Niște copii de aur

via Liviu

Ei sunt ansamblul Șoimii Codrului din Palatca. Dansează de rup, deÈ™i sunt printre ei copii de doar 9 ani – È™i dansurile lor presupun foarte, foarte multă muncă. Sunt niÈ™te copii care provin din familii modeste. Visează să câștige bani din dansurile lor. Merg È™i dansează la nunÈ›i, iar din banii câștigaÈ›i își cumpără costume.

Pot fi ajutaÈ›i foarte simplu să-È™i atingă visul – dacă auziÈ›i de vreo nuntă sau de vreun spectacol corporate, recomandaÈ›i-le “împricinaÈ›ilor” să apeleze la serviciile lor. Pe impresarul (È™i coregraful) lor îl cheamă Dacian È™i poate fi găsit la 0756 90 57 54.

Mie mi-au adus aminte de copiii de la Romafest Gipsy Dance. Deși Șoimii Codrului dansează și dansuri populare românești.

Despre măsline sau nu.

O amică (sau nu), blondă (sau nu) a emis zilele trecute unul dintre cele mai faine enunțuri pe care le-am auzit vreodată. Sau nu.

Ea a spus așa:

Îs două variante cu măslinele. Sau sunt bune, sau nu sunt bune

#truestory, mates

Dacă dorești aceasta, fie

Dacă dorești aceasta, fie
mi-oi întrerupe cântecul.
Dacă îți face inima să bată
mi-oi ascunde ochii de fața ta.
Dacă deodată-n umblet te împiedic
păși-voi mai alături, pe-altă cale.
Dacă te stânjenesc la împletirea florilor
voi da ocol grădinii tale.
Dacă-ți fac apa jucăușă și sălbatică
n-o să-mi mai apropii barca de malul tău.

Rabindranath Tagore

La cafea cu Grigore Leșe

Era glas aÈ™a: “iubeÈ™te-mă, mândră dragă, câtu mi-i cămeÈ™a neagră / că dacă m-oi primeni, multe mândre m-or iubi”

M-am dus la Toamna Orădeană pe neașteptate.  Ca să fiu sincer, m-am dus ca un intrus: n-am fost invitat, nu m-am dus ca blogger oficial, m-am cazat singur în altă parte decât unde era lumea invitată, m-am dus eu de capul meu într-o excursie #pebaniimei, ca să zic așa.  M-am dus, mai mult și mai mult, să-i văd pe Corina și pe Ovi, că tare mi-a fost dor de ei și prea de multă vreme nu i-am mai văzut.

Doar că, undeva în primele 5 minute după ce ne-am întâlnit, pupat È™i îmbrățiÈ™at, Oltea mi-a spus “trebuie să vii să vezi Guilty Lemon, au să-È›i placă”.

Și m-am dus și mi-au plăcut. Niște copii din Sibiu, cu un jazz curat, cu voce frumoasă și niște solo-uri remarcabile. Am să caut să ascult mai mult din muzica lor, îs foarte faini, dacă vă ies în cale nu-i ratați.

Apoi, mi-a spus Oltea cuvintele magice: “mâine e o întâlnire informală cu Grigore LeÈ™e“.  Un moment pe care nu-l puteam rata, oricât de intrus eram pe-acolo. AÈ™a că a doua zi am stat (cu toÈ›ii, nu doar eu) la poveÈ™ti È™i cafele cu Grigore LeÈ™e.

Omul e absolut magnetic. Nu te saturi să-l asculÈ›i – e drept, nici el nu se satură de poveste. E ca orice om pasionat care vorbeÈ™te despre pasiunea lui – de neoprit. Da’ È™i dacă stăteam cu el toată ziua È™i toată noaptea, tot nu cred că s-ar fi plictisit careva. Cum pot să-l ascult pe Doru vorbind ore întregi despre peÈ™teri, deÈ™i n-am nici o legătură cu subiectul, aÈ™a aÈ™ putea să-l ascult pe LeÈ™e vorbind de neamul românesc.

“Să-mi spuneți cât vreți să stăm. Știu să fiu foarte academic, 5 minute să spun și să plec, da’ dacă mă apuc să-mi deschid sufletul, apoi nu mă mai opresc!”

