Guest post de Bobby Voicu
ep. 13 din seria “InvitaÈ›ii mei”

ÃŽmi place să joc poker. Am descoperit jocul acum vreo 3-4 ani (e vorba de No Limit Texas Hold’em, nu de jocul ăla cu 5 cărÈ›i, jucat când eram copii) È™i de-atunci îl joc, când È™i când, de cele mai multe ori online. E interesant, pentru că mi-a plătit de vreo două ori chiria, dar nu am jucat niciodată sume mari.

Ce am învățat însă din poker?

Pokerul este, în ciuda a ceea ce crede lumea, un joc de aptitudini. Ai nevoie de răbdare, spirit de observație, trecând peste inteligența necesară pentru a fi în stare să înțelegi regulile. Cum de la marile turnee, la ultimele mese ajung în mod constant aceiași oameni, se întreabă ei. Chiar sunt așa de norocoși, de ani de zile?

Ca È™i viaÈ›a, are componenta sa de noroc. PoÈ›i juca totul perfect, dar să ai ghinionul ca adversarul să prindă “carte miracol” È™i să facă o chintă royală, o mână care apare o dată la 649.740 de mâini (sunt jucători de poker care joacă o viață întreagă fără să vadă o astfel de mână la masa lor). Și să pierzi. Dar, de cele mai multe ori, în viață, ca È™i în poker, nu norocul contează. Da, norocul ajută, dar munca È™i efortul sunt cele care te duc la rezultatele pe care le vrei.

Citește mai departe

Guest post de R. R.
ep. 12 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Chiar nu vrei să înțelegi că ești mic și oricât ți-ai dori să fii mare tot mic rămâi comparativ cu restul? Știu că Murat ți-ar spune că:

Imagine from Murat Pak on Vimeo.

Dar crede-mă că nu-i așa. Uită-te mai mult în sus și ai să îmi dai dreptate. Sau nu. Să fim serioși, extratereștrii prea sigur suferă de rasism. Ce, tu nu te-ai crezut niciodată nebun? Nebună?

Nu-i pasă nimănui de tine, ce nu înțelegi?

Poate dacă te învarÈ›i de trei ori în jurul unui măr viÈ™iniu …

Guest post de Miruna, de la Și blondele gândesc
ep. 11 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Ştiţi cât poate fi de ironică viaţa uneori cu oamenii. Iar eu am fost de când mă ştiu genul ăla de elev care demonstrează teoreme, dar se încurcă-n ecuaţii simple. Şi am crescut perpetuând greşeala şi amplificând încurcătura.
După ce-am trecut de complicat, m-am întors cu capul în pământ la dorinţele simple. Nu vă imaginaţi că îmi doresc să mergem la film. Acum vreau la Real împreună, să ne luăm ceai şi apă plată. Nici să îmi dea întâlnire nu mai vreau, ci să mă aştepte seara când ies de la şcoală, să ia mâna mea rece şi să o cuibărească în buzunarul lui. Nici în restaurante scumpe să mă ducă, ci în orice non-stop la un parter de bloc.. Nu-mi trebuie să deschidă uşi de la maşină, ci să cheme liftul pentru noi. Nici să-mi pregătească vreun mic-dejun sofisticat, dar să mă ţină în braţe în câte-o dimineaţă. Că aragazul ajunge să te sufoce la un moment dat. Să îmi răspundă când îl întreb şi să m-audă chiar şi când tac. Să punem playlist-ul pe repeat şi să-l ascultăm de fiecare dată ca prima oară. Fără să ne săturăm.

Citește mai departe

Guest post de Corina Săftescu
ep. 10 din seria Invitații mei

Peacă, peacă! , spuneam într-o română pocită în timp ce mă chinuiam să-i despart şi să nu-i las să se sărute. Aveam vreo cinci ani şi eram prinţesa lui tati, iar el era cel cu care vroiam să mă mărit. De-aia poate că nu îmi plăcea când o lua pe mama mea în braţe, cu dorinţa s-o pupe. Era al meu şi atât. Nu-l împărţeam cu nimeni. Şi asta deşi nu eram o râzgâiată şi nici o egoistă. Eram doar posesivă. Dar numai când era vorba de sentimente. Nu înţelegeam eu prea bine cum era cu dragostea şi mi se părea că nu poate fi destulă pentru toată lumea. Aşa că o vroiam pe toată, numai pentru mine.

