Primele dăți când am auzit lucruri nasoale spuse despre mine de către oameni pe care-i credeam prieteni, am suferit ca un câine.  Mi s-a rupt sufletul È™i am avut reacÈ›ii imbecile. Mă refer, evident, la lucruri despre care È™i eu, È™i omul care le spunea È™tiam că nu-s adevărate.  De genul “băi, X, È™tii ce-a spus Crivăț despre tine ? a spus niÈ™te mizerii, mă”. Pe care eu nu le spusesem. Sau de genul “È™tiu io sigur că Crivăț s-a certat cu Y”. Eu È™i Y nu È™tiam despre asta. Sau alte astfel de chestii.
Am suferit rău, zic. Am pus la suflet, îmi doream confruntări, să văd dacă falsul prieten are curaj să se uite în ochii mei și să repete minciunile. Îmi doream să-i opresc, să fac scandal, să demonstrez oricui și oricând că nu-i adevărat, că n-am făcut/zis una și alta.
Apoi m-am enervat rău. M-am enervat când am văzut că au existat oameni care au răcit/rupt relaÈ›iile cu mine pe baza unor lucruri din astea “auzite”, fără ca măcat să mă întrebe “bă, aÈ™a ai făcut ? aÈ™a ai zis ?”.
Apoi am învățat de la doi oameni mai deștepți ca mine (ăsta și ăsta) să nu mai pun la suflet, să nu ma mai enervez. Să ignor și să merg relaxat mai departe.
După care am învățat să nu mai cred o iotă din ce-aud despre oricine din jurul meu. Am ajuns în stadiul în care mă amuză foarte tare când ajunge la urechile mele câte-o chestie de genul “vai, Z, bunul tău prieten, a spus că eÈ™ti prost È™i foarte gras”.
Și-am mai învățat asta: când un om cu care am relaÈ›ii bune, normale, paÈ™nice se supără groaznic pe mine pentru c-a auzit ceva, nu eu am o problema. Când cineva vine È™i-È›i spune că te-am înjurat pe la spate sau te-am vorbit de rău È™i tu-l crezi, nu eu am o problemă. Când cineva vine È™i-È›i spune că-s beÈ›iv È™i hoÈ›, È™i tu-l crezi, deÈ™i am petrecut timp împreună È™i nu m-ai văzut vreodată beat sau furând ceva… well, nu eu am o problemă.
Niște prieteni de-ai mei au o vorbă foarte tare, la care azi am achiesat total: avem prea multă treabă ca să putem ține pasul cu toate mizeriile.