guest post de Maddame
ep. 23 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Motto: „The world is fine! The people are fucked!” (George Carlin)

Într-un interogatoriu recent, un om fain, dar neştiutor despre Maddame (cunoscut, deci, pe filieră profesională) m-a întrebat ce idealuri am. Dacă nu vreau să salvez lumea. Dacă nu vreau s-o îmbunătăţesc cumva. La naiba, măcar vreun scop ecologic sau ideologic să-mi înnobileze umila existenţă.

Cum discuţia se petrecea într-un cadru instituţionalizat iar cuvintele prin care Maddame se putea exprima erau numărate, mi-a încolţit ideea de a scrie despre măreţele idealuri pe blog.

Niciodată nu am visat să salvez lumea. Salvaţi Roşia Montană, Vama Veche, balenele, delfinii, pădurile amazoniene, scarabeii, bizonii, diavolii tazmanieni şi femeile inteligente! Mulţumesc, dar nu cu mine.

Citește mai departe

guest post de Adrian Ciubotaru
ep. 22 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Există o legătură între existenÅ£a unei biblioteci cu cărÅ£i într-o casă ÅŸi nivelul de educaÅ£ie pe care copiii respectivei familii îl pot ajunge. Nu este o legătură cauzală, însă – statistic vorbind – copiii care cresc cu o bibliotecă în casă au mai multe ÅŸanse de realizare în viaţă.

Statistic nu înseamnă cauzal, la fel cum nu înseamnă cu necesitate, însă statistica este foarte utilă de multe ori. Statistic, cei care iau antibiotice se vindecă mai uşor în urma unei răceli decât cei care nu folosesc antibiotice. Dacă există un aparat de diagnostic care în mod statistic depistează o boală gravă în stadiu incipient, atunci acest aparat ar trebui achiziţionat de fiecare spital.
Statistica este despre ÅŸanse.

Citește mai departe

Guest post de Oana Stoica Mujea
ep. 21 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Am început să mă plictisesc de cei care îi cenzurează pe ăia de nu au păreri asemeni lor. Ne-om fi născut toţi din Adam şi Eva (cu toate că am ceva îndoieli), dar nici Eva n-a gândit ca Adam şi nici Adam ca Eva. Din păcate n-am nici un chef să scriu şi nici o idee de pus pe tapet (a se înţelege hârtie). Îmi vine să spun poveşti, dar cred că le-aş transmite mai bine pe cale orală, aşa că mă abţin de la cea scrisă. Am ajuns în punctul în care scrisul e pus pe al doilea plan. Poate fi chiar al treilea. Şi totuşi scriu, pentru că nu pot ţipa atât de tare încât să trezesc o ţară întreagă. Bine, nici aşa nu trezesc vreo ţară, abia dacă mă trezesc pe mine.

Citește mai departe

Guest post de Mordechai
ep. 20 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Pe 24 februarie legea era adoptată. Cu unanimitate de voturi. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, înjurătura devenea ilegală. De mamă, tată, mătuşa sau cumnat de frate. Simplu, scurt şi clar. În republică înjurătura devenise ilicită. Pomeneai de ce stă o palmă sub buric mergeai frumuşel la pijamale în dungi. Erai recidivist, legea era neîndurătoare, descopereai mişcarea electronilor din poziţia aşezat pe scaun. Iar scaunul avea un design special.

Existaseră obiecţii legate de asprimea pedepselor, dar cu toţii căzuseră de acord că situaţia era dramatică şi impunea acţiuni pe măsură. Aşa că pe 24 februarie legea a fost adopatată.

Citește mai departe

Guest post de Doru Panaitescu
ep. 19 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Invitat fiind de Andrei Crivăț să-i măzgălesc pe blog, m-am gândit să scriu ceva pe tema “Un brăilean între mitici”. Dar cum miticii lui Andrei, la fel de venetic precum sunt eu în BucureÈ™ti, sunt mai molcomi, m-am gândit să adaptez gândurile mele pline de controversă la situaÈ›ia lui de “peste pădure” – că doar asta înseamnă Trans – Silvania. De fapt, să-l provoc să îmi răspundă la corvoada zilnică de a susÈ›ine cu patriotism originea sa de brăilean sadea.

Prima chestie care m-a frapat întâlnindu-l pe Andrei în Cluj după ani (puÈ›ini È™tiu că am fost colegi de liceu, el cu un an sau poate doi mai mic, la o clasă de mate-fizică, de unde racolam noi – băieÈ›ii mai mari – fete pentru concursul de miss organizat ad-hoc), cum ziceam, prima chestie o fo’ accentul, tu. Hadică? Hadică nu prea dicleam eu ce zice, È™i el la fel. Accentul de brăilean nu-È™i avea locul între noi. Accent pe care acasă fiind nu-l conÈ™tientizam decât când plecam prin tabere sau la munte (că È™i constănÈ›enii au un accent la fel de ciudat). De moldoveni, vor zice invidioÈ™ii. O să le dau să consulte două manuale: Istoria È™i Geografia României.

