Am un prieten mogul

Căci da, de azi înainte se poate spune că Liviu Alexa este cu adevărat mogul, în toată puterea cuvântului.

Până azi, era doar mogulaÈ™ – avea doar un site, niÈ™te ziare È™i-o agenÈ›ie de publicitate, acolo, o nimica toată. Dar între timp are È™i post de radio, iar de azi are chiar È™i televiziune.

Știrea oficială este că Liviu Alexa a preluat televiziunea NCN din Cluj. NCN este de 15 ani pe piață și ajunge în casele a 80 de mii de clujeni. Adică nu-i chiar de colo. Detalii aici.

Eu vreau doar să-l felicit – È™tiu că-È™i dorea de multă vreme să-È™i dezvolte trustul (căci acum chiar e un trust) de presă cu o televiziune. Ca fapt divers, Liviu încă n-a împlinit 32 de ani. Numa’ zic.

Internet Explorer 9. Varianta finală

Anul trecut am văzut prima oară Internet Explorer 9. Era un demo, pe care ni l-a arătat Tudor în Deltă. Mi-a plăcut – față de cum arăta Internet Explorer când ne-am despărÈ›it, pe la varianta 6, adică, era absolut revoluÈ›ionar.

A apărut apoi IE 9 Beta. L-am dat jos din ziua în care a apărut, și de-atunci îl folosesc zilnic, în paralel cu Firefox. Îl folosesc pentru că pur și simplu are niște chestii care îmi plac: îmi plac acceleratorii, îmi place (și folosesc des) funcția care mă lasă să trag un tab în afara ferestrei și să văd comparativ două taburi, îmi place faptul că îmi pot pune în taskbar un site (și IE preia culorile lui), îmi place că se mișcă MULT mai bine decât celelalte browsere pe care le folosesc. Și îl folosesc câte 10-12 ore pe zi, cu câte 10-12 taburi deschise, și n-a crăpat niciodată, cum Firefox-ul face din când în când.

Desigur, nu dau verdicte, că nu îs așa priceput. Dar, din punctul MEU de vedere, IE9 are niște chestii foarte faine.

Ei bine, azi s-a lansat varianta finală. Iar eu, promit, în următoarea săptămână voi folosi NUMAI Internet Explorer 9, intensiv, să văd exact ce și cum. Și m-aș bucura să-l testați și voi și să schimbăm impresii. Se poate da jos de-aici.

Și după aia, când mergem la Roblogfest, eveniment sponsorizat de Internet Explorer 9, să-l înghesuim pe Tudor într-un colț și să-i dăm feedback maxim :)

Domnu’ Popescu. Update.

N-o să-mi fac vreun obicei să vă povestesc de vecinu’ Popescu de fiecare dată când îl văd, promit că nu.

Dar azi s-a întâmplat ceva remarcabil. Și trebuie să bârfesc cu voi să vă povestesc, trebuie!

Deci! Azi, pe seară, să tot fi fost vreo 7 ceasuri, mă duc – ca un om – să-mi iau ceva apă de jos, de la magazin. Evident, lucra doamna drăguță, că la aia naÈ™pa nu merg. Evident, dacă era doamna drăguță, era È™i domnu’ Popescu. Care sugea încetiÈ™or È™i bâlbâit, cum îl È™tim, dintr-o sticlă de vodcă. Nu È™tiu ce vodcă era, dar după cum arăta, V33 era un fel de Grey Goose pe lângă ea

Fac o paranteză confesiv – educativă. Am mai spus, după gusturile MELE, vodca e o băutură spurcată È™i nu pun gura mea fină pe aÈ™a ceva. Singurele excepÈ›ii sunt Grey Goose È™i Stolichnaya, dar È™i alea tot la 2-3 ani, maxim câte o înghiÈ›itură. ÃŽn rest, rămâne cum am stabilit – spurcată.

Bun, deci domnu’ Popescu bea spurcăciune din aia.

Mă copii, È™i unde nu-mi încremeneÈ™te neuronu’ când o aud pe doamna aia drăguță spunând foarte rece È™i tăios:

– De la sticla aia vi se trage. Mai lăsaÈ›i naibii sticla aia, o să aveÈ›i mintea mai limpede, o să gândiÈ›i fără poticneli È™i nici nu vă mai pierdeÈ›i banii!

Am înlemnit, vă zic. Adică sincer, la ORICE m-aÈ™ fi aÈ™teptat, doar la asta nu. Domnu’ Popescu a ieÈ™it din magazin cu o viteză de care nu-l credeam capabil (e drept, È™i sticla era abia începută), doamna aia drăguță râdea, eu mi-am luat ce-am avut de luat È™i-am plecat.

Și de-atunci mă întreb: ce s-o fi întâmplat, oare ? E o ceartă temporară sau o despărțire definitivă ?  Cu ce-o fi supărat-o, măgarul ?

