Dileme sociale 1

Pe măsură ce înaintez în vârstă, din ce în ce mai tare È™i mai repede, de altfel, îmi dau seama că înÈ›eleg din ce în ce mai puÈ›in din oameni. ÃŽncă nu-mi dau seama dacă ăsta e un semn bun, devin mai înÈ›elept sau ceva (m-am prins eu la un moment dat că primul semn de înÈ›elepciune e când începi să nu mai fii absolut sigur că È™tii niÈ™te lucruri), sau dacă e un semn rău, în sensul că mă ramolesc. Sau poate doar am crezut că È™tiu – tulai, că adânc filozofic mai sunt.

ÃŽn fine, cumva o fi, nu asta-i ideea.

Azi am această dilemă. Inspirată de povestea reală a unei prietene care, chiar azi, în superba zi de luni,  a rămas buÈ™be (bouche bee, pentru simandicoÈ™i) în faÈ›a unei situaÈ›ii de viață care, cred, devine – din păcate – din ce în ce mai obiÈ™nuită.

Să presupunem – nu-i aÈ™a ?  – că noi avem un prieten. Unde noi se referă la mine, la voi, la noi È™i-ai noÈ™tri. La oricare, adică. Iar prieten se referă la o persoană apropiată, poate de mulÈ›i ani. Cu care împărtășim gânduri È™i trăiri pe care nu le împărtășim cu alÈ›ii.

Mno, È™i într-o bună zi de luni, aflăm că apropierea asta e doar de faÈ›adă (am zis deja, e o situaÈ›ie care devine obiÈ™nuită). Și că e falsă. Aflăm că persoana apropiată ne sapă, deÈ™i nu ne-am certat, aparent suntem la fel de apropiaÈ›i. Ne sapă la lucru. Sau în cercul de prieteni. Sau în cercul de colaboratori – nici nu contează, important e că ne sapă.

De ce face persoana apropiată asta, de ce mimează o amiciÈ›ie care nu există,  e complicat de explicat – pentru că sunt, probabil, zeci de motive.

Bun, ce facem ?

A. Am vrea să-i spunem c-am aflat. Pe de-o parte, pentru că așa ar fi cinstit și eficient. Băi, Gigel, uite mă ce-am auzit că zici despre mine, drept îi ? Corect îi ?

Well, în varianta asta, în 99,9 % din cazuri Gigel va nega tot, jurându-se pe tot ce-are el mai sfânt, mai curat, că nici poveste și că mai sunt și oameni răi, invidioși pe succesele altora. După care în sinea lui de Gigel o să înceapă să ne urască și să ne sape chiar și mai tare. O situație din care nu câștigă nimeni nimic și care, probabil, la un moment dat se va termina prost.

B. Mergem pe ideea să nu-i zicem nimic. Să rămână liniÈ™te È™i pace în sânul colectivului. Da’ È›inem minte È™i ne ferim.

Ok, da’ atunci nu suntem la fel de ipocriÈ›i ca Gigel ? Nu facem fix acelaÈ™i lucru – mimăm o amiciÈ›ie care nu există, din diverse motive, nici nu contează care ? Dacă suntem aÈ™a, o persoană cât de cât verticală, nu ne macină să facem asta ? Mda, parcă nici asta nu-i o soluÈ›ie.

C. Nu spunem nimic și rupem relația cu Gigel.

Da, asta sună ca fiind cea mai eficientă și mai onorabilă ieșire. Doar că dacă n-avem tact să răcim încet, imperceptibil, în timp relațiile cu Gigel, dacă le rupem brusc și dur (ajută mult dacă suntem și puțin isterici, așea), Gigel o va lua ca pe un afront personal și va face totul să se răzbune *. Nu contează că noi nu i-am făcut nimic, el va simți nevoia să se răzbune pur și simplu. Și se poate ca răzbunarea lui să nu ne atingă nici cum, tot așa cum se poate să ne atingă.

Prietena de care povesteam a ales varianta 1, deÈ™i i-am spus (da, mă dau mare È™i deÈ™tept, È™tiu) că exact aÈ™a se va întâmpla. I-a spus, Gigelul ei s-a jurat că nu fură, a dat fuga la o prietenă comună È™i i-a zis “ui, bă, incredibil ce-a mai făcut asta”. Eu îi sugerasem varianta 3, ea mi-a argumentat cum v-am zis mai sus. Varianta 2 a apărut, pur È™i simplu, din vorbă în vorbă -e doar teoretică.

