Ok, trebuie să aleg un număr pentru o mașină. Numărul, musai, trebuie să fie web related. Dacă pot să-mi păstrez RSS 2.0, cum am avut până acum (CJ-20-RSS) o să fie ok. Dar dacă nu, vreau să aleg unul dintre următoarele, în funcție de părerea voastră. Deci, care dintre ele ?

Mi-e silă de românu’ È™mecher. Care la el la serviciu are impresia că poate face mânării liniÈ™tit, pentru că-i mai deÈ™tept decât toÈ›i È™efii lui. Când e prins, n-are pic de ruÈ™ine – are atitudinea superioară a omului convins că i se cuvine totul, ba chiar mai mult. E dat afară È™i peste tot zice că ăia care l-au dat afară sunt niÈ™te jigodii proaste. Și c-o să le pară rău. Prietene, eÈ™ti un hoÈ› prins, nu un È™mecher. EÈ™ti o vită încălÈ›ată, care are impresia că dacă are ciubote e mult peste celelalte vite din jurul lui.

Mi-e silă de omul autosuficient. E cel mai bun în ceea ce face, niciodată nu greÈ™eÈ™te, n-are nevoie să înveÈ›e nimic nou, nu e nimeni mai bun ca el. Sigur, nu evoluează – dar asta din cauză că n-are pile, nu pentru că-i mediocru. Prietene, eÈ™ti un nimic. Ai un pospai de cunoÈ™tinÈ›e È™i un orizont îngust, de aia crezi că eÈ™ti bun. Nu eÈ™ti.

Mi-e silă de omul care n-are curajul asumării. N-are curaj să ia o decizie, ca să nu existe situații în care să fie tras la răspundere. N-are curaj să recunoască vreodată că a greșit ceva, va susține până în pânzele albe că e vina altcuiva sau, în cel mai rău caz, că e vina contextului. Când apare un conflict între doi oameni mai puternici ca tine, ții cu amândoi, că nu se știe ce oferă viitorul. Prietene, ești un laș care n-are coloană vertebrală. N-o să scapi la nesfârșit, nu mereu o să fie cineva care să ia decizii în locul tău, nu mereu scuzele tale penibile or să fie acceptate.

Mi-e silă de cei care nu-È™i văd lungul nasului. Tu eÈ™ti un jurnalist ratat, nu È™tii unde se pun diacriticele, dar ne-arunci cu tupeu că Woodward È™i Bernstein erau niÈ™te luzări. Tu te bucuri de-o È™pagă de 50 de lei È™i de-o masă moca, dar vii È™i ne È›ii lecÈ›ii de morală È™i de integritate. Tu n-ai reuÈ™it în viaÈ›a ta să produci 1.000 de euro, da’ vii È™i ne spui că Èširiac È™i Patriciu sunt niÈ™te cretini, că nu aÈ™a se face, È™tii tu mai bine.

Mi-e silă de deținătorii adevărurilor absolute. Dacă eu spun că Gigel e cel mai bun, așa e. Dacă nu ești de-acord, ori ești prost, ori ești plătit de moguli, ori ești comunist/securist/pesedist. Este imposibil să greșesc sau tu să fii mai bine informat, eu sunt Superman, eu știu!

Mi-e silă de oamenii care nu știu să spună mulțumesc.

Mi-e silă de oamenii care nu apreciează valorile, fie ele pozitive sau negative.

Mi-e silă de oamenii blocați în principii create de ei. Oameni care au impresia că ești defect doar pentru că nu te încadrezi în principiile lor rigide. Oameni care te desconsideră doar pentru că ai o viziune mult mai largă decât limitele restrânse ale orizontului lor.

Mi-e silă de hateri. Oamenii care n-au o viață a lor își macină energiile cu o ură complexă pentru oricine are ce n-au ei. Oameni care intră pe bloguri și înjură în stânga și în dreapta, apoi, dacă le tai comentariile, fac scandal că ei au dreptul la liberă exprimare. Și la liberă înjurătură.

Mi-e silă de oamenii care sunt convinÈ™i că au ceva de spus È™i încearcă musai s-o spună. La tv, în ziare, pe bloguri în special – plin de oameni convinÈ™i că ceea ce spun ei e e plin de înÈ›elepciune È™i lumea ar trebui să cadă la picioarele lor È™i să le soarbă cuvintele.

Mi-e silă de jigodii. Oameni pentru care faci atât bine cât poți face, după care ți-o trag sistematic, pentru că pur și simplu așa au ei chef și pentru că știu că pot. Apoi te tratează de parcă tu i-ai călcat în picioare, nu invers. Și merg înainte cu convingerea că așa trebuia făcut.

Mi-e silă de oamenii care nu spun în față ce au de spus. Nu mai vorbesc cu tine. ok, dar de ce ? aÈ™a, È™tii tu. nu, mă, nu È™tiu, că n-am de unde să È™tiu cum te-a lovit pe tine paranoia. Spune-mi, dacă ai ceva de spus. Nu te uita urât ca È™i cum ar trebui să mă prind, că nu eÈ™ti buricu’ universului meu.

Mi-e silă de femeile proaste. Femei care apreciează oamenii din jur, capacitatea lor intelectuală și profesională după hainele cu care sunt îmbrăcați și după marca ceasului de la mână. N-au nimic în cap, în afară de branduri de țoale, mașini și bijuterii. Dar îi judecă pe toți ceilalți în funcție de asta.

Mi-e silă de oamenii care nu dau doi bani pe cei din jur. E democrație, e libertate, e dreptul meu să ascult manele la 12 noaptea și să sune în tot blocul. E dreptul meu.

Mi-e silă de prefăcuți. Oameni care îți râd în față și încearcă să ți se bage pe sub piele pentru că le e teamă de tine, apoi te sapă cât pot de tare, că poate dispari și scapă de teamă.

Mi-e silă de nulitățile care populează show-urile tv, pentru că încep să-mi dea senzația că ăla e nivelul nostru. Și știu că nu e.

Mi-e silă de politicienii acestei țări, care nici măcar nu se ma feresc și nu se mai chinuie să-și ascundă mizeriile, acum le fac pe față. Mi-e silă de noi, care stăm și înghițim ca proștii toate mizeriile pe care le fac politicienii ăștia.

Mi-e silă de mine, care la 31 de ani am atâta silă de tot È™i de toate È™i n-am făcut nimic cu adevărat important în viaÈ›a asta. Când o să mor, pe crucea mea o să scrie “Aici zace Andrei. N-a făcut nimic notabil, da’ măcar era simpatic”.