AVERTISMENT: dacă după citirea CU ATENȚIE a textului și A TUTUROR COMENTARIILOR mai apare cineva care crede că mă cert cu Arhi, acel cineva va fi banat. Că e clar că n-avem ce discuta, dacă chiar nu vrea să priceapă că nu-i nici un scandal între mine și Arhi. Dixit!

În general, mie nu mi-e silă de lucruri. Pe cele care-mi provoacă disconfort psihic, le ignor – mi se pare absurd să-mi consum energie sau sinapse ca să alimentez o “ură�, o “scârbă� sau altele asemănătoare. La fel și cu oamenii.

Mă întânesc însă uneori cu lucruri pe care nu le pot sări cu vederea, oricât m-aș stădui. Nu sunt foarte multe, dar există, și mă fac să-mi doresc s-ajung la ziua în care chiar totul să mă lase indiferent. În blogosferă, cele două lucruri de care mi-e cu adevărat silă sunt atacurile gratuite și comentariile inutile.

Mi-e silă de atacurile gratuite. Oare de ce să te apuci să înjuri, să iei la miÈ™to, să faci “prafâ€? un om cu care n-ai nici în clin nici în mânecă, un om care nu È›i-a făcut niciodată nimic ? Cum ar fi ca, fără nici un motiv, să m-apuc să scriu un post lung cât o zi de post negru, în care să explic ce prost e X, PENTRU CÄ‚ AȘA CONSIDER EU ? Adică ăsta e argumentul suprem È™i unic – aÈ™a consider eu. Bă Arhi, n-ai nimic de spus È™i scrii neinteresant. Nu È™tiu să explic, dar dacă aÈ™a am spus eu, aÈ™a e. Mă doare la bască de faptul că tu ai 2-3 mii de unici, care se implică în ce scrii tu È™i cărora le place. NiÈ™te tâmpiÈ›i toÈ›i. EU SUNT unicul deÈ›inător al adevărurilor absolute È™i consider că eÈ™ti prost, scrii tâmpenii È™i te dai mare. Ce, să argumentez ? Păi nu mă duce capul să argumentez, doar să te înjur – È™i chiar dacă m-ar duce, n-am nici un argument. Și de ce să argumentez? Nu-i suficient că aÈ™a am zis eu ? Și ce dacă tu nu mi-ai făcut niciodată nimic, È™i poate nici nu te cunosc ? Eu zic că eÈ™ti varză, È™i toÈ›i care te susÈ›in sunt demni de ignorat. Doar ăia care-s de-acord cu mine contează, restul sunt niÈ™te pupincuriÈ™ti.

Mi-e silă de comentariile inutile. Cele de genul – È™i ăsta l-am văzut cu ochii mei – “Habar n-am ce să zic, da’ simt că trebuie să zic cevaâ€?. Ä‚sta măcar a fost sincer – sunt mulÈ›i alÈ›ii care n-au onestitatea de a recunoaÈ™te că n-au nimic de zis, dar totuÈ™i zic. Oare cei care se bagă aÈ™a în seamă pe blogurile mari, sunt singuri în viaÈ›a lor de zi cu zi ? Sau … ce-i mână pe ei în asemenea demersuri ? Exceptând o acută lipsă a simÈ›ului ridicolului ?