Nu stai deloc cu mine! Spuneam aproape miorlăit, zece ani mai târziu, fixându-l cu privirea-mi galeşă. Deja nu mai vroiam să mă mărit cu tati, căci mă îndrăgostisem lulea de un El. Şi, la fel ca în copilărie, îl vroiam pe El doar pentru mine. Deşi raţională, refuzam să înţeleg că eram până la urmă nişte copii, că aveam familii, prieteni, teme şi alte lucruri consumatoare de timp şi energie. Nu făceam urât, nu mă certam şi nu mă isterizam. Dimpotrivă, mă închideam în mine şi sufeream în tăcere. Mi-era teamă că absenţa lui denotă lipsa sentimentelor. Complexele tipice vârstei, cumulate cu nesiguranţa de sine care mă caracterizează şi astăzi mă făceau să mă transform dintr-o fiinţă pragmatică într-una guvernată de emoţii amplificate nejustificat.

Citește mai departe

Guest post de Ovi Sîrb
ep. 9 din seria “InvitaÈ›ii mei”

ÃŽn generală am avut colegi deÈ™tepÈ›i. AÈ™a îi vedeam eu, tot timpul pe fază, tot timpul cu câte o replică amuzantă, la subiect. Erau competiÈ›ia mea (eu fiind – nu-i aÈ™a? – băiat deÈ™tept), erau cei cu care mă luptam ca să prind fata. Ei aveau avantajul că erau mai pe fază ca mine È™i că erau mai înalÈ›i.

De la mulți am rămas cu expresii, idei, glume. Atât de mișto, încă de pe atunci, încât dacă le folosesc, nu pot sã nu mă gândesc la ei cu puțină rușine și cu sentimentul că o să iasã de dupã colț să facă mișto de mine și să mă arate cu degetul ca hoț de glume. Le prevedeam un viitor de mari intelectuali, de mari filozofi, oameni ai cuvintelor, cifrelor și glumelor. Îi vedeam, peste ani și ani, la televizor, în ziare, pe coperțile revistelor. Și pe mine lângă ei, în umbră, culegând firimiturile intelectuale lăsate în urmă de geniile lor.

Citește mai departe

Guest post de Tomata cu scufiță
ep. 8 din seria Invitații mei

Mi se întâmplă de multe ori să mă compar cu Grenouille al lui Suskind pentru că, la fel ca ÅŸi în cazul lui, orice miros îmi gâdilă nările are un efect asupra mea. Lăsând la o parte toată filosofia cu mirosul care e cel mai puternic aducător aminte, aproape zilnic mă confrunt cu arome, miresme ÅŸi alte parfumuri care îmi dau stomacul, capul ÅŸi prin urmare toată existenÅ£a peste cap. Nu-i uÅŸor, să nu credeÅ£i. ‘Geaba ziceÅ£i voi “ce mare lucru?” că nu ÅŸtiÅ£i despre ce vorbesc. StaÅ£i aÅŸa că acuma vă povestesc.

De câteva zile a răsărit la mine acasă, pe un dulap o ÅŸpriÅ£uitoare de-aia căreia i se face mare reclamă la televizor cu o elefănÅ£ică ÅŸi parcă o miriapodă. Mă rog, să trecem peste, că bietele animale sunt nevinovate. Åži ÅŸpriÅ£uitoarea asta îmi mănâncă zilele pentru că nu pot să stau în casa mea. Mi-e rău. Mă pot fereca între cei patru pereÅ£i ai camerei mele, dar n-am făcut mare lucru, că mirosul, aÅŸa cum îl ÅŸtim, se strecoară ÅŸi prin gaura cheii. Mă duc în bucătărie, ÅŸpriÅ£ în urma mea, mai ies să ma duc la toaletă, iar un fâs când deja uitasem că e acolo, deÅŸi mirosul era încă persistent… Azi aÅŸa, mâine aÅŸa, astfel dorinÅ£a-i gata. Cum să fac să scap de obiectul cu pricina? Da, da, credeÅ£i voi că e aÅŸa uÅŸor să îl dau pur ÅŸi simplu jos sau să-l opresc… Pare într-adevăr simplu când priveÅŸti din afară. Dar ce nu ÅŸtiÅ£i voi e că în apartament cu mine mai stau ÅŸi cei doi care l-au cumpărat (ÅŸi pe apartament ÅŸi pe obiect), recte părinÅ£ii mei. Dacă ei vor să fie parfumaÅ£i de 10 ori pe zi din jumătate în jumătate de oră, cine sunt eu să mă împotrivesc? Faza cu “mi-e rău, opreÅŸte-l” nu mai Å£ine de când au descoperit la mine în cameră un alt obiect cu ceara mirositoare. AÅŸa că, nu-mi rămâne decât o singură variantă: să-l blestem ÅŸi să-l sudui de fiecare dată când se pârţâie la mine.