Băi, uneori mi-e dor de niÈ™te vremuri pe care poate nu le-am trăit niciodată. De vremurile în care, dacă ceva nu-È›i convenea ceva, scoteai omul frumos la duel È™i fie ca cel mai bun să câștigi. Era barbar, da’ avea o oarecare logică.

*– revin mâine cu o altă dilemă socială care-mi macină minÈ›ile de-o vreme

M-ajutați să cartez o zonă din Timișoara ?

După două săptămâni de competiÈ›ie – în ExpediÈ›ia Verde – sunt în continuare pe locul 3. Dar mai sunt 2 etape. :)

Pentru task-ul de săptămâna asta am însă nevoie de ajutorul vostru. ÃŽn sensul că task-ul presupune să ne strângem cât mai mulÈ›i voluntari È™i să cartăm gunoaiele dintr-o zonă aleasă de Let’s do it, Romania.

Cartarea e un fel de indexare mai complexă a mormanelor de gunoaie. Nu-i greu deloc.

Detalii despre cum se procedează și când are loc acțiunea găsiți pe pagina Expediției Verzi. Eu pot doar să vă mulțumesc anticipat :)

O întrebare cu Președintele și Regele

… dar, înainte de ea, o mică precizare.

Nu comentez deloc spusele PreÈ™edintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai I. Nu sunt suficient de documentat pe tema asta – spre deosebire de o grămadă de păreriÈ™ti de moment, sunt de părere că ce-am citit într-o carte (sau două, sau tre, sau cinci) scrise acum 10-20-30 de ani s-ar putea să nu fie PURUL adevăr despre ce s-a întâmplat acum 65 de ani. Că poate oamenii ăia care le-au scris aveau È™i ei niÈ™te misiuni. Sau niÈ™te interese. Sau, pur È™i simplu, acces parÈ›ial la informaÈ›ii. Și, pe de altă parte, cred că adevărul e tare subiectiv.

Mi-au plăcut mult, însă, articolul Cristinei și articolul lui Vlad. Mi-ar fi plăcut să știu ce crede Neagu Djuvara despre povestea asta, dar sau nu l-a întrebat nimeni, sau n-am fost eu în stare să găsesc.

O întrebare mă macină, însă.

Regele Mihai împlineÈ™te 90 de ani. Dacă – Doamne fereÈ™te – se stinge din viață cândva în viitorul nu foarte îndepărtat, PreÈ™edintele Băsescu (care aseară l-a făcut trădător È™i slugă la ruÈ™i) o să meargă la înmormântare, o să plângă la catafalc (am observat că e un om sensibil È™i mai plânge, din când în când) È™i o să declare că România a pierdut unul dintre cei mai importanÈ›i oameni ai istoriei sale ?

O mică lămurire legală în cazul de la Club Heaven

Dincolo de cât de moral sau imoral credem, fiecare dintre noi, că a fost incidentul din Club Heaven, dincolo de cât de justificat sau nejustificat ni se pare refuzul angajaților clubului de a o lăsa pe Lavinia să intre, dincolo de păreri și opinii, există legea.

Mai exact, Legea 48/2002, “Legea Discriminării”. Titlul ei oficial este Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare

Din care preluăm două articole (o puteți studia integral aici)

6. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 4.
In intelesul prezentei ordonante, categorie defavorizata este acea categorie de persoane care fie se afla pe o pozitie de inegalitate in raport cu majoritatea cetatenilor din cauza originii sociale ori a unui handicap, fie se confrunta cu un comportament de respingere si marginalizare generat de cauze specifice, cum ar fi o boala cronica necontagioasa ori infectarea HIV, statutul de refugiat sau azilant.”

11. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 10.
Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenentei acestora ori a persoanelor care administreaza persoana juridica la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor in cauza prin: (…)

f) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alti prestatori de servicii, indiferent daca sunt in proprietate privata sau publica;

Incă o lămurire: cadrul legal permite managerilor unităților să-și selecteze clientela. Dar numai în limitele legii. Nu după capul fiecăruia. Pentru că nu, nu poți face orice vrei tu nici măcar în proprietatea ta privată.

 

Club Heaven Timișoara discriminează persoane cu dizabilități

Timișoara e un oraș frumos. Și civilizat. Cu oameni frumoși și civilizați. E un oraș occidental. Un altfel de oraș.

Ei bine, în orașul ăsta există un club. Club Heaven. Cu ceva vreme în urmă, Lavinia Rausch, o fată țintuită în scaun cu rotile în urma unui accident, n-a fost primită în Club Heaven. N-are absolut nici o relevanță, dar vă zic: Lavinia, înainte de accident, a fost Miss West. E o frumusețe de fată.

