-o luati personal, ca n-am nimic cu dvs. Si imi raspunde: “Aaaaa, daca n-aveti nimic cu noi, atunci da, aveti dreptate”

Concluzia e asa: cam cat de tampit trebuie sa fie sistemul de functionare al unei banci, daca nu iti primeste banii atunci cand vrei sa-i dai ? Inteleg sa fii penalizat pentru plata in avans, inteleg si alte chichite bancare care ii streseaza pe oameni in general… dar mi-e imposibil sa inteleg de ce trebuie sa mergi de trei ori, in trei zile diferite, sa stai la cozi la ghisee, intr-o banca privata, multinationala, doar ca sa-ti platesti creditul.