Să câștige Mirona, zic

Deci Mirona cântă bestial. Am mai zis asta, eu știu.

Așa de bestial cântă:

Și acum participă la un concurs, la care È™i-ar dori să câștige (d’oh!). Dar È™i eu îmi doresc să câștige. AÈ™a că am votat-o – È™i am să vă rog să intraÈ›i aici È™i s-o votaÈ›i È™i voi, dacă vă plac piesele ei (o parte le puteÈ›i asculta aici)

Schimb de vicii

Urăsc cu multă pasiune lepÈ™ele de pe bloguri. Da’ Ovi mi-a explicat cumva foarte clar că pe asta, cu viciile, este imposibil s-o ocolesc. Mi s-au promis pedepse crunte dacă mă fac că n-o văd, cum fac de obicei.

Așa că bine, zic. S-o facem și pe asta și să sperăm, din nou, că-i ultima.

Deci vicii. Mie îmi plac viciile. Nu mă iau după Bitză, dar CHIAR cred că viciile ne fac umani. Că în vicii se regăsește o bună parte din bucuria vieții.

Bine, să procedăm, deci.

Bere – am fost un băutor serios de bere. De ceva vreme nu mai sunt, dar asta nu schimbă cu nimic povestea. Am gustat din multe. De la Glubedex Brăila până la Bristol sau toate tipurile de Delirium. Multă vreme am băut Ursus. Apoi Becks. Acum, când îmi dau câte o bere, în 99% din cazuri e TimiÈ™oreana. Dacă prind nefiltrată, cu atât mai bine – căci da, locuiesc în oraÈ™ul în care există TimiÈ™oreana nefiltrată :)

Èšigări – chiar nu mai È›in minte câți ani am fumat Viceroy, dar oricum, mulÈ›i. Acum am 8 ani de când fumez Marlboro. Până în 2007 am fumat Marlboro roÈ™u, de-atunci încoace Marlboro Filter Plus. Nu cred să le mai schimb până o să mă las (în foarte scurt timp)

Cafea – acasă, Jacobs, fără doar È™i poate. ÃŽn oraÈ™, prefer Julius Meinl È™i Segafredo. Lavazza e undeva departe de astea două, dar dacă n-am de ales…

Tării – aici e un pic mai complicat. Din start, sunt un fan dedicat al pălincii bune de casă. Fie ea de la Răzvan, de la Nicu, de la DragoÈ™ sau de la Marius, un È™tampăl înainte de o masă grea e perfect. Și unul după vreo mâncare mai grea ajută mult la digestie, chit că e considerată unanim aperitiv. Dar prin restaurante È™i baruri n-au pălinci din astea, iar eu oricum nu prea beau tării. Foarte, dar foarte rar, când vreau să mă dau mare sau să-mi consolidez self esteem-ul îmi dau câte un Lagavulin. La fel de rar, după câte o masă mai copioasă prin oraÈ™, îmi dau câte un Hennesy. Când mănânc sârbeÈ™te, la KaraÄ‘orÄ‘e de exemplu, musai se cere un Pelincovac, altfel nu prea mă pot ridica de la masă, că sârbii ăștia n-au auzit de colesterol È™i grăsimi saturate. Dar astea se întâmplă rar. Nu mă dau în vânt după tării, cum ziceam. Dacă e să beau ceva, beau un vin sau o bere.

Dacă tot e leapșă, e musai s-o dau mai departe. Așa că o dau la Cristina, la Tomi, la Richie și la Dani. Să ne zică ei cum e cu viciile lor.

Dar aș aprecia mult răspunsurile voastre în comentarii. Adică, dacă tot punem cărțile pe masă, măcar să le punem toți :)

Și dacă sunt nevinovați ?

ÃŽn urmă cu vreo doi ani, a fost jaful de la Banca Transilvania. Am ajuns acolo, datorită lui Mile, la vreo 10 minute după “eveniment”.

În urmă cu vreun an, au fost arestați doi suspecți. Chiar râdeam atunci, cum îi căuta toată poliția și ei, probabil, erau acasă.

Azi, Tribunalul Cluj a decis eliberarea celor doi suspecți și judecarea lor în stare de libertate. Mâine va fi recursul.