Oare cum e să fii venetic în Cluj? Vă zic eu cum e în București:

Citește mai departe

Guest post de Mile Cărpenișan
ep. 18 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Urăsc vremea rece și ploaia. Îmi dau o stare de cenușiu. Acum însă nu mai e vorba doar de vreme… e vorba de vremuri. Trăim vremuri interesante și ăsta e unul dintre cele mai mari blesteme. Înainte de `89 eram cenușii doar când pe fețele noastre se reflecta culoarea blocurilor în care ne înghesuiam. Aveam însă în noi o căldură care putea să se manifeste când eram în familie sau alături de prieteni. Și atunci chiar zâmbeam, ne distram la modul cel mai sincer.

Citește mai departe

Guest post de Idaho
ep. 17 din seria “InvitaÈ›ii mei”

…a adus probleme noi în relaÈ›ii.

Dacă la început femeia se ocupa de gătit mâncare, crescut puradei și țesut covoare și ciorapi, acum am învățat să facem de toate. Eu, spre exemplu, știu să schimb prize, să montez bateria la cadă, să repar mașina de spălat și îmi pun părul pe bigudiuri. Nu toate în acelaşi timp, dar vreo două-trei activităţi le pot combina. Dacă aș fi avut carnet de șofer și Dacia clasică în dotare, aș fi știut să pun bujii și să schimb uleiul, dar nefiind șofer nu m-am lovit de problemă, n-a trebuit s-o rezolv.

Citește mai departe

Guest post de Lilișor
ep. 16 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Când Andrei, cel Crivăț, mi-a propus să scriu un post pentru blogu-i, am stat bine și-am cugetat (ca o ardeleancă „adoptată” ce sunt!) despre ce pot scrie în jurnalul unui bărbat, fie el și jurnal online. E știut faptul că bărbații gândesc altfel decât femeile și judecă mult mai crud (ei numesc acest lucru „calcul la rece”). Așa că, neluând în considerare gândirea masculină, am abordat un subiect ce mă macină de ceva vreme: despre cum ne alegem prietenii și oamenii importanți.

Ca și tine, cel/cea care-mi citești aberațiile, am câteva reguli de bază ce intervin involuntat de fiecare dată când întâlnesc persoane noi, posibili prieteni. Una dintre aceste reguli are în vedere aspectul și mirosul. Nu pot să stau prea mult la discuții cu o persoană care miroase a transpirație, oricât de interesante ar fi ideile sale. Deh, femeie!

Citește mai departe

Guest post de Alexandru Negrea
ep. 15 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Mă uit la celelalte articole din această categorie specială, de pe blogul lui Andrei Crivăţ şi îmi dau seama că femeile sunt majoritare, dar nu e vorba de orice femei, ci de nişte reprezentante de seamă ale sexului frumos, apreciate de cititorii români de bloguri şi nu numai.

ÃŽn adolescenţă, când balotam pungi întregi de seminÅ£e ÅŸi fluieram după domniÅŸoare corporatiste prin faÅ£a blocului, aveam un prieten cunoscut în tot cartierul pentru că, la petrecerile organizate în apartamentele lăsate de părinÅ£i plecaÅ£i în concedii, pe seama puradeilor, aducea câte 20 de gagici, spre deliciul celorlalÅ£i petrecăreÅ£i (numai băieÅ£i, evident). Din păcate, toată admiraÅ£ia mea pentru omul ăsta a dispărut în clipa în care am ajuns să stau ÅŸi eu de vorbă cu două dintre prietenele lui. Ceaţă totală, mulÅ£imea vidă, întuneric beznă, sau cum vrei să-i spui, fetele nu aveau nici măcar UN neuron rănit în spatele frunÅ£ii. ToÅ£i erau morÅ£i ÅŸi uscaÅ£i! Trăsături frumoase aveau, îmbrăcate provocator ÅŸi cu buzele Å£uiguiate erau, numai că te loveai, ca de un zid din beton, de privirea pierdută, de parcă ochii lor aveau în spate niÅŸte ÅŸoferi adormiÅ£i la volan. Prietenul de care zic avea priză la specimenele astea ÅŸi se vedea cocoÅŸ, că avea parte de sex mai tot timpul. Le “serveau” ÅŸi băieÅ£ii de câte ori le prindeau, că aveau gust de gagici adevărate când le amestecai cu multă bere la 2L, numai că toate astea au durat câţiva ani, până ne-am confruntat cu situaÅ£ii din ce în ce mai serioase, domniÅŸoare din ce în ce mai serioase ÅŸi implicit mai greu de convins, mai provocatoare, mai dorite, că aÅŸa suntem construiÅ£i. Cu cât mai greu de obÅ£inut, cu atât mai dorit.

Citește mai departe

Guest post de Visurât
ep. 14 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Am primit acum câteva zile pe messenger un mesaj de la un cititor înrăit al Libertății. Să pic jos. Noroc că am scaunul cu centură și nu mă lasă să alunec pe podea nici dacă adorm.

Link-ul respectiv se referea la un festival al berii în China. Eu sunt băutor de bere. Nu chiar înrăit. Dar îmi place să beau o bere de câte ori am ocazia. Sunt momente în care o beau È™i când n-am ocazia, că vorba aia, ocazii se găsesc. Cât am locuit în Mangalia, am învățat o vorbă: “Dacă n-avem motiv să bem o bere, îl găsim”. Și băieÈ›ii îl găseau. “Azi s-au implinit trei zile de când s-au împlinit cinci săptămâni de când s-au împlinit 5 luni de când a fost Revelionul”. Ä‚sta da motiv d-o bere… nu?

Citește mai departe