Motivul, dat de È™eful de sală sau ce-o fi domnul Liviu Ciubota la Club Heaven, e năucitor – Lavinia ar fi creat disconfort celorlaÈ›i clienÈ›i.

Băi, omul ăsta CHIAR EXISTĂ! Se ocupă de-un club în care merg sute de oameni săptămânal!

Mai mult, a dat o declarație despre care, cu indulgență, se poate spune că e cel puțin mizerabilă.

Nu suntem instituţie publică sau de stat să fim obligaţi să lucrăm cu astfel de persoane. Clubul nu este amenajat pentru cei cu astfel de deficienţe şi ar fi reprezentat un disconfort atât pentru ea cât şi pentru persoanele care au venit la noi să se distreze şi ar fi văzut-o în scaunul cu rotile

Astfel de persoane ? Cum adică ASTFEL de persoane ? Da’ ce, avea râie ? Sau ce ?

Nu cunosc perfect legile, dar cumva sunt convins că omul poate fi dat în judecată, la fel și clubul, pentru discriminare. Da, chiar și în România. Există niște drepturi ale omului, care se aplică în egală măsură și persoanelor cu dizabilități. Că și ei sunt la fel de oameni, domnule Ciubota. Ba, în cazul dvs, chiar MAI oameni.

Când s-a aflat povestea, o mulțime de oameni au postat proteste pe pagina de facebook a Club Heaven. EVIDENT, toate au fost șterse. Nu-i mai simplu să ștergi comentariile negative, decât să le răspunzi ? Că poate când le ștergi dispare și povestea. Deși era mai ușor și mai eficient să-și ceară scuze.

Ei bine, povestea n-a dispărut. O samă de oameni am raportat pagina Club Heaven la Facebook, È™i vă invit să faceÈ›i la fel. O samă de bloggeri au scris despre poveste – Groparu, Denisa, Bleau È™i alÈ›ii.  S-a făcut o pagină anti – Club Heaven, care are peste 1.600 de fani la ora la care scriu. Groparu a făcut chiar mai mult.

Și voi puteți să-i taxați. Dacă sunteți din Timișoara, nu mai mergeți în Club Heaven. Dacă nu, puteți să scrieți despre poveste sau să raportați pagina lor la FB. E păcat să se întâmple astfel de mizerii și rezultatul să fie niște postări șterse de pe Facebook.

Și… Lavinia, nu suntem toÈ›i aÈ™a.

Social Media Camp

Social Media Camp este prima tabără de Social Media Marketing din România. Organizată, desigur, de Revista Biz.

Are loc între 22 È™i 24 iulie, la Pârâul Rece. Vor participa o samă de bloggeri – Adrian Ciubotaru, Adi Hădean, Alexandru Negrea, Arhi,  Costin Cocioabă, Cristian China, Cristi Dorombach, Cristian Manafu, Cristian ȘuÈ›u, Dan Dragomir, DragoÅŸ Stanca, Radu Băzăvan, Vali Petcu, Victor Kapra È™i, mă scuzaÈ›i, eu – dar È™i reprezentanÈ›i ai agenÈ›iilor È™i ai companiilor.

Va fi un week-end despre strategii social media, despre rețele sociale, despre blogging, despre comunități, despre party & fun.

Detalii despre cum puteți participa găsiți aici. Mai sunt 23 de locuri :)

Expediția Verde. Etapa a 2-a

Ieri s-a încheiat prima etapă din ExpediÈ›ia Verde. Nu sunt mulÈ›umit de rezultatele intermediare, sunt doar pe locul 3. Dar mai sunt încă 3 etape È™i, cu ajutorul vostru – al timiÈ™orenilor, zic – pot ajunge înapoi pe locul 1, acolo unde mi-e locul :)

Săptămâna asta caut elemente eco in Timișoara. Mai exact:

  • tomberoane de reciclare selectiva
  • cladiri cu panouri solare
  • centre de reciclare
  • asociatii/ONG-uri legate de protejarea mediului
  • restaurant bio
  • targ bio
  • parcari de biciclete
  • eco-related evenimente
  • alte elemente eco

Dacă aveÈ›i cunoÈ™tință de astfel de chestiuni, vă rog să intraÈ›i pe pagina mea de pe platforma ExpediÈ›ia Verde – etapa a doua – È™i să-mi lăsaÈ›i comentarii È™i să-mi spuneÈ›i unde se găsesc – de preferat cu adresă, cu tot, să le pot găsi. Comentariile voastre pot schimba radical topul ăla.  Iar eu le voi premia :)

