Micutzu e scandalagiu ?

Mie îmi place Micutzu (pe numele lui de scenă, Cosmin Nedelcu). E un comediant simpatic, râd rău la multe faze de-ale lui (clipul cu badigarzii intelectuali sau ăla cu schimbarea întrerupătorului sunt foarte tari, iar ăla cu injectoarele bănuiesc că-l știm cu toții).

Am căutat o vreme pe net filmări de la stand-up-urile lui – pentru că-mi place tipul, zic. Și-l vedeam aÈ™a, un băiat fain, la locul lui, cu care oricine râde. Și cu care oricine È™i-ar dori să stea la niÈ™te beri, cât îi de fain.

Azi aflu accidental dintr-o serie de tabloide (că eu nu citesc decât Dilema, se știe) că Micutzu s-a luat la ceartă într-o vilă din Corbeanca cu Narcotic Sound și Christian D.

Las la o parte faptul că n-am nici cea mai vagă idee cine-s Narcotic Sound și Christian D și întreb uimit: băi, Micutzu ăla nu e un tip foarte fain, așa cum pare ?

Blogul perfect

Astăzi s-a lansat blogul pe care l-am așteptat toată viața mea de adult. Încă de când nu știam că există bloguri.

Este blogul care mă reprezintă în proporție de 100%. Este blogul pe care aș fi vrut să-l am eu. Să mă laud cu el.

Este blogul care atinge sufletul meu cel mai tare, din toate. Este blogul pe care îmi doresc să-l citesc de mai bine de 10 ani, în fiecare zi să-l citesc.

Este blogul perfect.

Este Blogul de bere.

Chinezule, te iubesc tare. Da’ azi (sau de azi) te invidiez total :)

Istoria unei oferte

Nu-s într-o stare foarte bună pentru scris frumos, așa că vă povestesc succint o poveste care, până una alta, mi-a făcut ziua de azi mai frumoasă. Sper să înțelegeți de ce n-o să dau nume.

La 1 august 2008 lansam Ebucătăria. Eram super entuziast, mai ales pentru că reușisem să leg niște colaborări înainte să dau drumul la site, pentru că niște oameni din Cluj au avut încredere în mine.

După lansare, motivat de colaborările… semnate, să zicem, anterior, m-am agitat să leg È™i altele. AÈ™a că vizitam tot felul de patroni È™i manageri de hoteluri È™i restaurante din Cluj, încercând (È™i reuÈ™ind, cu unii) să-i conving că Ebucătăria e o unealtă foarte faină de promovare (pe vremea aia, blogurile culinare pe bune erau destul de puÈ›ine).

Și, din patron în patron È™i din manager în manager, reuÈ™esc să ajung să mă întâlnesc – prin intermedierea unui prieten comun – cu un patron de hotel de 4 stele, celebru de altfel în Cluj (patronul mai mult, hotelul poate că mai puÈ›in)

Ne vedem la cafea, în oarece zi. Omul, foarte sigur pe el – era un om de afaceri de succes, de multe milioane, iar eu eram practic un nimeni – se întinde la poveÈ™ti, începe să-mi explice cum e cu angajaÈ›ii, cu bucătarii, cu una, cu alta – practic, ne-am simpatizat, altfel nu-mi povestea el aÈ™a multe detalii. Rămâne să-i trimit o ofertă de colaborare, că îi place ideea. Poate e bine de menÈ›ionat că omul n-avea nici cea mai vagă idee despre site-uri, internet, bloguri, vizitatori È™i alte detalii de astea neinteresante.

Extrem de încântat că am convins un om care n-are treabă cu internetul să se promoveze și în acest fel, merg acasă, concep o ofertă care la vremea aia îmi părea senzațională (un pachet care costa 500 de euro și presupunea mai multe articole, banner și alte tot felul de prostii) și îi dau mail.

Și trece-o zi. Și trec două. Și trece-o lună. Și trece un an.

Între timp, mr. O a cumpărat Ebucătăria, s-a relansat, s-a schimbat total designul,  conceptul, tot.

Pe de altă parte, patronul a vândut hotelul cu pricina.

Deunăzi, primesc un mail. De la un domn, manager la un restaurant de-al patronului respectiv. Care mi-a spus (în mail) că ok, e bună oferta mea, da’ în pachetul ăla de 500 de euro eu ce mai ofer ?  Doar promovare ?  Pentru că pe el (managerul) nu-l interesează aÈ™a tare promovarea, ci mai mult clienÈ›ii. Pot eu să garantez că un procentaj din cititorii mei devin clienÈ›i la restaurantul lor ? Pentru că ei n-au nici o garanÈ›ie că cine accesează site-ul va veni să mănânce la ei.