Eu n-am urmărit povestea asta, da’ din când în când am văzut câte o È™tire pe Citynews. Ba că înălÈ›imea arestaÈ›ilor nu corespunde cu cea a spărgătorilor, ba că martorii se plâng că au fost supuÈ™i la presiuni, ba că anchetatorii ignoră expertizele făcute de SRI, ba că le-a fost refuzată analiza ADN la un institut din Germania (asta a fost tare, cică Procuratura a spus că nu acceptă analize făcute de un SRL; institutul cu pricina cică lucrează cu Politia Germană de ani de zile). ÃŽn fine. Pe de altă parte, m-a amuzat maxim ce-a spus avocatul lor, care a depus 180 de caracterizări ale celor doi suspecÈ›i “de la profesori, preoÈ›i, colegi, care îi cunosc pe cei doi È™i care garantează că aceÈ™tia nu reprezintă un pericol social” – adică oricât de puÈ›in m-aÈ™ pricepe la procedură penală (spre deloc) nu văd cum caracterizările astea ar putea fi vreo probă sau vreun argument juridic.

Habar n-am care-i adevărul, probabil că doar ei È™tiu. Nu cunosc care sunt probele È™i argumentele nici uneia dintre părÈ›i (anchetatori È™i suspecÈ›i) – deci mă feresc ca dracul de tămâie să trag vreo concluzie. Poate că ei sunt spărgătorii È™i au o apărare foarte bună. Poate nu sunt ei È™i anchetatorii se înÈ™eală.

Dar de azi dimineață, de când am citit că ar putea fi eliberaÈ›i, mă întreb – È™i totuÈ™i, dacă cei doi sunt nevinovaÈ›i ? Dacă au stat degeaba un an la puÈ™cărie ? Că doar au mai fost cazuri. Nu doar în istorie, nu doar în lume, ci chiar È™i la Cluj, în trecutul apropiat.

Moja srpska muzika 5

Bajaga i Instruktori e una dintre cele mai populare trupe rock din Serbia/fosta Yugoslavie. A fost formată în Beograd în 1984 de chitaristul È™i compozitorul Momčilo Bajagić “Bajaga” – de unde, evident, È™i numele. Au cântat între 1984 È™i 1994, apoi au făcut o pauză, după care au început să cânte din nou, până în zilele noastre – timp în care au scos 8 albume de studio, 2 albume live È™i 5 compilaÈ›ii. Au fost destul de prolifici.

Mie, cel puÈ›in, vocea solistului mi se pare foarte, foarte faină – adică, ascultaÈ›i Ruski Voz È™i vedeÈ›i cum vi se pare. Poate cea mai populară piesă a lor, cel puÈ›in în România, este Plavi moj safiru.

ÃŽnsă azi vă propun spre ascultare o altă piesă, care îmi place mult – Moji Drugovi (Prietenii mei)

2 ani

Acum fix 2 ani, la această oră – FIX la această oră – dădeam peste cap cu Groparu È™i Adrian Hădean primele pahare de dunja È™i caisia. ÃŽncepea o noapte care, în timp, s-a dovedit a rămâne una dintre cele cele mai frumoase nopÈ›i din viaÈ›a mea. Fără să exagerez, cred că chiar a doua cea mai frumoasă, după noaptea nunÈ›ii mele. Da’ oricum, ăsta e un detaliu absolut neinteresant È™i poate că nici nu-mi aduc aminte chiar toate nopÈ›ile frumoase.

Eram 30, poate 40 de oameni la un loc. Cântam, beam, mâncam și ne veseleam. Nu-i cunoșteam pe toți atunci, nici azi nu-i știu pe toți, dar vă pot garanta că nici măcar unul dintre ei nu va uita vreodată noaptea de 24 spre 25 februarie 2009. Pentru că noaptea aia a avut ceva magic. Și a fost irepetabilă. Ad literam, irepetabilă.

Și oricât de trist sunt azi, îmi vine să râd de bucurie că am trăit acea noapte, pentru că am fost atunci acolo, în micuÈ›a cârciumă – È™i mă pot lăuda chiar că am plecat ultimul. N-aÈ™ fi vrut să pierd nici o fracÈ›iune de secundă din noaptea aceea.

Acum, nu ne mai veselim. Ne vedem de viață. Unii mai plângem din când în când, alții nu.  Dar el e tot timpul printre noi.