“Este un alt aspect în România: se aduc țărani pe scenă. Nici asta nu-mi convine, pentru că îi strici. Domne’, îi aduci o dată să-i vezi, da’ dacă îi aduci toată ziua, își lasă oile È™i se fac artiÈ™ti. ȘtiÈ›i ce se întâmplă? Ciobanii devin artiÈ™ti È™i artiÈ™tii vor să devină ciobani”

Un rezumat al vorbelor lui găsiți pe TVdece.

Ne-a povestit, printre multe altele, È™i despre istoria din spatele spectacolului “Lumină lină”, pe care urma să-l susÈ›ină peste câteva ore pe scena Filarmonicii orădene, alături de Victor Rebengiuc. Despre cum Ioan Alexandru, poetul căruia îi este dedicat spectacolul, a fost unul dintre puÈ›inii oameni care au crezut în el într-o perioadă când viaÈ›a lui era pe căi paralele. Și cum acest spectacol este felul său de a-i mulÈ›umi.

Și spectacolul a fost ca o mulțumire între vieți. Emoționant și tulburător. Nu-l ratați, dacă vă iese în cale, are să vă facă sufletele să tremure (filmare realizată de Sebi)

La micul dejun de-a doua zi, în timp ce-și bea ceaiul, a început să horească încet, din buze. Omul trăiește intens, până la transă, fiecare cântec adunat din văile patriei. Adunate cu greu, pentru că a mers din deal în deal și din comunitate în comunitate, ca să știe și să înțeleagă cum îi cu horitul. Și cu neamul ăsta.

Am două vorbe de spus È™i despre Toamna Orădeană. E un eveniment spectaculos, de foarte mare succes ( jumătate din festival, cred, era sold out când am ajuns eu acolo) realizat cu mari eforturi È™i cu un buget nu foarte generos de un om care nu doarme nopÈ›i la rând ca să fie sigur că totul e ok. Numele lui e Flavius Bunoiu È™i mi-aÈ™ dori să existe câte un el în fiecare din oraÈ™ele României. Cu oameni ca el poporul ăsta merge înainte – È™i vă rog să mă credeÈ›i că nu mă joc cu cuvintele.

Mai e o săptămână de Toamnă Orădeană, dacă sunteți prin zonă nu ratați cele ce se întâmplă. E unul dintre cele mai frumoase evenimente din țara asta.

Organizatori: Casa de Cultura Oradea, cu sprijinul Primariei Municipiului Oradea.

Sponsori: Ciuc, Golden Brau, Siemens, Vandana, Farmacia 3, Organique, Total Clean, Proges, Graf.

Parteneri: Digi 24, Zile si Nopti, Magic FM, Crisana, Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihor Online, Erdely Online, Living In, Impero, Zelist Monitor, Window Pub, Dreamstudio, Utopium, The 4thFloor, Standout.

Masina oficiala: Mercedes prin ATP Exodus

O iubire imposibilă

Aveam vreo 16 ani, lucram la radio Dolly Do din Brăila, aveam o emisiune săptămânală pentru adolescenÈ›i, cu un titlu extrem de comunist – “Salut, adolescență”. Mă rog, nu trecuseră mulÈ›i ani de la revoluÈ›ie, aveam o scuză.

Efectiv nu-mi amintesc cum s-a ajuns la faptul că trebuie să dau de ea. Nu È™tiam nimic despre ea, È™tiam doar foarte vag cine e È™i cu ce se ocupă, era un fel de mini-vedetă locală. Trebuia s-o găsesc (pe vremea aia, copii, nu era facebook, nu erau bloguri, nu era twitter, dacă vă puteÈ›i imagina), È™tiam vag că stă în spate la PiaÈ›a Mare (dar nici pe fratele Cismaru, care tocmai învăța să spună “uite, trec soldaÈ›ii” pe vremea aia, încă nu-l È™tiam). Știam c-o cheamă Daniela È™i că trebuie s-o găsesc – repet, nu mai È™tiu de ce.

A fost, cumva, prima mea anchetă jurnalistică (știți, eu am fost și ziarist apoi, niște ani). Am întrebat copii din cartier, vânzători din piață, taximetriști, una peste alta am aflat unde stă Daniela.

I-am bătut la ușă. Mi-a deschis și m-am îndrăgostit instant de ea. Era, cred, cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem până atunci. Avea vreo 25 de ani, era brunetă, avea ochi albaștri și cele mai frumoase buze din lume.