A, să nu uit – când am ieÈ™it din magazin, domnu’ Popescu era pe scări, își număra niÈ™te bani. Ceva o fi fost, mă gândesc…

Dolce TV

Romtelecom a lansat zilele astea Dolce TV

E un portal cu aproximativ 200 de filme, cu live streaming de la o mulÈ›ime de posturi TV. Zilele astea îl “testez” (e încă în variantă beta) È™i duminică am să vă povestesc cum mi se pare.

Da’ până acum pare destul de ok. Cu niÈ™te mici bug-uri – da’ repet, e în variantă beta.

 

4 bunghi

  • A început votarea la RoBlogFest. Anul acesta, Ebucătăria sponsorizează categoria “blog culinar“, am pregătit niÈ™te premii foarte, dar FOARTE faine, aÈ™a că vă rog să votaÈ›i bine :)
  • Că tot am zis despre Ebucătăria – aveam pregătită pentru azi o super reÈ›etă de pizza, cu un aluat special – ce mai, o minune. Din nefericire, am scăpat cardul aparatului (cu toate pozele pe el) într-un pahar cu ulei. Și nu mai e folosibil. Nu-i bai, o să refac reÈ›eta în week-end, iar până atunci vă puteÈ›i delecta cu pizza Corina. Sigur că bine ar fi să nu uitaÈ›i de super concursul nostru de MărÈ›iÈ™or, organizat alături de prietenii de la Ideall.ro
  • ÃŽncepând de ieri, am ieÈ™it din Zelist. Zelist rămâne în continuare un tool foarte interesant È™i foarte util, dacă îl foloseÈ™ti cum trebuie, dar eu nu-mi mai găseam locul acolo. Cu toată modestia, nu mai am nimic să-mi demonstrez în Zelist. (în schimb, Zelist Monitor îmi face viaÈ›a mult mai uÈ™oară È™i vi-l recomand călduros)
  • Ioi, sunt È™picăr revine! Pe 12 mai voi fi speaker la PR Beta, prima conferință regională de PR 2.0. Când am văzut cine sunt ceilalÈ›i speakeri, mi s-au înmuiat un pic picioarele. Apoi m-am gândit: cumva o să fie, că niciodată n-a fost să nu fie cumva. Păi nu ?

Relația dintr o femeie și mașina ei

Are dreptate, îmi zice la un moment dat. Ești prea plin de tine.

Poate e vreun sistem de self-defense, poate îs doar bătrân È™i surd, cert e că n-am înÈ›eles din prima ce-a zis. A repetat, până am înÈ›eles – a fost de treabă, că putea să mă lase în bezna neÈ™tiinÈ›ei.

Azi am aflat o mulțime de lucruri noi despre mine. Am aflat, de exemplu, că o mână de oameni care mi-s foarte dragi nu prea mă suportă, în viața reală. Am aflat că sunt prea copleșitor și prea autoritar. Am aflat că o fac pe deșteptul și că mereu știu eu mai bine.

Poate sunt, nu zic nu. Poate nu sunt, È™i doar există oameni care își pierd siguranÈ›a È™i sentimentul de alpha pe lângă mine. Poate ar trebui să mă schimb fundamental – aÈ™a, ca om, ca personalitate – sau poate nici măcar n-ar trebui să-mi bat capul cu prostiile astea.

N-o să stau mult, mi-a zis. Mi-e defect un senzor la mașină și n-o mai pot încuia.

Lasă, ai CASCO, ce-ti pasă ? zic eu spiritual.

N-am CASCO, zice.

Bine, nu înÈ›eleg de ce n-are CASCO la o maÈ™ină de 20 de mii de euro, da’ nu risc să o întreb – dacă iar par plin de mine ? Mai bine mă abÈ›in.

Atunci, în cel mai rău caz, ți-o fură și aia e, ce să-i faci, zic așa, mai degrabă timid.

Timid, sper eu, e opusul de la plin de mine.

Nu mi-e de mașină, zice. Tăcere. Tăcere. Mi-e de pantofi, să nu mi-i fure, am vreo 4 perechi în mașină.

Tăcere.

Vecinul meu, domnu’ Popescu

Eu am un vecin special. Habar n-am cum îl cheamă în realitate, da’ pe de-o parte arată EXACT ca un domn Popescu iar pe de alta, e suficient de comun numele ca chiar să fie niÈ™te È™anse să-l cheme aÈ™a.

Oricum, indiferent de variantă, noi o să-i zicem domnu’ Popescu.

Domnu’ ăsta Popescu poate fi întâlnit la scara blocului meu tot la două zile. De fapt, mai corect e spus tot la două seri, că ziua nu prea ne vedem. El sălășluieÈ™te în magazinul de la parter. După cum mai povesteam, la magazinul de la parter vând două doamne. Una e aia naÈ™pa (care cică e patroana È™i care între timp s-a dovedit chiar È™i mai naÈ™pa, aÈ™a că nu mai merg la magazin în zilele când lucrează ea, că mi-e silă) È™i cealaltă e doamna aia drăguță.