Moj brat Mile je sada medu nama!
BAJAGA&INSTRUKTORI – Plavi Safir

Halucinanta istorie scurtă a unui comunicat de presă

Nimeni nu È™tie la ce oră s-a trezit autorul comunicatului (creatorul, părintele lui) în acea zi fatidică de marÈ›i. La cercetări, a reieÈ™it că au existat niÈ™te apropiaÈ›i care È™tiau cu aproximaÈ›ie, dar n-au vrut să recunoască – È™i apoi s-a dovedit că nici măcar nu era aÈ™a important.

Ce se știe, însă, cu exactitate, e că părintele (autorul, creatorul) avea o stare specială de spirit. Tremura tot, inima îi bătea mai tare decât de obicei, era emoționat și lăcrima discret. Colegii săi au observat și chiar și-au făcut griji, însă nimeni n-a prevăzut ce-avea să urmeze.

Creatorul (părintele, autorul) s-a dus la biroul său. Nu-È™i putea stăpâni emoÈ›iile deloc, nu-È™i putea controla deloc gândurile. Idei răzleÈ›e alergau prin capul lui ca trenurile prin gară. Tu tuuu…  aÈ™a făceau cuvintele prin creierul lui. “Auuuurrrrr” era unul dintre cuvintele care îi străbăteau sinapsele cu viteza lui Schumacher (în zilele lui bune, când era campion). “Viiiiiiiiiin” era un alt cuvânt care-i penetra energic neuronii, ca într-un viol sinistru. Dar ideea dominantă, gândul alpha, era “!!??!!”

A simÈ›it deodată că nu mai poate. Că explodează. Paradoxal, în aceeÈ™i secundă a găsit rezolvarea. “Ia să scriu eu un comunicat de presă, ceva“, s-a gândit el. “Să mă eliberez. Să dau totul afară. Să las cuvintele È™i gândurile să zburde libere“.

Și l-a scris, mă copii. L-a scris. Și l-a trimis la presă.

Un comunicat de presă despre Cotnari, care a luat niște medalii de aur.

Mai întâi, a realizat dimensiunea minusculă a individului în fața istoriei.

Spun COTNARI si incerc sa mai adaug ceva langa acest nume simbol.
Ceva nou, in plus fata de ce s-a spus pana acum. Nu-mi vine nimic, sunt prea neinsemnat eu fata de atatia mari oameni, istorici, literati, domnitori care au spus de-a lungul vremii cam tot ce se putea spune despre Cotnari.

Apoi, a mers mai departe. A avut curajul să accepte că realitatea îi depășeÈ™te aÈ™teptările…

Si cand crezi ca nu mai ai ce spune, apar rezultatele Conursului International de la Chisinau-11-13 februarie 2011, si-ti rastoarna toata teoria:
Cotnariul mai are multe de spus :
3 MARI MEDALII DE AUR LA UN SINGUR CONCURS!!??
SINGURELE 3 MARI MEDALII DE AUR LA ACEST CONCURS!!??!!

… ceea ce i-a provocat un orgasm intelectual atât de intens, că s-au dus naibii È™i logică, È™i gramatică, È™i tot – È™i-a lăsat efectiv feelingul să explodeze, ca un taur în călduri care a dat de-o vacă dispusă.

Dar cand a spus ca mai sunt ultimile 3 medalii de acordat-MARILE MEDALII DE AUR-si a strigat COOOOTTTNNNAAAARI-ROOMMAANIIA!!!, am inghetat.
Dar asta nu a fost tot.Cand a anuntat, in prezenta sutelor de oameni participant la eveniment , a mass-mediei , in lumina bliturile si zgomotul tunurile cu confetti, ca suntem castigatorul, singurul castigator al tuturor CELOR TREI MARI MEDALII DE AUR, sentimentul trait nu vi-l pot descrie.!!!

După care, într-un oarecare moment de luciditate, a înțeles că, deși totul e cu multe semne de exclamare, viața merge mai departe.

Retraiesc acum acele momente unice, ma intorc si-mi spun:
COTNARI-si acum incerc sa adaug ceva langa acest nume simbol al ROMANIEI!!!
Si gasesc-COTNARI-MARELE VIN DE AUR!!!
Si atunci..cum sa nu continue Campania COTNARI-VINUL DE AUR si pentru consumatori?

Pe final, își acceptă condiția umilă, de care totuși este mulțumit.

Sunt mandru si deosebit de onorat sa slujesc acest MARE VIN DE AUR!!

Aceasta a fost halucinanta poveste a comunicatului de presă. El există în realitate, a fost expediat de un băiat poate prea entuziasmat către presa de specialitate. Îl puteți citi integral aici.

