Guest post de Doru Panaitescu
ep. 19 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Invitat fiind de Andrei Crivăț să-i măzgălesc pe blog, m-am gândit să scriu ceva pe tema “Un brăilean între mitici”. Dar cum miticii lui Andrei, la fel de venetic precum sunt eu în BucureÈ™ti, sunt mai molcomi, m-am gândit să adaptez gândurile mele pline de controversă la situaÈ›ia lui de “peste pădure” – că doar asta înseamnă Trans – Silvania. De fapt, să-l provoc să îmi răspundă la corvoada zilnică de a susÈ›ine cu patriotism originea sa de brăilean sadea.

Prima chestie care m-a frapat întâlnindu-l pe Andrei în Cluj după ani (puÈ›ini È™tiu că am fost colegi de liceu, el cu un an sau poate doi mai mic, la o clasă de mate-fizică, de unde racolam noi – băieÈ›ii mai mari – fete pentru concursul de miss organizat ad-hoc), cum ziceam, prima chestie o fo’ accentul, tu. Hadică? Hadică nu prea dicleam eu ce zice, È™i el la fel. Accentul de brăilean nu-È™i avea locul între noi. Accent pe care acasă fiind nu-l conÈ™tientizam decât când plecam prin tabere sau la munte (că È™i constănÈ›enii au un accent la fel de ciudat). De moldoveni, vor zice invidioÈ™ii. O să le dau să consulte două manuale: Istoria È™i Geografia României.

Oare cum e să fii venetic în Cluj? Vă zic eu cum e în București:

Prima etapă: calificările

Vii să dai și tu examen ca tot omul, examen de admitere la facultate.
Primul È™oc îl ai aÈ™teptând o oră să intri în oraÈ™ pe la Doraly – Europa – Doamna Ghica. Da, pentru unii BucureÈ™tiul începe È™i se sfârÈ™eÈ™te la Doraly – de unde ne luăm tricouri de “jmecheri”. Dar sunt unii care se împlântă mai rău în trafic È™i È›intesc Magheru direct.
Când ajungi la Obor zici că l-ai apucat pe Dumenzeu de picior. Dar de-abia aici începe aglomerația. În fine, cu chiu cu vai răzbați pe bulevardul cu tramvaie ce fac slalom printre șmecherii ce depășesc ambulanțe, coloane și refugii pe stânga și ajungi în Piața Romană.
Parchezi cam pret de un ceas pentru cele 10 minute necesare pentru a depune dosarul.

Și stai și te gândești: aici am vrut eu să ajung?

Etapa a doua: contactul cu colegii de grupă

ÃŽn zece secunde toÈ›i colegii È™tiu că au un “moldovean” de Brăila în clasă. Degeaba te împotriveÈ™ti: faÈ›a oricăruia se schimonoseÈ™te când încerci să îi explici că un manual de geografie nu e nici evantai nici capcană de muÈ™te. Stigmatul de brăilean moldovean atârnă cel puÈ›in vreme de câțiva ani – până când accentul începe să È›i se ducă (È™i împrospătat frenetic la fiecare vizită mai lungă de un weekend acasă).

Etapa a treia, a patra si a jdemia: descoperirile ocazionale

X află că nu ești bucureștean. Începe o serie tipică de întrebări penibile, puse într-o ordine asemuită doar curățării armei de către recrutul cu ceafa înroșită de palmele venite de la caporalul scund și frustrat

– Aaa, adică eÈ™ti de la È›ară?
– Dar cum de ai învățat străzile BucureÈ™tiului?
– Nu mai ai accent deloc, de câți ani eÈ™ti în BucureÈ™ti?
– La voi se fac sărmăluÈ›e moldoveneÈ™ti?
– La voi se spune că ai călcat în dânsul?
– Ai venit cu sârma? (notă: zilierii care veneau din nordul Moldovei spre Bărăgan la munci agricole călătoreau sus pe tren – blat negru, iar cel din față striga “sârmă” când linia de tren intersecta traiectoria sârmelor de telegraf/curent)
РLa voi se spune harbuz ̨n loc de pepene?
– Pe bunică-ta nu o chema AdăscăliÈ›ei?

È™i opresc aici lista de întrebări penibile cotate de “mitici” ca mari glume ale Metropolei.

Dar nu pot să mă abțin, așa că (vă) răspund pe rând:

– Nu cap sec, sunt mai mulÈ›i “proviniciali” care citesc cărÈ›i È™i merg la teatru decât bucureÈ™teni “obo” care confundă scara blocului cu uliÈ›a satului È™i mahalagismele cu limbajul “dă BucureÈ™ti”.
– Simplu: mergând prin oraÈ™ul tău murdar pe care voi nu sunteÈ›i în stare să-l învățaÈ›i. Alintat de mine drept “satul cu miniÈ™tri”.
– Nu am accent pentru că petrec mult timp în multe zone ale țării: BucureÈ™ti, Retezat, Apuseni, MehedinÈ›i etc. Am auzit în schimb mult mai mult accent bolovănos de Pipera în cartierele voastre mizerabile decat în satele patriei.
– Da, aÈ™a cum se fac È™i în Izmir (sarmalele în Turcia sunt la fel de mari precum degetul mic de la mâna unei È™ahiste de categoria I)
– Nu, dar aÈ™ putea întâi să calc în el (dânsul dacă vrei) È™i apoi să te calc pe cap, incult ignorant ce eÈ™ti!
– Da, am venit să văd prima generaÈ›ie de încălÈ›aÈ›i făcuÈ›i orășeni de către CeauÈ™escu!
– Se spune harbuz, pepene, lubeniță, melemet, topatam È™i cum mai vrei tu. DeÈ™i sunt convins că limba română încă îți e străină.
– Nu, familia din partea mamei era Girip (de origine turcă) iar din partea tatălui Bejan (armatori greci izgoniÈ›i din BucureÈ™ti). Adică brăilean sadea.

Ultima etapă: lupți împotriva asimilării

Acum eÈ™ti un venetic ce nu-È™i găseÈ™te locul, ca în bancul acela cu spionul american negru nedumerit că toate babele din Siberia i se adresează cu “Tavarish Amierican”. ÃŽncerci să îți păstrezi statutul de brăilean sadea: când ajungi la Brăila faci o baie în Dunăre indiferent de anotimp (ultima am făcut-o în octombrie), bagi în tine ca spartul peÈ™te, icre, baclavale, brânză cu chimen È™i alte delicatese locale de care BucureÈ™tiul a auzit doar la regretatul Radu Anton Roman, pentru ca în final să pleci în Apuseni È™i să auzi de la colegii speologi de la Clubul de Speologie Politehnica din Cluj întrebarea firească:
– No, Dorule, apăi tu eÈ™ti mitic, aÈ™a-i? Adică “jmecher” de BucureÈ™ti cu gipan, nu?

Oare lui Andrei Crivăț i-o fi (la fel de) greu în Cluj?