Sar peste niște pași. I-am explicat de ce am venit la ea, că aveam nevoie să se implice în ceva emisiune. Era extrem, dar extrem de tristă. Plânsese, ceea ce-i făcea ochii ăia albaștri și mai frumoși. A oftat adânc când i-am spus că vreau să se implice în emisiunea aia sau în ce naiba aveam eu nevoie să se implice.

Plângând, s-a dus la casetofon (È™tiu că pare ciudat, da’ pe vremea aia nu exista iPod, nici măcar mp3 player… È™i nici mp3-uri nu existau, cred) È™i a dat drumu la piesa asta È™i a început să scuture cămeÈ™a de pe ea:

Din plânset în plânset, am înțeles că în dimineața aia fusese părăsită de bărbatul pe care îl iubea.

Cu mintea mea îndrăgostită de om de 16 ani, am ieșit din casa ei, m-am dus în piață și i-am luat un trandafir roșu. Am dat absolut toți banii din buzunarul meu pe trandafirul ăla, dar mi-am și pus tot sufletul în el.

I l-am dat, ea m-a pupat, s-a oprit din plâns È™i mi-a spus vorbele astea, pe care n-o să le uit niciodată: “Andrei, nici nu È™tii cum mi-ai schimbat viaÈ›a în bine”. Eu, tălâmb, i-am spus ceva de genul “dumneavoastră sunteÈ›i prea frumoasă ca să fiÈ›i aÈ™a tristă”. Ea a râs, m-a pupat iar (cred că eram penibil tare, aÈ™a stânjenit È™i îndrăgostit, da’ chiar eram fermecat de ea).

Au trecut câteva zile, am filmat sau înregistrat ce era de filmat sau înregistrat. ÃŽÈ™i revenise, râdea, era happy È™i ABSOLUT TOATÄ‚ LUMEA pe stradă întorcea capul după ea – dap, atât de frumoasă era. Apoi n-am mai È™tiut de ea. După vreo câțiva ani, am văzut-o la ceva emisiune la TVR È™i m-am bucurat c-a scăpat de Brăila, că merita mai mult. Apoi, uite cum au trecut vreo 15 ani, n-am mai È™tiut nimic de ea.

Daniela, wherever you are… ai rămas È™i vei rămâne mereu în sufletul meu. Sper că eÈ™ti fericită È™i împlinită acum.

Despre dragoste la nivel de multinaționale

Avem o tragicomedie absolut reală. O poveste cu două personaje simple, dar atât de complicate: El și Ea.

Avem un El. Freelancer (cred că ceva fotograf), boem, pasionat de plimbări în natură și de diverse combinații cu vodcă. E singur. A încercat diverse relații, dar mereu s-a simțit incomplet și neînțeles. Își caută cu disperare povestea vieții, care trebuie să fie cu surle, trâmbițe și artificii. Cu orgasme multiple și seri romantice. Și cu strângeri fierbinți de mână și cu zâmbete și cu valuri de fluturi în stomac.

Avem o Ea. E măritată, dar nu e fericită în căsnicia ei. Sau poate e ca tot omul, îi e bine dar vrea mai mult – nu È™tim. Lucrează pe un post greu de tot într-o multinaÈ›ională. E CEO, CFO, CMO sau altă funcÈ›ie din asta grea, cu 2-3 litere în titulatură. ÃŽi e importantă viaÈ›a, dar mai importantă cariera. Nu are fluturi în stomac când merge acasă, îi caută în continuare.

Se întâlnesc, sau poate se reîntâlnesc, naiba știe, cert e că sunt extrem de fermecați unul de altul. El găsește în Ea femeia complexă și preocupată pe care a căutat-o mereu. Ea vede în El o evadare din cotidian, căci El emană o pasiune pentru viață pe care Ea poate n-a văzut-o niciodată în alte părți. Și și-o dorește.

Dar sunt orgolioși, rău de tot, amândoi. N-au curaj să-și spună ce simt, motiv pentru care povestea lor pică repede în banal, în uitare, în neant.

ÃŽÈ™i dau mailuri în care flirtează, dar în care n-au curaj să-È™i spună “te iubesc”, pentru că fiecare aÈ™teaptă ca celălalt să facă primul pas. El se teme de căsnicia Ei, Ea se teme de libertatea lui. Și de rigorile societății, care spun că dacă eÈ™ti măritată, nu mai flirtezi.