Premiile mici

Săptămânal, o să ofer celor mai activi trei susținători câte o lanternă cu dinam, care poate fi folosită și ca încărcător de mobil. Ca asta:

De exemplu, câștigătorii de săptămâna trecută sunt Cristina, Tomata și Raluca

Premiul mare

În cazul în care eu câștig Expediția Verde, premiul meu constră într-o vizită la o fabrică Renault din Franța. Ei bine, voi dărui această vizită celui mai activ comentator pe pagina mea de pe platforma Expediția Verde

Bun, să-i dăm drumul :)

 

România pe 2 roți

Sebi și Robert pornesc, pe 1 iulie, să redescopere România pe motociclete. Vor parcurge 11.000 de kilometri, cu trei scopuri: promovarea turismului, promovarea siguranței pe șosele și o mână de ajutor pentru Zolti.

Detalii despre program, traseu și altele găsiți, desigur, la Sebi.

Proiectul e sponsorizat de Petrom, Microsoft Internet Explorer 9 și Romtelecom, iar parteneri media sunt Realitatea.net și Revista Top Gear

Și ăsta e traseul care va fi parcurs (click pentru mărire)

Mie mi se pare un proiect foarte, foarte fain și care se încadrează perfect în ideea Redescoperă România. Așa că le doresc drum bun și succes.

 

Am scris un vers, apoi l-am șters

Motto – am scris un vers, apoi l-am È™ters. nu era vers, era invers. Nu È™tiu din ce moment al copilăriei mele mi-a rămas asta în cap, nu se leagă nicicum de nimic, dar o am în cap de dimineață È™i m-am gândit că poate aÈ™a scap de ea.

Am și o melodie ciudată în cap. Dacă funcționează cu versul, dacă scap de el după ce l-am scris aici, data viitoare vă cânt melodia. Să scap și de ea.

AÈ™a, revenind…

ÃŽn ultimele zile, am scris 3-4 articole, să le pun pe blog. Erau aÈ™a, grele de tot, profunde, despre oameni (astea au cel mai mare succes, am observat). Unul era chiar miÈ™to, povestea o teorie pe care am dezvoltat-o în capul meu în ultima vreme referitoare la “oamenii-puroi” – oamenii care infectează tot ce ating. Le-am È™ters, mi-am dat seama că sunt inutile È™i irelevante.

De vreo două zile îmi doresc să revăd filmul In Bruges. L-am… cum să zic, l-am închiriat de la un centru de închirieri DVD-uri, apoi nu mi-am mai dorit să-l văd. Mi-am dat seama că m-ar plictisi să-l văd a treia oară.

În ultima săptămână, am dat multe unfollow-uri. Am mai povestit de ele. De ieri am început să dau follow înapoi. Mi-am dat seama că n-are nici o legătură un follow/unfollow cu ce cred sau simt io despre niște oameni. Sau, cel puțin, nu mereu.

ÃŽn ultima perioadă i-am spus unui om că am încheiat orice relaÈ›ie cu el. După vreo două zile, îi spuneam că mi-e dor de el È™i abia aÈ™tept să ne vedem din nou. Evident, omul a rămas un pic confuz – dar cine n-ar fi rămas ? Am dat vina pe căldură

Am primit o ofertă de colaborare pe care am acceptat-o, apoi, după o zi, am refuzat-o. Mi-am dat seama că n-am nici timp, nici chef de ea. Și că nu banii sunt prima prioritate, oricât ar fi de greu în viață. Am recomandat pe altcineva. Culmea, pe cineva cu care am relații de non-amiciție. Cine să mai priceapă ceva ?

Una peste alta, concluzia zilei este că sunt indecis. Sau nu ?

Unde e Parcul Alpinet ?

Dacă ești nou în Timișoara, așa, ca mine, și vrei să vezi locurile frumoase din oraș, sigur auzi foarte repede de Parcul Alpinet. Că e un parc frumos.

Și-atunci te-ntrebi – unde-i parcul ăsta ?

Răspunsul e foarte simplu: depinde. Depinde de unde cauți această informație.

Spre exemplu, de pe site-ul Primăriei afli că între Podurile Traian È™i Episcopiei (link) – click pentru mărire

Dar de pe site-ul DirecÈ›iei de Mediu din cadrul Primăriei TimiÈ™oara afli că e între Podurile Maria È™i Mihai Viteazu (link) – click pentru mărire

Eu nu È™tiu, nu-s din localitate, dar Richie zice că e corectă varianta a doua – Maria È™i Mihai Viteazu. For the record :)