Citește mai departe

Guest post de Gogu Kaizer
ep. 7 din seria Invitații mei

În guest postul de azi, Andrei vă prezintă fără voia lui singura reţetă care a picat examenul de admitere pe ebucătăria punct ro. Deşi a jurat că nu va mânca niciodată ceva gătit de un blogger care nu are domeniu propriu, Andrei a declarat că abia aşteaptă să halească rezultatul final al acestei reţete.

Ingrediente pentru kaizer debusolat:
– niÅŸte kaizer – de preferabil ne-expirat; e bun ÅŸi ăla expirat, doar că s-ar putea să-Å£i miroasă mâncarea a Rexona for Men (să nu zici că nu Å£i-am spus)
– 500 g făină
– 3 mg unt
– 4 kg lapte
– destul de puÅ£in ghimbir
– curry crud
– încă 3 mg de unt
– un CD cu Åžuie Paparude
– telefonul dat pe silent
– 2 beri
– sare, piper
– 3 ouă

Ingrediente pentru salata de varză:
– varză
Рat̢t

Cum debusolezi kaizerul:

Citește mai departe

Guest post de Groparu, care azi e ziua lui
ep. 6 din seria “InvitaÈ›ii mei”

La 12 ani. Scandal mare, ÅŸeful spumegă, îl ameninţă la telefon p-ăsta micu, ăla micu jură că nu mai pune gura pe filtru, ÅŸeful revine spumegând – noroc că nu e genul care să se răzbune pe noi, chinezii din orezărie, deci ne relaxăm sfincterul.
Şi începe dezbaterea.
La mine în birou toţi sunt experţi în orice domeniu. Mai ales la cum să dezveţi pruncul de la fumat.
Eu nu iau parte la asemenea dezbateri intelectuale, pentru că mi se par mult mai interesante cancanurile, libertăţile şi clickurile online, cu căştile pe urechi, cu manelele date la maxim. Dar furia furibundă a discuţiei nu mă ocoleşte:

Citește mai departe

Guest post de Byubay
ep. 5 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Vinerea Mare. Am fugit de la muncă un pic mai devreme pentru a prinde trenul spre Ploiești. Mi-am luat bilet în ultima secundă și m-am urcat în ultimul vagon din mers. Trenul era plin de oameni și abia mi-am facut loc spre mijlocul vagonului unde mi se părea mie că este un pic de loc. Mi-am pus rucsacul la picioare și am deschis geamul ca să simt un pic de aer și să-mi trag sufletul.

După vreo zece minute de mers, ușa compartimentului se deschide. Din el iese un băiat de vreo 18-19 ani și se așează în dreapta mea. Îmi vine până la umăr și este îmbrăcat modest. Uitându-mă la pantaloni, cred că este zugrav sau ceva de genul. Dar părul și fata îi sunt curate. Ciudat.

ÃŽntind mâna stângă pe geam È™i încep să o miÈ™c când sus, când jos, ca È™i cum aÈ™ face valuri. PuÈ™tiul întinde È™i el mana È™i începe să facă la fel. “Ok, avem un ciudat în vagonul 14″, mi-am zis. Am ridicat mâna mai sus, ca să văd dacă face la fel. Ce să vezi? A făcut la fel.

Citește mai departe

Guest post de Ciupercutza
ep. 4 din seria “InvitaÈ›ii mei”

Când mi-a propus Andrei să scriu un post pentru blogul lui, l-am întrebat despre ce ar vrea să fie. Mi-a răspuns că poate fi despre orice, de exemplu despre chestia la care mă gândesc acum. Fără să mă gândesc prea mult, i-am raspuns că… la sex. Păi despre sex să fie atunci :). Oarecum.

E greu să scrii despre sex. Mai ales dacă eÈ™ti femeie (o doamnă, chiar!) È™i se presupune că nu ai asemenea gânduri “necurate” taman în miezul zilei. Pentru că Andrei nu m-a întrebat noaptea, ci într-o zi de lucru, pe la prânz, aÈ™a …

Și de ce mă gândeam la asta? Păi pentru că sunt om normal, d’aia. Și aÈ™ fi preferat să fac orice altceva la ora aia (da, chiar È™i sex 😛 ) în loc să-mi scrântesc mintea citind tot felul de cerinÈ›e pompoase, scrise în engleză È™i plasate pe site-urile de joburi. Cum adică, eÈ™ti È™omeră È™i te gândeÈ™ti la prostii? Ei bine, da, pentru că acum am o groază de timp ca să mă gândesc la “prostii”.

Dar să revenim “a notre muttons”.

Citește mai departe