El și-a făcut un folder special în mail, în care intră doar mailurile de la Ea. Nu vrea să le amestece cu mizeriile de zi cu zi, cu mailurile cu clienții, cu spam-ul. Vrea un loc în care toată povestea lor să capete o consistență și-o istorie. O iubește, dar n-are curaj să-i spună.  Și Ea îl iubește. Nici ea n-o să-i spună. Și Ea e orgolioasă, plus că i se pare ciudat să fie măritată cu un bărbat și să spună altuia că-l iubește.

Se întâmplă să fie o joi când El își ia inima în dinți.

Vrea să-i spună c-o iubește, dar nu poate, așa că îi dă un mail cu versuri dintr-un cântec al lor.

Bea niște vodci, după care îi scrie. Versurile ALEA, din care El e convins că Ea va înțelege TOTUL. Scrie, apoi cu mâini tremurânde dă send.

Și asteaptă.

Orice răspuns de la ea va veni în folderul special dedicat Ei. E emoționat, a trecut deja vreun minut de când i-a scris și Ea n-a spus nimic. Ce dacă e 12 noaptea ? El e freelancer, n-are treabă cu orele. Nu înțelege neam că la 12 noaptea s-ar putea ca Ea să doarmă, după o zi grea la multinațională. Și înaintea unei zile și mai grele, chiar.

El tremură în aÈ™teptarea răspunsului. I se pare ireal când în clientul de mail spune “one new e-mail” È™i vede că noul mesaj e în folderul dedicat Ei.

“Asta e totul. I-am spus c-o iubesc, cu mailul ăsta mă acceptă sau mă alungă”, își spune el, cu mâna tremurândă pe mouse. “N-am de ales”, își spune, “trebuie să È™tiu ce mi-a răspuns”. “ViaÈ›a mea, viitorul meu depind de răspunsul ei”. Și face click pe mesaj, tremurând din fiecare celulă a corpului său, conÈ™tient că probabil trăieÈ™te una din clipele astrale ale vieÈ›ii sale. Și citeÈ™te cu nesaÈ› răspunsul Ei:

Thank you for your message. I am currently out of the office; I will respond to you when I return

#truestory, mates

Să ajutăm generația tânără

Ieri îmi luam țigări dintr-un Imedio sau cum se cheamă magazinele alea.

În fața mea, o puștoaică super drăguță, nush dacă era majoră sau nu. Cere un pachet de tigări.

Vânzătoarea: Aveți peste 18 ani, da ?
Puștoaica: da, sigur
eu: nu-i dați doamnă, sigur n-are 18 ani.

PuÈ™toaica se uită cu un zâmbet pe care l-am tradus prin “tataie, dacă-È›i dau un mawashi È™i-o È™tachie nu te-adună nici Rosalu’ de pe jos“, dar cumva spus aÈ™a, doar din privire. Apoi ia È›igările È™i dă să plece. Iar eu, sub impresia zâmbetului de mai înainte, îi spun din tot sufletul:

no, ai văzut cum te-am ajutat ?

#truestory

Un concurs cu vinuri

Liliac va lansa un vin din categoria “young wine” într-un mod cel puÈ›in inedit: vor lăsa consumatorii să aleagă numele È™i sloganul.

Practic, pe pagina de facebook a producătorului are loc un concurs (între 24 septembrie și 7 octombrie) în cadrul căruia puteți propune chiar voi numele și sloganul acestui nou vin. Vor fi aleși 6 câștigători: 2 de către juriu (un nume și un slogan), iar ceilalți 4 în urma unui vot pe facebook. Premiile sunt speciale: câștigătorii vor primi vinuri personalizate (cu numele lor pe etichetă) și o vizită la cramă, la Batoș (în județul Mureș), vizită care include și un curs de servire și degustare a vinului.

Detaliile concursului sunt aici. Succes!

Rămâi, de parcă nimic nu ar fi fost

Încerc să-mi aduc aminte de timpul
Când tu mă-ncălzeai
Cu focul din privirea ta

încerc să-mi aduc aminte de tine
când tu ardeai
iar eu mă topeam sub căldura ta

încerc să-mi aduc aminte de noi
când ne iubeam
râzând fericiți și goi

și-ncerc să-mi aduc aminte de tot ce-a fost
ce s-a-ntâmplat și n-am uitat
c-am iubit ca un nebun. e oare totul scrum ?