Corect, nu ?

Repet, că simt că nu mi-am exprimat suficient de clar uimirea: am trimis o ofertă în toamna lui 2008. ÃŽn august 2011, am primit răspunsul – nu pot oferi mai mult decât în oferta aia din 2008 ?

Am zis să aștept 1 an înainte să le răspund, să nu par disperat. Nu ?

PS: i-am răspuns omului, i-am zis că oferta are 3 ani și că îmi cer scuze, dar nu-mi amintesc exact detaliile.

 

Câteva întrebări legate de eticheta pe Twitter

Cunosc o grămadă de oameni care își petrec mult mai mult timp decât mine pe rețele sociale. Și se pricep mai bine la ele. Cu adevărat.

Sunt È™i mai mulÈ›i cei pe care nu-i cunosc. Cătălin Teniță de la Zelist povestea la SMS TimiÈ™oara,  anul trecut, că sunt câteva sute de conturi de twitter care au în descriere cuvântul “specialist”.

Later edit: Mai exact, la ora actuală 148 au “specialist”, 98 au “expert” È™i 238 au “social media” sau SM. MulÈ›umesc, Cătălin.

Tuturor acestor oameni, precum și celor care, în general, se pricep bine la tot ce înseamnă internet, mecanică, fotbal, religie și istoria artei (pe lângă orice altceva, evident) le adresez câteva întrebări la care eu nu găsesc răspunsul. Și aș vrea să procedez ca la carte. Ca la Cartea Twitterului, desigur.

1. Dacă eu cunosc în offline un om de treabă, simpatic și tot, dar care pe twitter mă obosește cu informații inutile și mă plictisește cu glume foarte, foarte slabe, cum să-i dau unfollow astfel încât să n-o ia personal ?

2. De ce când vreun mic guru de pe twitter îmi dă unfollow, nu-mi dă È™i unfriend pe facebook ?  Pe facebook sunt mai cumsecade ? Și bine, la mine mai e cum mai e – dar la cei care au twitter-ul È™i facebook-ul legate, de ce nu le dau unfollow ȘI unfriend ?

3. De ce a devenit mult mai grav când Gigel îți dă unfollow decât când Gigel nu-ți mai citește blogul ?

4. Și întrebarea veÈ™nic veÈ™nic fără răspuns – de ce pentru atât de mulÈ›i oameni unfollow-ul e o dramă, care se cere răzbunată crunt ?

Idee de serviciu premium

Mie, ca și client de Vodafone, OMV, și alte companii din astea foarte mari, mi-ar plăcea să existe un serviciu premium: serviciu de ghidaj.

Care să funcÈ›ioneze aÈ™a: să am la dispoziÈ›ie un număr la care să sun È™i să întreb “unde-i cea mai apropiată unitate a voastră, față de locul în care sunt eu acum ?”

Și ei, pe bază de geolocaÈ›ie, triangulaÈ›ie sau mai È™tiu eu ce altă minune a tehnologiei moderne să-mi spună “uite, mergi 300 de metri, apoi faci dreapta, apoi stânga È™i ai ajuns la magazinul/benzinăria/ATM-ul nostru”.

Cât de greu poate fi ? Și jur că dacă o pune în aplicare vreuna dintre companiile ale căror client sunt, nu doar că nu le cer nimic pentru idee, da’ îi mai È™i laud în gura mare, peste tot.

PS: înțeleg că la Vodafone ar exista o chestie de genul ăsta, Busola Vodafone (thx, Arhi). Eu unul nu știu de acest serviciu și/sau cum să-l folosesc.

O mică È›eapă de la McDonald’s

Eu nu consum produse de la McDonald’s – în general, încerc să consum cât mai puÈ›in plastic, cică nu-i foarte sănătos.

Dar un prieten s-a prins azi de-o fază faină.

Există un produs, Chicken McNuggets. Care vin în varianta de 6 bucăți și în varianta de 9 bucăți.

Varianta de 9 bucăți costă 12 lei. Și McDonald’s oferă 2 sosuri incluse în preÈ›. ÃŽn preÈ›ul de 12 lei, afiÈ™at pe panourile alea mari cu preÈ›urile tuturor chestiilor pe care le vând ei.