Ei bine, e clar că eu È™i domnu’ Popescu avem ceva în comun – nici lui nu-i place de doamna naÈ™pa, că nu l-am văzut niciodată jos când e urâta aia de serviciu. Da’ cred că-i place tare de doamna drăguță, că-i nelipsit în zilele când vinde ea. Bine, pentru el o puÈ™toaică, dat fiind că el are vreo 60 de ani, poate mai bine, iar ei nu-i dai mai mult de 45 – 47 de boboci de trandafir împletiÈ›i în cununa vieÈ›ii.

Din octombrie, de când stau aici, eu nu l-am văzut vreodată treaz. Niciodată. Da’ nu zic că-i beat la modul că-i un pic trosnit, ci la modul că în general e (sau cel puÈ›in pare) rupt în gură de beat. Distrus de beat. Când îmi răspunde la “bună seara”, se poate să-i ia È™i 20 de secunde până reuÈ™eÈ™te să închege toate cele două cuvinte. De obicei, simt că mi-ar mai spune ceva, da’ până să apuce, eu cam dispar din zonă.

Are și-un cățel din ăla foarte mic. Mai iese seara cu el afară, dar stă pe loc și ține câinele în lesă. Nu e rea voință, pur și simplu cred că omul nu e în stare să ȘI meargă să plimbe, efectiv, șoare cățelul. Așa pare, cel puțin.

Dar cel mai adânc mister pentru mine iaște: oare ce povești are cu doamna aia drăguță ? Că stă cu orele în micuțul magazin. Și dacă abia vorbește, oare ce-i spune ? Sau poate cu ea capătă curaj și vorbește cursiv și coerent ? Și poetic ?

De prin Timișoara 2

Primul “episod” a fost ăsta. Ca de obicei, click pentru mărire pe fiecare poză.

1. Un taximetrist un pic PREA pornit (m-a ajutat Liviu cu poza)

2. Poate că-s subiectiv, da’ mie îmi inspiră orice altceva în afară de încredere.

3. Poate că nu se vede din poză, da’ era închis. E un nonstop care se închide zilnic la 23.00. Am mai povestit de el.

4. … pentru că până È™i înrămarea e o artă, da ?

5. Precis că domnu’ ăsta e rudă cu Gigi Becali. Precis.

6. Un administrator de bloc care are soluțiile cu el.

7. Prima oară am citit șnițele, deși chiar nu-mi era foame sau ceva. Abia apoi am văzut că, de fapt, e vorba de știițe.


Bonus, un slogan foarte greșit al unei farmacii din Cluj.

Uneori…

… când nu sunt chiar în apele mele…
… când simt că mi s-au înecat toate corăbiile…
… când nimic È™i nimeni nu mă bucură È™i nu mă motivează È™i nu mă entuziasmează….
… când singurul gând valid din capul meu e că am făcut atât de multe greÈ™eli È™i, Doamne, cât m-aÈ™ fi bucurat să nu le fac…
… când îmi vine să-mi È™terg blogul, pagina de facebook, să-mi arunc telefonul, să plec departe în lume È™i să nu mai intru niciodată pe internet…
… când am senzaÈ›ia că mi-aÈ™ dori să nu mă mai È™tie nimeni È™i să nu mai È™tiu pe nimeni, s-o iau de la zero cu toată viaÈ›a mea…
… când simt că nimic n-are sens È™i nimic n-are gust È™i nimic n-are culoare…
… când nu-mi mai trebuie nimic È™i nimeni, niciodată….

… mă aÈ™ez frumos pe un scaun È™i mă uit câte-o zi întreagă la Friends, începând cu episodul 1 din sezonul 1. Uneori È™i noaptea următoare, chiar.

Și toate trec ca prin minune. E panaceul meu (da, universal :) ) pentru orice stare psihică nașpa.

Moja srpska muzika 6

Nu prea poți vorbi de muzică sârbească fără să menționezi cele trei mari doamne ale scenei din Serbia: Ceca Ražnatović (despre care am povestit), Dragana Mirković (episodul următor) și Lepa Brena, de care povestim azi.

Lepa Brena e, de fapt, din Bosnia – adică acolo s-a născut È™i numele ei real e Fahreta Jahić Živojinović. Ulterior, în È™coală, o profesoară a poreclit-o Brena. Iar mai târziu, când a devenit celebră, un jurnalist celebru (Milovan Ilić Minimaks) i-a spus Lepa Brena (frumoasa Brena) – È™i aÈ™a i-a rămas numele.

ÃŽn 1991, când s-a măritat cu un tenismen sârb, s-a mutat la Beograd È™i acolo locuieÈ™te È™i astăzi. Ceea ce o face destul de sârboaică, în opinia mea. DeÈ™i ea e de părere (aÈ™a cum sunt mulÈ›i alÈ›i oameni născuÈ›i în spaÈ›iul fostei Iugoslavii) că nu e nici bosniacă, nici sârboaică – e iugoslavă.

A vândut peste 10 milioane de albume în cei 30 de ani de activitate, ceea ce nu-i chiar de colo, întrucât astfel a devenit cea mai prolifică artistă din Balcani. Din istorie.

Enjoy :)