… e foarte rar întâlnit. Și e păcat.
Majoritatea nici măcar nu ne dăm seama cât suntem de frustrați pentru că nu avem curajul de a spune ce simțim. Și nu ne dăm seama cât de mult ne e afectată viața de zi cu zi de faptul că n-avem curaj să spunem ce simțim. Și nu ne dăm seama cât de tare ne afectează relațiile cu cei din jurul nostru, faptul că n-avem curaj să spunem ceea ce simțim, atunci când simțim.
Ca să fie clar despre ce vorbesc, vă dau doar două exemple, ipotetice, duse la extreme.
Exemplul 1. EÈ™ti foarte îndrăgostit de el/ea. ÃŽl/o visezi atât de intens, încât te trezeÈ™ti instant din somn – È™i nu eÈ™ti sigur(ă) că visul ăla n-a fost realitate. Te doare sufletul când vezi c-a fost doar un vis. EÈ™ti atât de îndrăgostit(ă), încât îi pui poza ca wallpaper pe ecranul tău. Dar n-ai curaj să-i spui. Te temi de reacÈ›ie. Te temi că o să te alunge din viaÈ›a lui/ei. Te temi că imaginea ta în ochii lui/ei o să aibă de suferit. Te temi de orice. N-ai curaj să îl/o suni la 3 dimineaÈ›a È™i să-i spui ce simÈ›i. Èšii în tine, È™i te macină, È™i te schimbă – devii alt om. Un om măcinat de o trăire.
Exemplul 2. Ai un prieten. Sau o prietenă (chiar nu contează genul, o să scriu la modul general, că mi-i lene să tot pun îl/o). Deci ai un prieten. Care face ceva ce te scoate din sărite. De exemplu, iese la disco cu un om care te-a călcat în picioare. TotuÈ™i, n-ai curaj să-i spui. Te temi de reacÈ›ia lui, te temi că o să râdă de cât eÈ™ti de pueril, nu contează, de fapt, de ce – important e că te temi de ceva. Și nu-i spui. Și È›ii frustrarea aia în tine. Și te macină, È™i te schimbă.
Și cel mai trist e când ai mai multe astfel de frustrări. Când ții în tine tot felul de uri și de iubiri pe care n-ai curaj să le spui nimănui. Devii acru și nervos, îți sare țandăra din orice și nimeni nu înțelege ce-i cu tine. Cum să înțeleagă, dacă tu n-ai curaj să spui nimic ?
Voi vă daÈ›i seama câte relaÈ›ii nu s-au întâmplat niciodată pentru că un el sau o ea n-au avut curaj să facă primul pas ? Pe de altă parte, vă daÈ›i seama câte prietenii/familii, aparent perfect legate, sunt măcinate din cauza faptului că unul dintre “participanÈ›i” n-are curaj să-i spună celuilalt ce-l apasă ?
E o atitudine greșită, mă copii. Toți, me included, care nu spun ce simt atunci când simt, greșesc fundamental. Fie ratează momente unice, fie se complac în prietenii și relații care le fac rău, DOAR pentru că nu au curaj să spună ce au de spus.
Da, e dificil să-È›i asumi niÈ™te riscuri. E greu să-i spui că eÈ™ti îndrăgostit(ă), când te temi că nu va mai dori să vorbească cu tine, È™i descoperi în felul ăsta că nu te vrea. E greu să-i spui unui prieten “m-a durut c-ai făcut asta”, când te temi că poate nu dă doi bani pe ce te doare pe tine È™i descoperi în felul ăsta că nu È›i-e aÈ™a prieten. E greu să faci lucruri care te dau cu capul de adevăr, chiar È™i atunci când nu vrei să È™tii adevărul.
Dar, pe de altă parte, e păcat să devii un om acru și măcinat pentru că n-ai curajul de a înfrunta adevărul, oricât ar fi el de dureros.
În plus, să ții lucruri în tine provoacă ulcer. Pe bune. Poate se nimerește vreun medic pe-aici care să confirme asta.