Deci dacă vrei McNuggets, costă 12 lei È™i primeÈ™ti două sosuri. Doar că de fapt, McNuggets de 9 bucăți costă 9 lei È™i sosurile 3 lei. Dar nu poÈ›i cere doar McNuggets, fără sosuri È™i să plăteÈ™ti doar 9 lei – pentru că sosurile alea – nu-i aÈ™a ? – sunt “incluse”.

Dap, doar că de fapt sunt impuse. Acuma… de sosurile È™i preÈ›urile lor mă interesează foarte puÈ›in spre deloc. Da’ impunerile astea îmi amintesc de vremurile în care, dacă voiai să iei 2 cărÈ›i, trebuia să iei È™i-un kil de parizer. Era la fel de “inclus” în preÈ›.

O clipă de inocență

În fața unui magazin mic de cartier, o mamă cu doi copii.

O fetiță de vreo 3-4 ani, blondă, cu păr lung și inelat, era ca o păpușă; și un bebeluș, în cărucior.

Mama intră în magazin. Nu era iresponsabilă, a stat doar vreo 30-40 de secunde înăuntru (și-a luat ceva chiar de la casă) și a fost la maxim 2-3 metri de ei tot timpul.

Ei bine, când mama a intrat în magazin, bebelușul a început să urle de parcă i-a dat cineva play. La volum maxim. Și sora lui a început să-i cânte O vioară mică (pe care sper c-o știe toată lumea). Iar bebelușul a început să râdă și să bată din palme.

Și eu, vânzătoarea și toată coada din spatele meu am început să râdem cu el. Toți, deodată.

Nu È™tiu să vă spun exact de ce, da’ mi-a făcut seara mai frumoasă.

Cum se face un arbore genealogic ?

Da, am o nouă obsesie – să-mi fac arborele genealogic.

De fapt, e un pic greÈ™it spus “nouă”. Am ideea în cap de vreun an È™i a crescut în mintea mea câte-un pic în fiecare zi.

Știu cam totul despre bunici: când și unde s-au născut, ce-au știut face etc. Știu câte ceva despre străbunicii din partea tatălui (servus, tati!) și mai puține despre străbunicii din partea mamei (servus, mami!). Dar mai departe de asta, nu știu nimic.

Cine au fost, de unde au venit, unde s-au dus, cu ce se ocupau. Dacă au fost nobili sau haiduci, sau soldați, sau negustori.

De exemplu, sunt extrem de convins că în linia mea genealogică există sârbi. N-am absolut nici un argument pentru asta, fratele meu zice că-s razna, că n-am de ce să cred aÈ™a ceva. Poate sunt, da’ eu simt că am sânge sârbesc în vine, È™i vreau să-i râd în față “uite, Bibicule (nu-i spun Bibicule niciodată, că mă pocneÈ™te, doar mă dau mare acum, că-i blogu’ meu), vezi c-am avut dreptate ?” Și după aia să-i spun Bogdanović toată viaÈ›a.

Ideea e: știe cineva cum se face ? Unde începi ? Mergi în localitățile unde s-au născut bunicii și începi să cauți prin acte, la biserică și la Primărie ? Sau rezolvi la Arhivele Naționale ?

Pentru că, dacă nu găsesc vreo firmă specializată în așa ceva, o să strâng bani o vreme, o să-mi iau două luni de vacanță și o să pornesc în căutarea  rădăcinilor.

Partizan Crivăț. Povestea unei povești

Pe scurt

A fost un experiment, pus la cale cu Arhi: poÈ›i “vinde” orice informaÈ›ie, oricât de aberantă, dacă o îmbraci într-o poveste frumoasă, de suflet.

Partizan Crivăț există. E în Divizia D. E într-o localitate care se cheamă Crivăț din jud. Călărași. Familia mea (din câte știu eu, cel puțin) n-are nici o legătură cu localitatea aia. N-am fost niciodată acolo. N-am investit în fotbal. Când am să fiu în top 10 cei mai bogați oameni din România, n-am să investesc în fotbal. Eventual în baschet.

Pe lung

Am descoperit din întâmplare că există echipa asta, într-unul din sistemele de monitorizare pe care-l folosesc (nu-i dau numele – Zelist Monitor, îl recomand călduros – că nu vreau să le fac reclamă) pe cuvântul Crivăț.  Am căutat pe net.

Oamenii sunt dintr-o comună din jud. CălăraÈ™i. Au un blog. Care, cred, e È›inut de un localnic. Și dacă e aÈ™a, atunci, în umila mea părere, blogul ăla e foarte fain. Da, È™tiu că e galben È›ipător – dar uitaÈ›i-vă cum scrie, cu câtă pasiune, ca È™i cum echipa lui ar juca în Champions League în fiecare an. Poate mi se pare mie, nu am cu ce face comparaÈ›ie, că nu citesc aÈ™a mult despre sport. Dar mie îmi place.