PR Beta

Pe 12 mai o să se întâmple în TimiÈ™oara prima conferință regională de PR online – PR Beta

O conferință care își propune să pună față în față oameni de PR, bloggeri È™i jurnaliÈ™ti pentru a discuta despre ce se face È™i ce nu se face în PR-ul online. ÃŽn umila mea opinie, puÈ›ine conferinÈ›e legate de online ar putea fi mai constructive È™i mai utile decât cea pe acest subiect – a PR-ului online. Pentru că deÈ™i s-au scris o grămadă de articole pe tema relaÈ›iilor PR -> jurnalist/blogger È™i invers, este trist È™i uimitor cum oameni din ambele “tabere” fac greÈ™eli de abordare fundamentale.

Încă nu știu cine sunt speakerii, dar Nebuloasa și Cristina promit că vor fi vorbitori cunoscuți, foarte buni în domeniile lor. Ceea ce mă încântă, pentru că întotdeauna am preferat/o să prefer să învăț de la oameni care au experiență, mai degrabă decât de la cei care cunosc teoria foarte bin.

Lista completă de speakeri va fi anunÈ›ată pe 10 martie pe site-ul evenimentului, www.prbeta.ro – iar de pe 20 martie se vor deschide înscrierile.

Și eu voi fi printre primii înscriși :)

O dilemă legată de interzicerea fumatului

Se discută despre faptul că în 2011 va fi interzis fumatul în locurile publice. S-a depus ceva proiect de lege care interzice fumatul în orice spațiu închis, urmează să se discute etc.

E o chestie pe care eu n-o pricep neam. Nu doar în propunerea asta românească – aÈ™a, în interzicerea fumatului oriunde în lumea asta.

Ce anume e greșit în a permite existența unor locuri speciale pentru fumători ?

Nu mă refer la varianta de lege care e în vigoare acum, pentru că jumătate din ea mi se pare imbecilă. Mai exact, jumătatea care spune aÈ™a: într-un local cu o suprafață mai mare de x metri, e obligatoriu să existe spaÈ›iu de fumători È™i spaÈ›iu de nefumători. Ele există, e drept, dar în cele mai multe cazuri sunt separate de vreo linie imaginară È™i eventual un anunÈ› – uite, clientule, aici e spaÈ›iul de nefumători. Dar nu sunt delimitate în vreun mod real, nimic nu împiedică fumul să ajungă în plămânii nefumătorilor.

În schimb, nu pot înțelege și pace ce nu e ok cu cealaltă jumătate de lege. Cea care spune că dacă localul are o suprafață mai mică de x metri, el trebuie declarat ca local în care se permite fumatul sau local în care nu se permite. Ce-i rău în asta ? Ce-i greșit în a permite existența locurilor pentru fumători ?

De ce n-am dreptul să-mi fac rău singur, dacă asta vreau ?

Teoretic eu, ca proprietar de cârciumă, am dreptul să-mi selectez clientela, da ?  Bun, atunci de ce să nu am dreptul să selectez, de exemplu, fumătorii ? Dacă tu, nefumătorule, nu vrei – È™i pe bună dreptate! – să inhalezi fumul altora, de ce nu mergi frumos în localuri în care nu se fumează ?  Și dacă tu, fumătorule, vrei musai să-È›i scurtezi viaÈ›a cu mizeriile pe care le inhalezi È™i cu care îți distrugi plămânii, de ce să nu mergi frumos în locuri în care se strâng È™i alÈ›i sinucigaÈ™i ca tine ? Bine, sunt de-acord ca localurile de fumători să aibă niÈ™te reglementări speciale. De exemplu, să nu permită accesul minorilor, nici măcar însoÈ›iÈ›i. Sau accesul femeilor însărcinate. Sau alte restricÈ›ii de acest gen.

Adică… nu asta ar fi varianta corectă? care nu discrimineză pe nimeni ? ÃŽn care fumătorii È™i nefumătorii sunt în egală măsură trataÈ›i ca oameni ?

PS: vă rog mult, nu-mi serviÈ›i varianta ipocrită cu “grija pentru sănătatea cetățeanului”. Dacă grija asta ar fi reală, s-ar interzice total, absolut, mizeriile alea denumite etnobotanice. Sau alcoolul, vorba lui Sorin, care face infinit mai mult rău decât tutunul.