Apoi, într-o poveste cu Arhi, am dezvoltat ideea asta – hai să profit de coincidenÈ›a de nume È™i să vedem, cât de greu e să îmbraci în haine de credibilitate o informaÈ›ie absolut aberantă ?

Concluzia e – foarte uÈ™or. Adică în timp ce scriam articolul anterior, mi-am dat seama că ar putea fi chiar adevărat, doar că nu e. Dar putea fi.

Și serios, e absolut irelevant câți s-au “prins” că nu era pe bune È™i câți nu. Nu asta contează. Contează că o chestie absolut SF poate fi transformată într-o È™tire credibilă. Mă credeÈ›i sau nu, sunt convins că dacă insistam un pic, cel puÈ›in un ziar local ar fi dat titlul “Un blogger a cumpărat un club de fotbal”. Un ziar anume, zic :)

N-am insistat, pentru că a apărut Harry, care a dat “cheia enigmei“. Mult prea devreme, aÈ™ mai fi È›inut-o aÈ™a măcar o zi.

Nu-i nimic, concluzia rămâne. ORICE poate fi făcut să fie credibil

Și sunt doar un amărât de blogger. Vă dați seama cam ce poți vinde cu un ziar/radio/tv în spate ? Dap!

Fotbalul, noua mea pasiune

Până acum câteva luni, n-aveam nici o treabă cu fotbalul. Nici măcar nu citeam presă sportivă. Nu mă uitam la meciuri, nu știam jucători, nu nimic.

Acum vreo 4 luni am văzut absolut accidental, pe ceva post tv, un meci de divizia C, sau cum s-o numi – contează mai puÈ›in. Habar n-am cine juca, dar… ceva din jocul băieÈ›ilor ălora m-a atins foarte tare. Mi s-a părut fotbal pur, fără fiÈ›e de vedete, fără bani, fără maÈ™ini È™i cluburi de noapte. Oamenii jucau fotbal din pasiune. Erau dedicaÈ›i, munceau È™i erau bucuroÈ™i că joacă fotbal. Da, nu era nimic de valoare, dar am văzut multă pasiune. M-a impresionat.

Am trecut recent printr-o perioadă de introspecție totală. Am găsit în mine chestii de multă vreme uitate. M-am gândit la originile mele, la locurile de unde mă trag, la oamenii de-acolo. Mi-am dat seama că pot face lucruri, cu adevărat. Nu doar din vorbe, ci lucruri adevărate. Așa că am mers o vreme pe firul genealogic.

Am ajuns în localitatea Crivăț, din judeÈ›ul CălăraÈ™i – punctul de început în istoria familiei mele. Nu mai am rude pe-acolo, dar mă simt legat de locurile alea.  Și, de când i-am vizitat, È™i de oamenii de-acolo. NiÈ™te oameni minunaÈ›i.

Și după discuții și calcule și perioade de cugetare matură, am decis să investesc în echipa locală de fotbal. Partizan Crivăț se numește, joacă în Liga D (avem o echipă de seniori și una de juniori).

Mi-am băgat acolo toate economiile mele. Cu puțin management corect, cu puțini bani în plus, cu multă dăruire, sper să facem lucruri mari și în următorii 5 ani să ajungem departe. Sezonul, pentru noi, începe în 28 (un meci cu Viitorul Soldanu, tot din Călărași).

Dacă lucrurile merg bine, intenÈ›ionez să mut echipa. Poate la Cluj, poate în Sălaj… nu È™tiu. Dar voi păstra numele, pentru că aminteÈ™te de Partizan Beograd È™i sufletul meu sârbesc se bucură.

Nu sunt Arpad Paszkany, nu cred că în următorii ani o să jucăm în Liga Campionilor. Dar sper să auziți de noi lucruri bune în următorii ani. Dacă ne facem treaba corect.

Ah… È™i vreau să-i mulÈ›umesc unui om care m-a ajutat să iau această decizie È™i care mi-a dat o mulÈ›ime de sfaturi. Dacă totul merge bine, intenÈ›ionez ca sezonul următor să v-anunÈ› cu mândrie că Cetin Ametcea este preÈ™edintele clubului de fotbal Partizan Crivăț.

Sunt emoționat acum, dar sunt convins de traseul frumos pe care-l va urma echipa noastră.